CE și PE au decis: dreptul de a fi asistat de un avocat va fi garantat pentru toți cetățenii europeni

Data publicării:
Berlaymont Comisia Europeana -AFP Mediafax Foto-GEORGES GOBET

  

Aceasta a urmat votului Parlamentului European din 10 septembrie prin care a fost aprobată directiva respectivă.

În practică, acest lucru înseamnă că, în viitor, tuturor persoanelor suspectate, indiferent de locul în care se află pe teritoriul Uniunii Europene, le va fi garantat dreptul de a fi asistate de un avocat încă din etapele inițiale ale procedurii și până la încheierea acesteia.

În cazul în care o persoană suspectată este arestată, noile norme vor garanta că persoana respectivă are posibilitatea de a comunica cu familia sa.

În cazul în care cetățenii suspectați se află în afara țării lor de origine, ei vor beneficia de dreptul de a lua legătura cu consulatul țării din care provin.

După adoptarea propunerii, legea va fi publicată peste câteva săptămâni în Jurnalul Oficial al UE, după care statele membre vor avea trei ani la dispoziție pentru punerea în aplicare a acesteia în legislația națională.

Odată intrată în vigoare, noua lege se va aplica în cadrul unui număr de aproximativ 8 milioane de proceduri penale în fiecare an, în toate cele 28 de state membre ale UE.

Directiva va garanta aceste drepturi în practică, prin faptul că:

    • acordă dreptul de a fi asistat de un avocat încă din prima etapă a interogatorului întreprins de poliție și apoi pe tot parcursul procedurilor penale;

    • permite ca suspecții să aibă dreptul la întrevederi adecvate și confidențiale cu avocatul lor, astfel încât aceștia să își poată exercita în mod efectiv dreptul la apărare;

    • permite avocatului să joace un rol activ pe durata interogatoriului;

    • asigură că, atunci când o persoană suspectată este arestată, această arestare este adusă la cunoștința unei persoane terțe, cum ar fi un membru al familiei, precum și că persoana suspectată are posibilitatea de a lua legătura cu familia sa;

    • permite persoanelor suspectate aflate în afara granițelor țării lor să ia legătura cu consulatul țării lor și să primească vizite;

    • oferă persoanelor care fac obiectul unui mandat european de arestare posibilitatea de a fi asistate juridic atât în țara în care a avut loc arestarea lor, cât și în țara emitentă a mandatului european de arestare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum ai putea lua pensie dacă faci muncă în gospodărie. Tipurile de activități pentru care primești bani
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Britney Spears, decizie drastică după ce a fost arestată pentru conducere sub influenţa alcoolului...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
Castelul din Carpați, redescoperit pe un traseu spectaculos. Misterele cetății Colț, părăsită de secole la...
Newsweek
Știrea momentului pentru pensionari. S-au găsit 2.000.000.000€ pentru creșterea pensilor. Cum se împart banii?
Digi FM
Săptămâna Luminată 2026. Când se spală rufe. Ce alte tradiții sunt în fiecare zi
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Dezvăluiri despre ultimele zile din viața actriței Catherine O'Hara. Fratele ei a rupt tăcerea: „Nu mai...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...