Video „Mi s-a întins o capcană”: Sebastian Popescu s-a prezentat la controlul judiciar. Ce spune despre acuzațiile care i se aduc

Data actualizării: Data publicării:
Sebastian Popescu
În primul tur al alegerilor prezidențiale din 2025, Sebastian Popescu a obținut un procent de 0,28% din voturi. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Sebastian Popescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2025, s-a prezentat joi la Poliție pentru controlul judiciar. Acesta este urmărit penal pentru corupere sexuală a minorilor și a declarat că își dorește ca dosarul să fie lămurit „din punct de vedere legal, nu mediatic”.

„Imaginea mea este făcută țăndări. În acest moment, interesul meu personal și urgent este să se lămurească această situație, dar din punct de vedere legal, nu mediatic. Eu îmi doresc cât mai repede cu putință ca organele de anchetă să facă toate demersurile necesare pentru a se lămuri această speță”, a declarat Sebastian Popescu în fața jurnaliștilor.

Referitor la contestarea controlului judiciar, acesta a spus că avocata sa va decide dacă o va face și a refuzat să dea detalii despre cazul său invocând faptul că este „sub restricție”.

„Deci, dacă nu eram sub restricție, vă puteam răspunde fără niciun fel de problemă. Pentru că, repet, toată viața mea a fost o persoană transparentă, publică și nu am absolut nimic de ascuns”, a spus acesta.

Sebastian Popescu susține însă că se afla în zona în care a fost „prins în flagrant” de Justițiarul din Berceni pentru că a fost chemat pentru „un interviu fals” la sediul partidului.

„Știți, habar n-aveam cine este. Atunci am aflat. Era sediul partidului, fusesem chemat pentru interviu fals. Atâta pot să vă spun atât. Nu era niciun copil, iertați-mă, vedeți, sunt o groază de informații false. Atâta pot să vă spun. Orice ține de anchetă, nu am voie să divulg absolut nimic, pentru că se poate schimba încadrarea. Deci atâta pot să vă spun că mi s-a întins o capcană. Atâta pot să vă spun. Vă mulțumesc tare mult pentru înțelegere.

Acesta a mai subliniat că „dacă dosarul ajunge în faza publică”, va face mai multe dezvăluiri despre cazul său și a dat de înțeles că este în această situație din cauză că a candidat la alegerile prezidențiale.

„Dacă nu eram candidat la președinție, dumneavoastră mai erați aici, intersați de mine? Nu… Vă aduceți aminte ce am făcut în 2024, după alegeri, după primul tur, cred că știți. Da, am depus o contestație la Curtea Constituțională. Împotriva cui? Ce s-a întâmplat după aceea? Mai continuăm? Ce s-a întâmplat în la dezbaterea electorală de la Palatul Cotroceni. Cine a atacat actualul președinte al României? Ne aducem aminte? Uităm? Cred că ar fi bine să nu uităm”, a mai declarat presei, Sebastian Popescu.

Sebastian Popescu este urmărit penal

Poliția Capitalei a transmis marți, 26 august, că, în urma unei sesizări, Popescu a fost condus la Secția 27 de Poliție București. „În urma administrării materialului probator, față de cel în cauză s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru comiterea infracțiunii de coruperea sexuală a minorilor, prev. de art. 221 alin. 4 C. pen., privind faptul că inculpatul a pus la dispoziția minorului o imagine cu un caracter pornografic. De asemenea, față de inculpat a fost dispusă și măsura controlului judiciar pe o perioada de 60 de zile”, potrivit comunicatului Poliției.

Acuzațiile au fost aduse inițial în spațiul public de Alexandru Costandachi, cunoscut drept Justițiarul de Berceni. „Acesta (n.r. Sebastian Popescu) a abordat un minor de 15 ani pe Instagram și a început să aibă discuții sexuale cu el și chiar să îi trimită (n.r. poze indecente) cu el”, a declarat Costandachi, precizând că l-a „prins în flagrant” și a sesizat poliția.

În primul tur al alegerilor prezidențiale din 2025, Sebastian Popescu a obținut aproximativ 25.000 de voturi, adică un procent de 0,28%.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Cât costă înmatricularea unei mașini aduse din străinătate în 2026. Ce taxe trebuie să plătești
Digi FM
Iubita tinerică a fostului Balon de Aur e model și pozează în costum de baie. E cu 38 de ani mai mică decât el
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Merge zilnic la mormântul starului rock pe care l-a iubit 40 de ani. Ultimele ore din viața lui: "M-a rugat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Natalie Portman, despre partea întunecată a copilăriei la Hollywood: „Eram prezentată ca o Lolita sexualizată”
Adevarul
Sarcofag roman de copil, descoperit intact în Constanța. Ce au găsit arheologii în interiorul mormântului...
Newsweek
Nou scenariu pentru indexarea pensiilor. Creștere de 5% și ajutoare pentru pensionarii cu pensii mici
Digi FM
Donald Trump, acuzat de viol de o regină a frumuseții născută la Cluj. Beatrice Keul susține că a fost...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce să mănânci pentru a reduce riscul de pietre la rinichi. 5 alimente recomandate de specialiști
Digi Animal World
Parada pisicilor de lux! 1.500 de feline din 36 de țări s-au luptat pentru titlul de cele mai frumoase din...
Film Now
La 84 de ani, Harrison Ford dovedește că vârsta e doar un număr. Actorul, pe bicicletă de-a lungul coastei...
UTV
Mădălina Ghenea își toarnă lapte pe frunte de 15 ani. Ce presupune ritualul neobișnuit la care apelează...