Judecaţi pentru angajarea rudelor în Parlament

Data publicării:
dosare captura

Primul dosar trimis în judecată de procurori a fost cel al fostului deputat Brânduşa Novac. Aceasta a fost acuzată că, în calitate de director al Circului de stat Globus, a acordat contracte în valoare de aproape 800.000 de lei unei firme pe care o controla. În octombrie, a venit şi decizia definitivă - 6 luni de închisoare cu suspendare.

Un alt dosar soluţionat definitiv este cel al senatorului Sorin Lazăr. Parlamentarul şi-a angajat fiul la biroul parlamentar, a fost trimis în instanţă, unde şi-a recunoscut faptele, aşa că are o condamnare de şase luni de închisoare cu suspendare.

Nu este singurul parlamentar care a recunoscut încălcarea legii. Stelian Eftemie a încheiat cu procurorii un acord de recunoaştere a vinovăţiei, aşa că la începutul lunii decembrie a primit, în primă instanţă, o pedeapsă de un an de închisoare cu suspendare.

Cea mai aspră pedeapsă, deocamdată pronunţată în primă instanţă, a fost dictată pe numele Oanei Niculescu Mizil. Trei ani de închisoare cu suspendare au decis judecătorii, după ce au constatat că şi-a angajat ilegal mama la cabinetul parlamentar.

22 de actuali sau foşti parlamentari au fost trimişi în judecată, în ultimii doi ani, pentru acuzaţii similare. 14 dintre dosare s-au soluţionat deja, cel puţin în primă instanţă. Iar în toate aceste cazuri, judecătorii instanţei supreme au pronunţat decizii de condamnare la închisoare cu suspendare, cea mai mare pedeapsă fiind de trei ani de închisoare.

Cei mai mulţi dintre parlamentari s-au luptat însă cu acuzaţiile, pe care au încercat sau încă încearcă să le demonteze în instanţă.

Datele Agenţiei Naţionale de Integritate arată că, în ultimii şase ani, inspectorii au sesizat parchetul în 185 de cazuri de conflict de interese.

Parlamentari judecaţi pentru conflict de interese

- 22 de actuali şi foşti parlamentari trimişi în judecată pentru conflict de interese

- 12 dosare soluţionate definitiv în primă instanţă - condamnări

- 2 dosare soluţionate definitiv - condamnări cu suspendare

- 3 actuali şi foşti parlamentari şi-au recunoscut vina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce taxe plătesc persoanele care iau chiriași în gazdă. Regulile fiscale și obligațiile la ANAF în 2026
Digi FM
Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o meserie surprinzătoare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Katy Perry ar urma să „dezvăluie secrete despre căsătoria ei întunecată cu Russell Brand”. Posibil într-o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Salma Hayek, sclipitoare într-o rochie roșie care i-a conturat perfect silueta. Soțul abia și-a putut lua...
Adevarul
Reactorul 1 de la Cernavodă, oprit din nou după doar câteva zile. Nuclearelectrica schimbă directorul tehnic
Newsweek
Joi intră pensiile pe card. La ce oră le primesc pensionarii? Ordinea în care vin, în funcție de bancă
Digi FM
Mama lui Meghan Markle a ajutat FBI-ul în ancheta care îl vizează pe fostul ei soț. Thomas Markle, arestat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Polițist din Florida, viral după ce a „arestat” un emu fugar pe șosea: „N-am mai încătușat niciodată o pasăre”
Film Now
Michael Douglas, alături de „comorile” lui la gala „Art of Freedom”. Carys și Dylan, cum nu se poate mai...
UTV
David Popovici și Cristi Chivu au avut parte de o întâlnire specială pe San Siro. Cei doi români și-au oferit...