Iohannis: „Țările din flancul estic NATO sunt în prima linie în fața posturii agresive a Rusiei”

Data actualizării: Data publicării:
klaus iohannis
Klaus Iohannis spune că „beneficiem astăzi de cele mai solide garanții de securitate din istoria României”. FOTO: Inquam Photos / George Călin

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat miercuri, cu ocazia Zilei NATO și a 20 de ani de când România a aderat la Alianță, că „beneficiem astăzi de cele mai solide garanții de securitate din istoria României”. Șeful statului a adăugat că „menținem o prezență semnificativă în cadrul Misiunii NATO din Kosovo și avem o contribuție consistentă la întărirea posturii NATO de descurajare și apărare pe Flancul Estic”. De asemenea, a mai afirmat că țările din Flancul Estic al NATO sunt, în aceste vremuri, în prima linie aliată de descurajare și apărare pentru menținerea securității euroatlantice în fața posturii agresive a Rusiei.

„Sărbătorim Ziua NATO și marcăm aniversarea a 75 de ani de la înființarea celei mai puternice alianțe politico-militare din istorie și, ceea ce este cu atât mai important pentru noi, celebrăm 20 de ani de când România s-a alăturat familiei Nord-Atlantice, în care, astăzi, suntem integrați deplin și ireversibil.
Aderarea țării noastre la NATO și parcursul nostru european au fost principalele obiective strategice naționale după Revoluția din 1989. Odată îndeplinite, apartenența la NATO a devenit unul dintre fundamentele solide pe care am dezvoltat România de astăzi, România un Aliat puternic, responsabil și respectat în Europa și în lume, profund angajat în arhitectura de securitate europeană și cea euroatlantică”, a declarat Klaus Iohannis.

Președintele a afirmat că perioada dificilă pe care o traversăm în prezent, marcată de provocări multiple în plan european și global, ne găsește ferm ancorați în NATO și în Uniunea Europeană, precum și în Parteneriatul Strategic cu Statele Unite, cei trei piloni incontestabili ai politicii noastre externe și de securitate.

Iohannis spune că „beneficiem astăzi de cele mai solide garanții de securitate din istoria României”

„Beneficiem astăzi de cele mai solide garanții de securitate din istoria României, pe care ni le oferă Articolul 5 al Tratatului Nord-Atlantic. La rândul nostru, respectăm angajamentele asumate la nivel aliat și contribuim la întărirea securității comune și a apărării colective. Am fost prezenți în Afganistan, am fost parte a Forțelor Multinaționale din Irak și am luptat împreună împotriva terorismului global. Astăzi, menținem o prezență semnificativă în cadrul Misiunii NATO din Kosovo și avem o contribuție consistentă la întărirea posturii NATO de descurajare și apărare pe Flancul Estic”, a mai spus șeful statului.

Găzduim structuri NATO operaționale și robuste, iar militarii noștri colaborează și se instruiesc în România împreună cu peste 5.000 de camarazi din Statele Unite ale Americii, Franța, Polonia, Portugalia, Belgia, Italia, Marea Britanie, Țările de Jos, Spania, Macedonia de Nord și Luxemburg, mai spune președintele.

„Actualul context generat de războiul de la granițele noastre sporește relevanța României ca pilon de securitate și stabilitate regional. Importanța strategică a regiunii Mării Negre pentru securitatea spațiului euroatlantic, așa cum a fost recunoscută la Summitul NATO de la Madrid în 2022, ca urmare a demersurilor susținute ale României, este astăzi incontestabilă. Am întărit și vom continua să întărim securitatea României și vom depune eforturi suplimentare pentru a consolida structurile aliate de pe teritoriul României”, a mai adăugat Iohannis.

Președintele a explicat că trebuie să intensificăm eforturile pentru a consolida rezerva de personal militar, pentru a revitaliza industria națională de apărare și pentru a moderniza infrastructura de transport.

