HOTĂRÂRE. CNSU a adoptat două excepții de la regulile de carantină impuse celor care vin în România

Data publicării:
Politist de frontiera langa un camion in vamă
Foto: Facebook / Poliția de Frontieră

CNSU a stabilit noi reguli de aplicare a măsurii carantinei care se aplică persoanelor care sosesc în România. Astfel, sunt exceptați de la măsura carantinei șoferii mașinilor mai mari de 2,4 tone care transportă marfă și cei ai microbuzelor de călători care asigură transport de persoane.

„Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat Hotărârea numărul 115. Principalele prevederi sunt modificarea HCNSU 111/2021 privind regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din statele terțe, valabile în perioada 10.12.2021 - 08.01.2022, în sensul exceptării de la măsura carantinei a conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă”, anunță CNSU.

De asemenea, sunt exceptați șoferii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de persoane, dacă fac dovada vaccinării cu schemă completă și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea acesteia ori dovada confirmării pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară sau prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARSCoV-2 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării pe teritoriul național iar deplasarea are loc doar în scop profesional.

Hotărârea CNSU AICI

Totododată, CNSU a actualizat lista țărilor și teritoriilor de risc epidemiologic ridicat. Spania și Italia intră în zona roșie, potrivit hotărârii adoptate, vineri, de Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU).

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oraşul din România din care localnicii fug cu prima ocazie. Lipsa locurilor de muncă, unul dintre motive
Digi FM
Elena Lasconi își caută consilier personal. Anunțul postat pe rețelele sociale a stârnit reacții ample: „Un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât ar fi costat rochia de mireasă purtată de soția lui Dorian Popa. Creația vestimentară a fost realizată în...
Film Now
A câștigat șapte premii Emmy și două Tony, dar cel mai mândru e de fiica sa. Fata lui Bryan Cranston, rol...
Adevarul
Victor Ponta, mesaj pentru PSD: „Sunt de părere că trebuie să vă aliați cu AUR, dar sunt și de părere că...
Newsweek
Care pensionari iau 550 de lei în plus la pensie în luna mai? Când încep să se distribuie banii - joi sau luni
Digi FM
Mihaela Rădulescu atacă dur familia lui Felix Baumgartner: „V-am făcut o listă cu ce am realizat în 11 ani”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci pâine albă în fiecare zi. Ce spun nutriționiștii despre acest...
Digi Animal World
Cum arată cea mai lentă pasăre de pe planetă: „Se târăște prin aer”
Film Now
Cameron Diaz, declarații neașteptate după ce a devenit mamă pentru prima oară la 47 de ani: „Încerc să rămân...
UTV
Cum a apărut mama lui Dorian Popa la nunta artistului. Imaginile cu „Mamișor” și nora ei au devenit virale