Marian Godină critică exprimarea ministrului Carmen Dan: „Cât de rușinos!”

Data publicării:
godina carmen dan

Polițistul Marian Godină critică prima reacție a ministrului de Interne Carmen Dan în legătură cu cazul ofițerului suspectat de pedofilie. După ce ministrul a făcut câteva greșeli gramaticale în declarațiile sale, Marian Godină a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook, în care afirmă că este rușinos ca o persoană aflată într-o poziție atât de înaltă să facă astfel de erori.

„"Până acum am decât informațiile pe care le cunoașteți și dumneavoastră." Cât de rușinos!!! Ministru de interne în 2018 și vorbește ca tanti de la tarabă care îți vinde "decât" mere. Doamna ministru este aceeași care a zis "pronume", în loc de prenume, aceeași care n-a avut nicio reacție la postarea unei colege de-a dumneaei în care era denigrată toată Poliția Română și aceeași care s-a arătat imediat iritată de explicațiile șefului Serviciului Omoruri în legătură cu modificările CP și CPP. Cu toate astea, tot dumneaei este dezamăgită că nimeni nu face un pas în spate. Oare cine ar trebui să facă un pas în spate? "Decât" cine?”, a scris Marian Godină pe rețeaua de socializare.

Nu este prima dată când polițistul o critică pe Carmen Dan. În luna noiembrie, Godină a taxat greșeala de gramatică a ministrului de Interne Carmen Dan, într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook, povestind despre cum a reușit să își liniștească un coleg, înainte de examenul de admitere la Poliție.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate ieși mai devreme la pensie. Trei situații prevăzute de noua lege care îi avantajează pe români
Digi FM
Vila unde regina Elisabeta a II-a își savura ceaiul la malul mării a fost scoasă la vânzare. Cum arată...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Puya își anunță retragerea din muzică după peste 20 de ani de carieră: „Mai fac trei albume și gata. Pensie!”
Film Now
Jennifer Lopez, în centrul speculațiilor despre operații estetice, după o apariție care a făcut valuri: "De...
Adevarul
Un antiinflamator luat frecvent pentru dureri articulare poate avea riscuri serioase. Milioane de oameni îl...
Newsweek
Un tribunal a declarat contributiv la pensie stagiul aferent grupelor de muncă. Alt tribunal a refuzat. De ce?
Digi FM
„Era furios”. Sharon Stone dezvăluie reacția halucinantă a soțului ei când medicii i-au recomandat o dublă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Jennifer Aniston face declarații rare, la mai bine de 20 de ani, despre Brad Pitt. Ce a spus despre apariția...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...