Radu Mazăre și Avraham Morgenstern scapă de arest. Ei vor fi cercetați sub control judiciar

Data publicării:
mazare cu tinere-1

FOTO: MEDIAFAX

Cel mai probabil, el nu va avea voie să părăsească țara și nici să ia legătura cu alte persoane vizate de anchetă, între care fratele său, Alexandru Mazăre, pus sub învinuire în acest dosar. De asemenea, Radu Mazăre are interdicția de a purta arme de orice fel și trebuie să raporteze procurorilor orice plecare de la domiciliu ce depășește, de obicei, cinci zile.

Aceeași măsură, a eliberării sub control judiciar, a fost luată și în cazul omului de afaceri Avraham Morgenstern, suspectat că i-a dat primarului Constanței o mită de 175.000 de euro pentru a primi contractul de construire a cartierului „Henri Coandă”, destinat persoanelor defavorizate. S-ar fi întâmplat acest lucru în 2011, iar contractul s-a ridicat la 10 milioane de euro. Banii ar fi ajuns în conturi deschise la bănci în Israel pe numele lui Radu Mazăre -  conturi la care are acces și fratele său, Alexandru Mazăre - prin intermediul unei firme din Lichtenstein, o companie off shore controlată de Elan Schwartzenberg.

Procurorii au ajuns la numele lui Alexandru Mazăre în timp ce făceau cercetări într-un dosar de siguranță națională, deschis în 2011 cu privire la companiile off shore deținute de Schwartzenberg. Acesta este în vizorul procurorilor pentru evaziune fiscală de zeci de milioane de euro cu produse petroliere, un dosar în care este implicat și fostul șef ANAF Sorin Blejnar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Hidroelectrica majorează prețul energiei de la 1 octombrie. Cât vor plăti în plus românii la factura de...
Digi FM
ANAF vinde o vilă de 315 mp cu doar 25.800 de euro, dar nimeni nu o cumpără. Detaliile importante ascunse în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mădălina Ghenea, show pe covorul roșu la Veneția. A apărut în ținută decoltată din piele și s-a jucat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Natalie Portman a născut la 45 de ani. Cine este tatăl celui de-al treilea copil al actriței, omul alături de...
Adevarul
Ion M. Ioniță, la „Interviurile Adevărul”: Cine ar putea fi noul premier și ce s-ar întâmpla cu România dacă...
Newsweek
Pensii militare: CCR a obligat Casa de Pensii să restituie unui pensionar impozitul reținut ilegal din pensie
Digi FM
Imagini dramatice. Pilotul Ollie Millroy, salvat din flăcări de un adversar, pe circuitul din China: "Sunt în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Robert Pattinson și Suki Waterhouse, moment romantic la Veneția. S-au sărutat în aplauzele publicului după...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”