„Apărarea cetățenilor noștri este una dintre obligațiile fundamentale ale statului român. Nu poate fi însă garantată siguranța oamenilor în lipsa unei armate dotate cu tehnologie modernă. Începând cu anul 2023, România a crescut de la 2% la 2,5% alocarea din PIB pentru Apărare, adică pentru înzestrarea Armatei României, pentru motivarea, instruirea și perfecționarea militarilor noștri și pentru a crește nivelul de interoperabilitate cu forțele aliate. În paralel, trebuie să intensificăm eforturile pentru a consolida rezerva de personal militar, pentru a revitaliza industria națională de apărare și pentru a moderniza infrastructura de transport”, a mai afirmat Klaus Iohannis.

România rămâne un susținător ferm al legăturii transatlantice și al colaborării intensificate dintre NATO și Uniunea Europeană

Președintele a vorbit și despre ajutorul acordat Ucrainei.

„Împreună cu Aliații din NATO, vom continua să oferim sprijin politic și practic multidimensional Kievului. O dimensiune importantă a acestui sprijin va fi instruirea militarilor ucraineni, inclusiv a viitorilor piloți F-16, la Centrul pe care îl găzduim la Fetești. Ne vom coordona în continuare în cadrul Uniunii Europene pentru a sprijini parcursul european al Kievului și al Chișinăului și vom pleda pentru acordarea de asistență substanțială Ucrainei pe toate palierele. De asemenea, România rămâne un susținător ferm al legăturii transatlantice și al colaborării intensificate dintre NATO și Uniunea Europeană, în spiritul sinergiei eforturilor și al complementarității reciproc benefice”, a mai spus el.

Țările din Flancul Estic al NATO sunt, în aceste vremuri, în prima linie aliată de descurajare și apărare pentru menținerea securității euroatlantice în fața posturii agresive a Rusiei, a mai adăugat președintele.

„Este, de aceea, o aspirație legitimă pentru o reprezentare mai semnificativă în structurile de conducere ale NATO a unei întregi regiuni care, de-a lungul istoriei, s-a confruntat permanent cu pericolul rusesc. România a primit recunoașterea tuturor aliaților pentru performanțele și profesionalismul militarilor noștri și și-a consolidat statutul de partener de încredere în interiorul NATO. Acestea au și fost, de altfel, argumentele intrării mele în competiție pentru funcția de secretar general al NATO, având convingerea că experiența și înțelegerea aprofundată a specificului acestei regiuni complicate reprezintă atuuri semnificative pentru deciziile viitoare pe care Alianța va trebui să le ia astfel încât să asigure securitatea euroatlantică. Cu prilejul aniversării de astăzi, îi felicit pe toți cei care au făcut posibilă aderarea și integrarea României în NATO. Împreună suntem mai puternici! Împreună suntem NATO! La mulți ani, România! La mulți ani, NATO!”, a conchis șeful statului.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum ai putea lua pensie dacă faci muncă în gospodărie. Tipurile de activități pentru care primești bani
Digi FM
Ce se face în a doua zi de Paște și ce tradiții respectă românii în Lunea Albă. Obiceiuri care se păstrează...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Julia Chelaru, fosta membră a trupei Exotic, la aproape 50 de ani. Și-a etalat formele voluptoase...
Film Now
Dakota Johnson iubește din nou. Cine este bărbatul care a ajutat-o să treacă peste despărțirea de Chris Martin
Adevarul
Harta pascală a României: de la drobul cu porc din Banat la pasca moldovenească și preparatele orientale din...
Newsweek
Vechimea din străinătate contează la pensie. Cum să-ți crești pensia chiar dacă nu mai lucrezi în țară
Digi FM
Cine e Peter Magyar, fostul colaborator al lui Viktor Orban, devenit principalul lui adversar. A promis o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Pamela din Dallas, mai senină ca oricând. Victoria Principal are 76 de ani, o viață liniștită departe de...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...