Chiriile judecătorilor și grefierilor costă 10 milioane de euro anual

Data actualizării: Data publicării:
raluca pruna2 1

Ministrul Justiției, Raluca Prună, a precizat că instituția pe care o conduce a plătit doar pentru chiriile judecătorilor și grefierilor circa 10 milioane de euro în 2015. Într-un interviu acordat News.ro, șefa MJ a opinat că ar trebui eliminate toate pensiile speciale deoarece există riscul ca sistemul de pensii să nu se mai poată susțină. Prună a invocat, spre exemplificare, existența în sistemul judiciar a unor pensii de peste 100.000 de lei pe lună.

raluca pruna digi

Potrivit Legii privind Statutul procurorului și judecătorului, magistrații care nu dețin o locuință proprietate personală în localitatea în care lucrează beneficiază de decontarea chiriei. Potrivit ministrului Raluca Prună, anul trecut MJ a scos din buget aproximativ 10 milioane de euro pentru a acoperi chiriile judecătorilor și grefierilor. Suma totală aferentă magistraților este mai mare, deoarece la banii plătiți de MJ ar trebui adăugați și banii plătiți de Ministerul Public pentru procurori, respectiv de CSM pentru magistrații detașați.

„Legea permite ca eu, bucureşteancă fiind, dacă nu am o locuinţă în proprietate personală, să mi se deconteze chiria în Capitală. Cuantumul ţine seama de fiecare oraş, iar cu siguranţă Bucureştiul este locul în care chiria este în cuantumul cel mai mare. Nu am acum la mine o cifră cu privire la câţi magistraţi beneficiază de acest drept, dar datele noastre trebuie completate cu cifrele de la Ministerul Public pentru procurori, cu cifre de la CSM pentru magistraţii detaşaţi acolo ca, apoi, adunate aceste cifre, să avem o idee asupra cuantumului. Pot să vă spun că pentru judecători şi pentru grefieri, care se bucură de exact acelaşi drept şi exact în acelaşi cuantum, la nivelul anului 2015 Ministerul Justiţiei a cheltuit, exclusiv pentru judecători şi grefieri, echivalentul a aproape 10 milioane de euro”, a declarat Prună pentru News.ro.

Cât despre pensiile speciale, ministrul a vorbit despre „o proliferare a pensiilor speciale” și a arătat că sunt aproximativ 60 de foști magistrați care încasează lunar pensii de 100.000 de lei. „Eu cred că, în general, n-ar trebui să existe pensii speciale. Cred că ar terbui să existe un singur sistem de pensii, iar noi asistăm acum la o proliferare a pensiilor speciale, vedem că practic fiecare categorie, prin legi distincte în Parlament, îşi creează o pensie specială. Nici acest lucru nu este un lucru popular de spus, dar sigur, pe un continent în care se vorbeşte foarte mult despre sustenabilitatea sistemului de pensii în general, cred că societatea românească, fără pasiuni dacă se poate, trebuie să se aşeze şi să vadă dacă în ritmul acesta în care dăm pensii speciale aproape tuturor categoriilor profesionale pe care le cunoaştem, dacă nu cumva sistemul nu va mai fi sustenabil pe termen foarte scurt. Nu pot să spun nimic de plafonare, cred că cel mai corect ar fi să avem un singur sistem de pensii şi nicio pensie specială”, a precizat Raluca Prună.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât este rezerva de aur a României. Motivul pentru care Mugur Isărescu o ține blocată
Digi FM
Fiul lui Nicușor Dan, în centrul atenției la un eveniment. Antim, fascinat de avioane și deloc intimidat de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine sunt Linda Lampenius și Pete Parkkonen, reprezentanții Finlandei la Eurovision 2026, marii favoriți ai...
Film Now
Ultimele zile ale lui Dustin Diamond, Screech din “Salvați de clopoțel”. Singura colegă care i-a fost alături...
Adevarul
Autostrada din mijlocul oceanului care costă 200 de milioane de euro pe kilometru. Proiectul SF construit de...
Newsweek
VIDEO Pensiile nu vor putea fi indexate în 2027 așa cum s-a promis. Cât vor pierde pensionarii?
Digi FM
Gabriela Cristea, mai încrezătoare ca niciodată în costum de baie, după ce a slăbit 30 kg. "Simțeam că mă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 lucruri pe care un cardiolog le face zilnic pentru a reduce principala cauză de infarct: "Schimbări mici...
Digi Animal World
În loc de geantă de lux, soțul i-a cumpărat o cămilă de peste 700 de kilograme: „Sunt animale incredibil de...
Film Now
Sunt căsătoriți de 33 de ani. Michelle Pfeiffer și soțul ei, doi îndrăgostiți pe covorul roșu la un eveniment...
UTV
Marilu Dobrescu și Nicole Cherry sunt acuzate că ar fi fost plătite să promoveze Malta la Eurovision. „Sunt...