Caz neobișnuit în Iași: Familia unui elev a reușit anularea în instanță a unei note de 1

Data actualizării: Data publicării:
elev
Familia unui elev a reușit anularea în instanță a unei note de 1

Familia unui elev din Iași a reușit anularea în instanță a unei note de 1, primite la ora de muzică. Părinții au explicat că băiatul a scris notele muzicale gresit și nu că a încercat să copieze. A fost chemat ca martor și un expert din Ministerul Educației.

Elevul, care învață la Colegiul Național din Iași, a primit nota 1 la muzică după ce a scris notele muzicale cu un rând mai sus. Nemulțumiți, părinții au solicitat reevaluarea, însă atât conducerea școlii, cât și Inspectoratul Școlar au considerat că nota 1 este cea meritată.

Părinții au decis să se adreseze instanței, iar judecătorii au decis anularea notei și ștergerea ei din catalog.

Decizia a fost luată pentru că elevul a fost evaluat pentru materie de clasa a 5-a, el fiind în clasa a 6-a la momentul testării și nu a mai contat dacă a știut sau nu. Simplul fapt că materia era din anul precedent și nu predată recent a fost un motiv suficient pentru instanță încât să anuleze nota.

Decizia nu este definitivă, ea poate fi atacată cu apel de conducere a școlii.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce colete pot atrage atenția ANAF. Curierii raportează lunar încasările din ramburs. Diferența dintre o...
Digi FM
Alina Pușcău, noi declarații despre starea de sănătate. Cum se simte după tratament: „Cancerul este un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Elena Vîșcu, mesaj cu subînțeles după divorțul de CRBL. Și-a comparat actualul iubit cu fostul soț: „Unii se...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Tom Holland, performanță uriașă cu noul „Spider-Man”. A doborât un record pe care nici „Avengers: Endgame” nu...
Adevarul
Satul unde o nuntă întreagă a dispărut în apele Siretului. Gheața s-a rupt sub săniile pline cu nuntași și...
Newsweek
Stagiul complet de cotizare la pensie crește de la 1 octombrie. Cine va munci mai mult înainte de pensionare?
Digi FM
Elon Musk, acuzat de fosta parteneră a vrut să-i închidă gura cu 40 de milioane $. Ea a refuzat banii și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu inima și creierul tău dacă mănânci avocado în mod regulat. 4 efecte pe care le poate avea...
Digi Animal World
A dispărut motanul care intra în casele străinilor și ajungea chiar și la nunți. Max este de negăsit de șase...
Film Now
A renunțat complet la blond și e mult mai slabă. Cum a apărut actrița Abby Elliott din „The Bear”: „Pare o...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”