Sari la conținut

Ancheta Colectiv. Doi angajaţi ISU, reţinuţi de procurorii DNA

ACTUALIZARE 16.50. Cei doi angajaţi ISU au fost reţinuţi.

Din ordonanțele întocmite de procurori a rezultat că există date și probe potrivit cărora:

În perioada septembrie 2014 - primăvara anului 2015, inculpații Radu Antonina și Matei George Petrică, în calitate de ofițeri inspectori în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu bună știință nu și-au îndeplinit obligațiile ce decurgeau din conținutul prevederilor legale privind prevenirea și apărarea împotriva incendiilor, deși au luat cunoștință și au constatat faptul că S.C. Colectiv Club S.R.L. București desfășura activități specifice unui club fără a deține aviz/autorizație de securitate la incendiu.

Concret, cei doi inculpați au permis funcționarea în continuare a societății în condițiile constatate și nu au întreprins nicio măsură pentru intrarea în legalitate din acest punct de vedere, aducându-se astfel atingere drepturilor și intereselor legitime ale mai multor persoane fizice și ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

De menționat este faptul că, deși au făcut mai multe deplasări la S.C. Colectiv Club SRL, inculpații Radu Antonina și Matei George Petrică nu au întocmit niciun act de control, cu niciun prilej și nici nu au întreprins vreo măsură pentru ca această societate comercială să fie luată în evidență de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență București, ca funcționând fără aviz/autorizație de securitate la incendiu, așa cum erau obligați de actele normative ce reglementează activitatea în domeniu.

Prin aceasta s-a asigurat obținerea unui folos necuvenit în sumă de 62.298 lei pentru S.C. Colectiv Club S.R.L. București, reprezentând profitul pe care această societate l-a realizat de la începerea funcționării până la data dezastrului 30.10.2015”, a comunicat DNA.

ACTUALIZARE 14.00. Şi Petrică George Matei, angajat al ISU București - Ilfov, a fost adus cu mandat la DNA pentru a fi audiat în cazul incendiului din clubul Colectiv.  


Antonina Radu este unul dintre cei doi pompieri indicaţi de doi dintre patronii clubului Colectiv, care ar fi mers la finalul anului trecut la club pentru a face verificări legat de întocmirea documentaţiei de prevenire şi stingere a incendiului.

Antonina Radu a fost adusă cu mandat la DNA.

Procurorii militari au deschis vineri un dosar penal in rem pentru abuz în serviciu.

DNA a comunicat vineri acuzațiile aduse Primăriei sectorului 4 și ISU București-Ilfov: fapte de corupție și abuz în serviciu.

Comunicatul DNA: „Ca urmare a disjungerii, de către PÎCCJ, unei părți din dosarul privind tragedia din Clubul Colectiv și a declinării cu privire la săvârșirea unor infracțiuni aflate în competența DNA, procurorii de la Secția de combatere a corupției au dispus urmărirea penală față de mai multe fapte, presupus a fi săvârșite de persoane cu atribuții de decizie și avizare din Primăria Sectorului 4 București: abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (autorat și complicitate), fals intelectual (autorat și complicitate).

Din ordonanța de începere a urmăririi penale in rem au rezultat date și probe care conturează următoarea stare de fapt: 

S.C. COLECTIV CLUB S.R.L. este unitate de alimentație publică situată în București, sector 4, de tip bar/club, având o suprafață totală de 425 mp din care spațiu de servire 335 mp.

La data de 14.01.2015, sub nr. 3909 a fost eliberat acordul de funcționare, iar la aceeași dată autorizația de funcționare nr. 369. Ambele acte au fost eliberate deși nu exista autorizarea privind securitatea la incendiu care trebuia emisă de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, conform Hotărârii Guvernului României nr. 1739/06.12.2006, art. 1 lit. g. Respectiva hotărâre prevede obligativitatea unei astfel de autorizări pentru clădiri sau spații amenajate în clădiri având destinația de alimentație publică cu aria desfășurată egală sau mai mare cu 200 mp.

Se constată, deci, că atât acordul de funcționare nr. 3909/14.01.2015, cât și autorizația de funcționare nr. 369/14.01.2015 nu puteau fi emise, întrucât încalcă, în mod flagrant, dispozițiile care reglementează apărarea împotriva incendiilor, neexistând vreun document de autorizare din partea I.G.S.U.

Prin cele descrise mai sus reiese că s-a produs vătămarea drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice și ale Primăriei sectorului 4 București, cu obținerea unui folos necuvenit pentru reprezentanții S.C. COLECTIV CLUB S.R.L., care au putut desfășura activități de alimentație publică, obținând în primele 6 luni ale anului 2015, un profit de 26.131 lei, conform evidențelor A.N.A.F., fără îndeplinirea condițiilor legale de autorizare.

Întrucât în spațiul respectiv s-au desfășurat mai multe manifestări cultural-artistice la care au participat mai multe persoane, în condiții vădite de insecuritate publică, a fost pusă, permanent, în pericol viața, sănătatea și integritatea corporală a spectatorilor și persoanelor angajate, aflate în incinta clubului. Totodată, au fost afectate și interesele legitime ale Primăriei sectorului 4 București ca instituție publică abilitată de lege să asigure desfășurarea în condiții de siguranță publică și cu respectarea tuturor normelor legale a oricărei manifestări cu participarea publicului.

Pentru stabilirea detaliată a stării de fapt, a aflării adevărului și a răspunderii persoanelor implicate, în cursul zilei de 6 noiembrie 2015, procurorii DNA efectuează ridicări de documente de la mai multe instituții publice situate în București și urmează să audieze mai multe persoane la sediul DNA din București.

În plus, în cursul zilei de 6 noiembrie, și Serviciul pentru infracțiunile de corupție săvârșite de militari din DNA s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu referire la suspiciuni de neîndeplinire sau îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de către cadrele militare ale I.S.U. București-Ilfov. Sunt indicii și date potrivit cărora s-a vătămat dreptul la viață și integritatea corporală a peste 180 persoane și s-a realizat un folos necuvenit administratorilor Clubului Colectiv, constând în permiterea funcționării acestuia în afara cadrului legal și obținerea de venituri patrimoniale din activitățile desfășurate în aceste condiții.

Sesizarea din oficiu cu referire la aceasta ultimă faptă a avut în vedere că incendiul produs în data de 30.10.2015, în incinta Clubului Colectiv, a avut drept consecință decesul a 32 persoane și rănirea gravă a peste 140 persoane, precum și datele și informațiile apărute în spațiul public, conform cărora clubul în cauză ar fi fost avizat pe linie P.S.I. și ar fi fost controlat de către cadre militare din raza de competență pe linia respectării normelor legale referitoare la securitatea la incendiu.”

Etichete: pompieri , ancheta , DNA , patron , colectiv , antonia radu

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale