Video Klaus Iohannis s-a întâlnit cu președintele Lituaniei: „Am transmis aprecierea pentru sprijinul pentru aderarea la Schengen”

Data publicării:
Klaus Iohannis și Gitanas Nauseda în Lituania
Preşedintele Klaus Iohannis şi-a început, joi, vizita oficială în Lituania, el fiind primit la Palatul prezidenţial din Vilnius de omologul lituanian, Gitanas Nauseda. Foto: Twitter/Klaus Iohannis

Klaus Iohannis a fost decorat, joi, de omologul lituanian, Gitanas Nauseda, cu „Marea Cruce a Ordinului pentru Meritele Lituanie”. La rândul său, preşedintele Klaus Iohannis i-a conferit liderului de la Vilnius Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Colan. Schimbul de decoraţii a avut loc după primirea la Palatul Prezidenţial din Vilnius a preşedintelui României.

„Am discutat despre stadiul relațiilor bilaterale, care sunt excelente și despre preocupările și interesele noastre comune, comunitatea de valori, similitudinea de interese, coordonarea în cadrul UE, al NATO, al formatelor regionale, precum inițiativa Celor Trei Mări și formatul București 9, fac ca legăturile dintre România și Lituania să fie deosebit de solide și de apropiate.

Am transmis domnului președinte întreaga apreciere pentru sprijinul acordat de Lituania pentru aderarea României la spațiul Schengen și am prezentat evoluțiile recente în acest proces. Totodată, am mulțumit pentru sprijinul Lituaniei pentru alt obiectiv cardinal al României – aderarea la OCDE”, a spus Klaus Iohannis la conferința comună cu președintele Lituanian.

Klaus Iohannis vizitează, în aceste zile, Letonia și Lituania

Preşedintele României a primit, în mai 2016, Ordinul Vytautas cel Mare în grad de Colan.

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a început, joi, vizita oficială în Lituania, el fiind primit la Palatul prezidenţial din Vilnius de omologul lituanian, Gitanas Nauseda. Şeful statului va avea o întrevedere şi cu preşedintele Parlamentului Republicii Lituania, Viktorija Cmilyte-Nielsen, şi va depune o coroană de flori la „Memorialul celor căzuţi în lupta pentru independenţă”.

Vineri, a doua zi a vizitei în Lituania, preşedintele Klaus Iohannis va participa la simpozionul „The Idea of Europe”, organizat la Kaunas de Universitatea Vytautas Magnus, unde va susţine o alocuţiune în cadrul panelului prezidenţial.

De asemenea, şeful statului va lua parte, împreună cu omologii din Lituania, Letonia şi Polonia, la un summit dedicat întăririi Flancului Estic al NATO, susţinerii Ucrainei şi Republicii Moldova şi promovării memoriei europene, cu accent pe combaterea dezinformării şi a tentativelor de rescriere a istoriei.

Miercuri, preşedintele Klaus Iohannis a efectuat o vizită oficială în Letonia, la Riga. Președintele leton, Egils Levits, i-a conferit preşedintelui României Ordinul celor trei stele - Clasa I Comandant al Marii Cruci. La rândul său, Iohannis i-a conferit lui Levits Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Colan. 

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, pozată de soț în costum de baie. Radiază de când e din nou femeie căsătorită
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Martin Freeman, la 55 de ani. De la „Hobbitul” și „Sherlock” la povestea discretă de iubire cu o femeie cu 23...
Adevarul
Retailerul danez cu prețuri mici intră în România. Primele două magazine se deschid la București și Timișoara
Newsweek
Ai muncit, dar vechimea nu apare în contul CNPP? Ce trebuie să faci pentru a nu pierde bani la pensie
Digi FM
Brad Pitt și Ines de Ramon, spectacol în tribune la finala US Open. Gesturile romantice dintre cei doi pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Cafea cu particule nesănătoase. De ce sunt periculoase paharele de unică folosință
Digi Animal World
Poziția preferată de somn a pisicilor ascunde un secret. De ce se ghemuiesc atât de des
Film Now
Dakota Johnson, magnet de priviri la New York. Atitudine seducătoare, ochi albaștri și o rochie șic cu...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță