Pedepse reduse cu 10% drept compensaţie pentru condiţiile de detenţie

Data actualizării: Data publicării:
puscarie

Ministerul Justiţiei a publicat, joi seară, proiectul de modificare şi completare a legii privind executarea pedepselor privative de libertate prin care se încearcă stabilirea unor măsuri reparatorii pentru deţinuţii cazaţi în condiţii improprii, aceştia urmând să beneficieze de o reducere a pedepsei cu trei zile pentru fiecare 30 de zile executate, scrie News.ro.

„Având în vedere situaţia de supraaglomerare cu care se confruntă sistemul penitenciar din România, Ministerul Justiţiei pune în dezbatere publică proiectul de lege de modificare şi completare a Legii nr. 254/ 2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, prin instituirea unui mecanism compensatoriu în zile considerate executate din pedeapsă”, arată Ministerul Justiţiei.

Potrivit proiectului de lege, în calculul pedepsei considerată ca executată, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, se consideră executate, suplimentar, 3 zile din pedeapsa aplicată, mai arată oficialii Ministerului Justiţiei.

Potrivit proiectului de lege, acordarea compensării urmează să fie operată din oficiu şi să nu mai fie condiţionată de formularea unei cereri de către persoana deţinută.

Această compensare se realizează în procedura liberării condiţionate, toate condiţiile pentru acordarea acesteia urmând a fi examinate de comisia de liberare condiţionată din cadrul penitenciarului şi de către instanţă, se mai arată în proiect.

În 2012, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a pronunţat o hotărâre semi-pilot împotriva României din cauza supraaglomerării şi a condiţiilor necorespunzătoare de detenţie. CEDO a stabilit că aceste probleme reprezintă probleme structurale ale sistemului penitenciar din România.

Sindicatul din Penitenciarul Drobeta - Turnu Severin a anunţat că a depus la Parchetul instanţei supreme un denunţ împotriva Ralucăi Prună pentru fals în declaraţii după ce aceasta a declarat în faţa reprezentanţilor europeni că există fonduri pentru remedierea situaţiei din penitenciare.

„Apreciem că fapta ministrului Justiţiei, Raluca Alexandra Prună, dincolo de caracterul reprobabil şi imoral, îmbracă un caracter penal, că aceste declaraţii implică dezinformarea voită în contextul unui angajament al României faţă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi că este de natură a produce consecinţe juridice, scopul afirmaţiei mincinoase fiind evitarea unei posibile sancţiuni”, susţin reprezentanţii sindicatului Danubius - Drobeta.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Trebuie să ai ITP și RCA dacă mașina stă luni întregi în curte? Ce obligații are proprietarul în 2026
Digi FM
Prognoza ANM pentru septembrie. Unde se vor înregistra cele mai mari temperaturi și când revin ploile
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fiul lui John Lennon a devenit tată la 50 de ani. Imagini adorabile cu bebelușul lui Sean Ono Lennon: „Am...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Robert Pattinson, despre provocările fizice din The Batman II: „Îmi simt vârsta la scenele de luptă. E mult...
Adevarul
Proiectele strategice ale României, atacate din umbră: „Nu este o speculație”
Newsweek
Sunt bani pentru creșterea pensiilor la 1 ianuarie 2027. Anunțul ministrului muncii pentru pensionari
Digi FM
Regulile stricte ale unui milionar britanic pentru o căsnicie fericită. Nu vorbește cu soția până la 15:00 și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Trei factori care îți pot accelera îmbătrânirea fără să-ți dai seama. Un medic explică ce se întâmplă la...
Digi Animal World
Rasele de câini care urăsc stăpânii gălăgioși. Mulți proprietari habar n-au
Film Now
Sandra Bullock și-a băgat copiii în noul film. Louis și Laila au apariții-surpriză în „Practical Magic 2”...
UTV
Imagini de colecție cu Loredana Groza la 16 ani, când a câștigat Festivalul Mamaia. „Vom muri aici, sub...