Imaginile dezastrului la 24 de ore după inundațiile istorice din Satu Mare. Case prăbușite, oameni disperați, 1000 de animale dispărute

Data publicării:
casa daramata inundatii
Imaginile dezastrului la 24 de ore după inundațiile istorice din Satu Mare. FOTO: Captură Digi24

La 24 de ore de la inundațiile istorice din Satu Mare, oamenii din localitățile lovite de ape se întreabă unde vor locui. Multe case s-au prăbușit, iar ei și-au petrecut noaptea la căminul cultural. O mie de animale sunt încă de negăsit.

Cel puțin șase localități au fost lovite de inundații, după ploaia de joi care a durat numai trei ore, dar a avut efecte dramatice. 160 de oameni au fost evacuați din calea viiturii, iar mulți dintre ei au fost scoși cu barca din propriile case.

Și-au petrecut noaptea la căminul cultural și așteaptă să afle dacă vor fi despăgubiți pentru pagubele suferite.

În cursul nopții, echipele de intervenție au scos pe geam oamenii dintr-o casă prăbușită.

Vineri dimineață, localnicii s-au întors la casele lor, încercând să vadă dacă se mai poate salva ceva. Puține obiecte au rezistat însă apelor, iar mobila nu mai poate folosită, așa că oamenii o aruncă.

Sute de animale au murit înecate, iar o mie de animale încă sunt dispărute..

Râurile din județele Satu-Mare, Maramureș și Sălaj sunt încă sub avertizare cod portocaliu de inundații.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Cum să citești factura la energie electrică în 2026: ce înseamnă fiecare cost și cum verifici suma de plată
Digi FM
Un Lamborghini de 300.000 de euro, parcat pe trotuar în București, a stârnit revoltă pe internet: “De unde să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Laurențiu Duță are o familie de revistă. Cum arată soția lui, pe care a cunoscut-o în copilărie, și fiica lor...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cu părul cărunt, chipul îmbătrânit și mai suplu, Dwayne Johnson e greu de recunoscut. S-a transformat într-un...
Adevarul
Calendarul admiterii la liceu 2027–2028 a fost modificat. Când vor avea loc repartizarea computerizată și...
Newsweek
Zi decisivă pentru pensionari. CCR decide azi dacă formula de calcul a pensiilor e constituțională
Digi FM
Un preot a murit în timpul slujbei, strivit de un crucifix uriaș. Cu câteva clipe înainte, vorbise despre cât...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Șase oase vechi de 46.000 de ani, descoperite într-o peșteră, i-au surprins pe oamenii de știință. ADN-ul lor...
Digi Animal World
Peștele cu față de om care a devenit viral în mediul online. Gura și nasul sunt clar vizibile
Film Now
Michael Douglas își schimbă radical viața la 82 de ani. Ce planuri are actorul: „Valorile mele s-au schimbat”
UTV
Olivia Steer a câștigat definitiv procesul după șapte ani. Fosta soție a lui Andi Moisescu și familia sa au...