George Copos: Proporţia pasajelor din carte susceptibile de plagiat este de 2%, o limită acceptabilă

Data publicării:
COPOS 1

 

„În legătură cu lucrarea "Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI", vă transmit ataşat Raportul de originalitate privind lucrarea. Raportul evidenţiază în conţinutul său elemente care pot fi considerate ca fiind plagiat. Însumând aceste elemente se poate observa că procentul de pasaje din lucrare susceptibil a fi considerat ca fiind plagiat este de 2 la sută, situându-se deci într-o limită acceptabilă”, a spus George Copos, potrivit Mediafax.

Cartea lui George Copos a fost înregistrată în software-ul de pe plagiarism-detector.com vineri, la ora 11.15, de către Gheorghe Orzan. Ca surse din care ar fi fost luate pasaje în cartea omului de afaceri sunt indicate trei site-uri: crestinortodox.ro (în proporţie de 0,6 la sută), parohie.ro (0,7%) şi lefo.ro (0,7%).

George Copos a avut, vineri, prima reacţie în scandalul creat după ce jurnalistul Cătălin Parfene a susţinut că tema lucrării sale de masterat realizată în 2005 este similară cu una dintre cărţile scrise de Copos - „Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI”, apărută în 2014, la editura Niculescu.

Citiți și
Suspiciuni de plagiat asupra uneia din cărțile care l-au scos mai repede din închisoare pe George Copos
George Copos, despre acuzațiile de plagiat: Am fost calomniat brutal
DNA și vocea poporului: „De ce să le dea arest la domiciliu? La turtoi!”, „Să nu le dea voie cu cărțile! Ai ajuns la puşcărie şi te faci deştept acolo?”
 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ajutoarele pentru plata facturilor la electricitate ar putea fi extinse. Ministerul Energiei analizează noi...
Digi FM
Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o meserie surprinzătoare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Katy Perry ar urma să „dezvăluie secrete despre căsătoria ei întunecată cu Russell Brand”. Posibil într-o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Salma Hayek, sclipitoare într-o rochie roșie care i-a conturat perfect silueta. Soțul abia și-a putut lua...
Adevarul
Reactorul 1 de la Cernavodă, oprit din nou după doar câteva zile. Nuclearelectrica schimbă directorul tehnic
Newsweek
Românii vor primi la pensie mai puțin de 40% din ultimul salariu. Pensionarii vor avea un real șoc. De când?
Digi FM
Mama lui Meghan Markle a ajutat FBI-ul în ancheta care îl vizează pe fostul ei soț. Thomas Markle, arestat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Polițist din Florida, viral după ce a „arestat” un emu fugar pe șosea: „N-am mai încătușat niciodată o pasăre”
Film Now
Michael Douglas, alături de „comorile” lui la gala „Art of Freedom”. Carys și Dylan, cum nu se poate mai...
UTV
David Popovici și Cristi Chivu au avut parte de o întâlnire specială pe San Siro. Cei doi români și-au oferit...