Sari la conținut

Laura Codruța Kovesi, suspectă într-un al doilea dosar. Declarațiile făcute după cinci ore petrecute în biroul Secției speciale pentru magistrați

Laura Codruţa Kovesi este suspectă într-un al doilea dosar. Acest fapt i-a fost adus la cunoștință joi, când a stat cinci ore la Secţia specială de anchetare a magistraţilor, unde fusese chemată într-un alt dosar, deschis pe numele său în urma unui denunţ făcut de Sebastian Ghiţă. Laura Codruța Kovesi acuză faptul că nu a fost citată în mod legal şi că nu a avut acces la niciun document din noul dosar și neagă vehement orice acuzație care i se aduce.

kovesi iesire audieri inquam ganea

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Fosta șefă a DNA spune că va dovedi că este nevinovată și a reiterat că aceste șicane din partea secției speciale pentru magistrați au legătură cu candidatura sa la șefia Parchetului European.

Ea spune că i s-au încălcat drepturile și nu s-au respectat procedurile. Laura Codruța Kovesi a precizat, la ieşirea de la audieri, că în primul dosar a cerut să aibă acces la documente, iar procurorul i-a fixat perioada 8-14 martie, astfel că astăzi nu putea să facă nicio declaraţie.

În primul dosar, deschis ca urmare a plângerii făcute de Sebastian Ghiță, Laura Codruța Kovesi este suspectată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă.

Laura Codruța Kovesi: „Au intrat 9 sau 10 avocați în birou și mi-au spus că sunt învinuită în alt dosar” 

„Astăzi am fost în imposibilitatea de a da o declaraţie, pentru că nu am avut acces la acuzaţii. În timp ce se derula această activitate, am fost anunţată că trebuie să rămân în birou. Am făcut şi alte cereri, toate au fost respinse, de aceea a durat aşa de mult. Am întrebat dacă pot să plec? Au intrat 9 sau 10 avocaţi în birou şi mi-au spus că sunt învinuită în alt dosar, moment în care am spus că nu am fost citată legal decât într-un alt dosar, nu am avut posibilitatea să îmi angajez un avocat, avocatul care a fost prezent cu mine astăzi a fost angajat pentru alt dosar. Nu ştiu care e urgenţa de nu pot să fiu chemată în altă zi. A spus că nu o interesează, pentru că ea poate să mă citeze când doreşte. Mi-a adus la cunoştinţă o învinuire pe care nu pot să v-o descriu în acest moment, pentru că mi-a fost citită o singură dată - că aş fi coordonat un grup organizat în DNA cu procurori care au făcut nişte trimiteri în judecată. Din nou dreptul la apărare şi procesul-verbal au fost întocmite că încălcarea tuturor drepturilor. Nu ştiu dacă este o acuzaţie oficială, pentru că mi-a fost înmânat un proces-verbal care nu este semnat de procuror”, a declarat Kovesi.

Laura Codruța Kovesi a precizat că ar fi vrut să lămurească situaţia acuzaţiilor care i se aduc, dar a fost împiedicată.  „Dorinţa mea a fost să lămuresc cât mai repede aceste fabulaţii care sunt în învinuire”, a spus Kovesi precizând că nu s-a dispus niciun fel de măsură în dosar

„Sunt foarte mândră de activitatea mea la DNA. Nu mi-e rușine de nimic, întotdeauna am respectat legea”, a spus joi, la ieșirea de la audieri, Laura Codruța Kovesi, care a subliniat, de altfel, că este și motivul pentru care este apreciată și pe plan european.

Fosta șefă DNA spune că nu este singura țintă și că sunt și alți procurori cărora li s-au făcut plângeri penale.

Laura Codruța Kovesi a stat de vorbă aproape 20 de minute cu jurnaliștii, iar la plecare a fost ovaționată de un grup de persoane care se strânseseră în fața Secției speciale pentru magistrați.

„Cred că intenționat am fost chemată în această zi. Cred că intenționat astăzi am fost împiedicată să dau declarații și să lămuresc lucrurile. Cred că, de asemenea, intenționat am fost chemată într-un dosar și m-am trezit acolo - fără a fi citată în mod procedural și corect - că sunt audiată într-un al doilea dosar. Imaginați-vă că am stat într-un birou și se plimbau polițiști, veneau și mi-aduceau documente: Luați la cunoștință că v-am respins plângerea în celelalt dosar! în timp ce mie mi se citea o altă acuzație într-un alt dosar. Adică...”, a spus Laura Codruța Kovesi ridicând nedumerită din umeri.

Plângeri în 18 dosare

Întrebată dacă este o concidenţă audierea sa chiar în ziua în care la Bruxelles se desfăşurau proceduri privind candidatura sa la funcţia de procurr european, Kovesi a spus: „Categoric nu este nicio coincidenţă. Este în continuare o etapă în această campanie de hărţuire care durează de 2 ani, care se derulează prin atacuri în spaţiul public, prin repetate acţiuni disciplinare. 

Aţi văzut că am 47 de cercetări disciplinare (...). În mod cu totul surprinzator, în alte situaţii - şi am dovedit acest lucru - procurorii acestei secţii nu au comunicat câte dosare sunt în lucru şi vizează anumiţi procurori, dar în cazul meu am aflat din spaţiul public că sunt 18 dosare. Evident, o comunicare cu încălcarea prezumţiei de nevinovăţie.

Sunt acele 18 dosare în care s-au formulat plângeri. Sigur, citarea a fost fixată pe data de 7 martie când se ştia în mod clar că astăzi este un vot şi se derulează anumite activităţi pentru procedura de ocupare a funcţiei de procuror şef european. Nu cred că este o coincidenţă, cred că intenţionat am fost citată în această zi. Cred că intenţionat astăzi am fost împiedicată să dau declaraţii şi să lămuresc lucrurile”. 

Laura Codruța Kovesi a reiterat ideea că nu i-a solicitat bani lui Sebastian Ghiţă pentru procedurile de extrădare şi a reafirmat că nu a avut întâlniri cu acesta decât în context instituţional. 

Ea a refuzat să comenteze scrisoarea publicată de ministrul Tudorel Toader în care acesta a explicat motivele pentru care nu ar trebui să ocupe postul de procuror-şef european, dar a salutat demersul DNA de a face rectificările necesare

„Simt că e în ultima perioadă de timp o disperare în a mă opri din tot ce fac și această disperare o vedeți și dvs cum se manifestă astăzi”, a conchis Laura Codruța Kovesi.

Citiți și: 

Augustin Zegrean, despre Kovesi la Secția Specială: Asta nu e anchetă, asta e tortură

Liviu Pop (PSD): Dacă nu-i iese cu Parlamentul European, dna Kovesi sigur va fi candidat la Președinție

Etichete: sebastian ghita , laura codruta kovesi , sectia speciala pentru magistrati , kovesi procuror european , kovesi audieri , dosare kovesi

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale