ANI verifică averea preotului Mădălin Iscru

Data actualizării: Data publicării:
madalin-iscru-recorder
Foto: recorder.ro

Agenția Națională de Integritate (ANI) îl verifică pe preotul Mădălin Iscru, a cărui firmă a câștigat peste o sută contracte în mai multe județe din țară, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, transmite G4Media. La finalul lunii trecute, a apărut informația că DNA s-a autosesizat în acest caz, iar Poliția Tulcea a deschis un dosar penal in rem.

madalin-iscru-recorder
Foto: recorder.ro

Preotul Adrian Mădălin Iscru din Tulcea, despre care jurnaliştii de la Recorder.ro au dezvăluit că a obţinut 130 de contracte finanţate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) fără licitaţie, este verificat de Agenția Națională de Integritate, care a deschis o anchetă privind averea preotului imediat după publicarea anchetei, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare.

Potrivit acestora, ANI verifică în ce măsură declarațiile de avere și de interese ale preotului corespund realității.

Potrivit sursei citate, preotul a primit contractele în timp ce-l consilia personal pe Adrian Ionuţ Gâdea, actual secretar de stat în ministerul Dezvoltării şi ex-preşedinte al CJ Teleorman. Aceta nu a oferit deocamdată un punct de vedere.

Preotul tulcean a fost angajat în funcţia de consilier personal al lui Adrian Gâdea pentru trei luni, din 30 august 2018 până pe 20 noiembrie 2018, fiind unul dintre cei doi consilieri personali ai secretarului de stat.

Între 2013 şi 2017, Adrian Ionuţ Gâdea a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, funcţie preluată de la Liviu Dragnea. Gâdea a fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul Belina, sub acuzaţia de complicitate la abuz în serviciu pentru că a promovat un proiect de hotărâre de consiliu județean privind transferul Insulei Belina și Brațului Pavel în proprietatea județului Teleorman și în administrarea Consiliului Județean de la Apele Române.

Viorica Dăncilă afirma recent că PNDL a scos țara din noroaie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât economisești dacă mergi cu 110 km/h în loc de 130 km/h. Diferența reală de bani și de timp
Digi FM
Descoperire incredibilă pe o plajă din Sicilia. Turiștii au găsit pungi pline cu sute de mii de euro
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Săruturi și gesturi tandre în Saint-Tropez. Cum au fost surprinși Katy Perry și Justin Trudeau pe o plajă din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce sunt îngrijorați prietenii lui Jennifer Aniston. Iubitul actriței, acuzat că îi exploatează imaginea
Adevarul
„Primarul MiSilă”. Ironii usturătoare după ce trupa de teatru a fost desființată într-un oraș important din...
Newsweek
Cum a ratat România un proiect de 200.000.000€ care ar fi asigurat funcționarea reactoarelor de la Cernavodă?
Digi FM
Emil Boc grădinarul. Primarul Clujului se mândrește cu recolta de roșii din propria grădină: "O satisfacție...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pericolul invizibil din zilele caniculare. Câți litri de apă trebuie să bei vara și la ce alimente să ai...
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Stephen Baldwin explică de ce a renunțat la Hollywood în plină glorie: „Nu voiam să fiu Tom Cruise”
UTV
Laura Cosoi a publicat primele imagini cu fiica sa, Nina. „Travaliul nu este întotdeauna ușor”