RETROSPECTIVĂ | Sebastian Ghiță, abonat la dosare penale

Data publicării:
sebastian ghita AGERPRES

Sebastian Ghiţă: „Nu am multă legătură. Sunteţi martor în dosar? Nu cunosc calitatea. Voi încerca să aflu acum, dar e o instituţie unde nu doreşti să ai calităţi. Aţi fost citat telefonic? Am primit citaţie. În calitate de? Nu scrie. Staţi să verific. Suspect.”

17 februarie 2015. Era ziua în care Sebastian Ghiţă făcea prima vizită dintr-un şir lung la DNA Ploieşti. Deputatul era anunţat că este suspect într-un dosar în care personaj central e omul de afaceri Iulian Herţanu, cumnatul lui Victor Ponta.

Aţi făcut evaziune fiscală prin intermediul firmelor?

De ce aţi fost acuzat? Sunteţi nevinovat?

Liderii politici din această zonă vă sprijineau?”

După 17 ore de audieri, Iulian Herţanu era încătuşat. Procurorii spun că Hidro Prahova SA, operatorul regional al sistemelor de apă şi canalizare din Prahova, a luat peste 160 de milioane de euro fonduri europene pentru modernizarea sistemelor de apă.

Apoi, ar fi atribuit anumite contracte. De exemplu, proiectul de extindere a reţelei de canalizare din Comarnic valora peste 11 milioane de euro, iar câştigătorii lucrărilor au fost Iulian Herţanu, cumnatul lui Victor Ponta, şi omul de afaceri Dan Besciu, cunoscut drept rege al asfaltatorilor.

Anchetatorii spun că Iulian Herţanu ar fi câştigat proiectul ca urmare a intervenţiilor făcute de deputatul Sebastian Ghiţă, deputatul Vlad Cosma şi preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma. Problema procurorilor e că lucrările s-au făcut doar pe hârtie, iar oraşul Comarnic nu are nici acum apă sau canalizare.

Mircea Cocă, viceprimar Comarnic: „Aşa, pe hartie, da, are kilometri băgaţi...conducta principala, dar nu are restul. Refacerile nu s-au făcut pe nicio stradă din oraşul Comarnic. Două trei, atât. La nivelul oraşului sunt douăzeci şi ceva, 30 de pompe, staţii de pompe, care nu s-au realizat niciuna. ”

Tot procurorii spun că directorii Hidro Prahova, companie deţinută de Consiliul Judeţean, nu ar fi renunţat de bună voie la contractul din Comarnic în favoarea lui Iulian Herţanu.

Sebastian Ghiţă, ameninţări la telefon

Martor: „Ghiţă Sebastian m-a apostrofat telefonic cu privire la faptul că aş fi un funcţionar nenorocit. Prin aceasta am înţeles că din obsesia mea pentru respectarea legii aş fi încurcat anumite interese (...) iritând la nivelul cel mai înalt.”

Sebastian Ghiţă: „Nu am cunoscut niciun funcţionar de la Hidro, nici astăzi nu-i cunosc. Eu nu i-am cunoscut, darmite să numesc în funcţii sau să fac presiuni.”

Sebastian Ghiţă nu ştia însă că telefoanele lui au fost interceptate luni în şir. Astfel, procurorii au aflat ce discuţii a purtat deputatul cu directorul Hidro Prahova.

Odată cu interceptările, procurorii au obţinut şi mai multe mesaje pe care Iulian Herţanu le-ar fi trimis deputatului, după câştigarea lucrărilor.

În dosar au fost audiate în calitate de martor sora şi mama fostului premier. Amândouă au fost acţionare ale firmei de contabilitate care s-a ocupat de decontarea lucrărilor. La două săptămâni de la prima vizită la DNA, Sebastian Ghiţă afla că are sechestru pe unul dintre conturile bancare. Sechestrul era infim în comparaţie cu ce avea să se întâmple în mijlocul lunii iunie.

Sebastian Ghiţă: „Astăzi mi-am dat seama că tot acest dosar este o etapă, un pas în ceea ce mi s-a întâmplat respectiv presiuni constante, discuţii, întâlniri, întrebări, luări la rost, ameninţări. Absolut toată lumea din prietenii mei, familia mea, are sechestru pe conturi, firmele sechestrate, acţiunile sechestrate.”

Declaraţia era făcută după ce anchetatorii extindeau urmărirea penală faţă de Sebastian Ghiţă, care era acuzat că spăla bani printr-un evantai de firme pe care le controla prin interpuşi.Procurorii spuneau că deputatul controla 54 de firme, prin intermediul a 23 de persoane. Mama deputatului si fratele lui, Alexandru Ghiţă, sunt doar câţiva dintre cei care l-ar fi ajutat să ruleze banii negri, susţin procurorii. Vărul soţiei lui Sebastian Ghiţă, Sorin Chirilă, reprezintă în România un offshore cipriot care a preluat de la deputat acţionariatul majoritar al firmei Asesoft. Sechestrul era de 129 de milioane de lei.

Sechestrul venea la pachet cu noi acuzaţii: trafic de influenţă, spălare de bani, evaziune fiscală, coruperea alegătorilor la alegerile parlamentare din 2012 şi la cele prezidențiale din 2014. Procurorii spun Sebastian Ghiţă ar fi cumpărat tigăi cu care a obţinut voturi pentru alegerile parlamentare care i-au adus un loc în Parlament. În plus, era acuzat că ar fi sponsorizat cu 300.000 de euro, bani negri, şi campania lui Victor Ponta pentru alegerile prezidenţiale şi acţiuni electorale în Republica Moldova.

Sebastian Ghiţă: „Am pierdut aceste alegeri prezidențiale și trebuie să oprim această regulă că după ce se pierd niște alegeri ceilalți sunt distruși, umiliți, târâți prin procuraturi.”

În dosar a fost audiat și Victor Ponta, tot în calitate de martor. Vestea care l-a supărat pe Sebastian Ghiţă cel mai tare era că, odată cu noile acuzaţii, procurorii îl puneau sub control judiciar şi îi interziceau să mai intre în Parlamentul României. O premieră. După două săptămâni, în instanţă, Sebastian Ghiţă obţine anularea interdicţiei. Victoria aduce şi un al doilea dosar penal, instrumentat tot de procurorii DNA Ploieşti.

Sebastian Ghiță: „Ați dat vreodată mită? Nu. O casă? Nu.”

Procurorii susțin contrariul și, în luna iulie, îi deschid deputatului al doilea dosar penal. Acuzația era că a dat mită o casă evaluată la un milion de lei. Beneficiarul era Iulian Bădescu, primarul Ploieștiului. În schimbul vilei, edilul ar fi fost de acord să sponsorizeze cu 1,5 milioane de lei echipa de baschet patronată de Sebastian Ghiță. Sponsorizarea venea din banii Primăriei Ploiești.

Sebastian Ghiță: „Valoarea respectivului imobil și valoarea sponsorizării primite de echipa de baschet de la primărie sunt aproape egale. Ce nu înțeleg e dacă tot controlam o firmă care avea o casă și niște bani se dorea să ajungă la baschet, de ce nu s-au dat la baschet și a trebuit să intre primarul ca să dea de la primărie...”

Sebastian Ghiță era acuzat de instigare la abuz în serviciu și spălare de bani. Dosarul a fost trimis în judecată, iar Iulian Bădescu, primarul Ploieștiului, a fost arestat și a demisionat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate