Mesajul lui Nicușor Dan de Anul Nou: „2026 ne oferă şansa de a reînnoi încrederea, de a corecta ce nu a funcţionat şi de a construi”

Data actualizării: Data publicării:
nicusor dan
Foto: Nicușor Dan Facebook

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, că în 2026 este esenţial ca statul român să devină mai eficient, mai corect şi mai aproape de cetăţeni, după ce 2025 a fost "un an al încercărilor, al neliniştilor şi al întrebărilor fireşti", dar şi al "rezistenţei şi al maturităţii civice".

"În pragul unui nou an, ne oprim pentru câteva clipe şi privim cu luciditate şi onestitate atât spre drumul parcurs, cât şi spre responsabilitatea viitorului care ne aşteaptă. Anul 2025 a fost un an al încercărilor, al neliniştilor şi al întrebărilor fireşti. Mulţi români au resimţit presiunea creşterii costului vieţii, temerile legate de stabilitatea locurilor de muncă şi incertitudinea unei lumi tot mai imprevizibile. Aceste realităţi sunt reale şi nu pot fi ignorate. Dar 2025 a fost, în acelaşi timp, un an al rezistenţei şi al maturităţii civice. Un an în care România a rămas ferm ancorată în valorile sale democratice şi în angajamentele europene şi euroatlantice. Un an în care societatea noastră a demonstrat că ştie să se mobilizeze, să fie solidară şi responsabilă atunci când este cu adevărat pusă la încercare", afirmă şeful statului, în mesajul de Anul Nou transmis miercuri.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Potrivit acestuia, 2026 "ne oferă şansa de a reînnoi încrederea, de a corecta ceea ce nu a funcţionat şi de a construi, împreună, o Românie mai dreaptă şi mai puternică".

"Privind spre 2026, este esenţial ca statul român să devină mai eficient, mai corect şi mai aproape de cetăţeni. Reforma, responsabilitatea şi competenţa nu pot rămâne simple declaraţii de intenţie, ci obligaţii ale statului faţă de fiecare român. România are un potenţial uriaş. Valorificarea lui presupune o viziune comună, o economie modernă şi competitivă, o administraţie eficientă, un sistem educaţional adaptat viitorului, un stat de drept solid, care investeşte în securitatea sa şi în care marea corupţie nu îşi mai găseşte locul. În esenţă, o ţară care îşi respectă cetăţenii. Anul Nou ne oferă şansa de a reînnoi încrederea, de a corecta ceea ce nu a funcţionat şi de a construi, împreună, o Românie mai dreaptă şi mai puternică. Drumul nu va fi uşor, dar sunt convins că este un drum pe care îl putem parcurge cu succes. Vă doresc tuturor sănătate, linişte şi puterea de a privi cu speranţă spre viitor. La mulţi ani tuturor românilor, oriunde v-aţi afla!", a mai transmis preşedintele Nicuşor Dan, în mesajul postat pe pagina sa de Facebook.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă cu banii din vechile carnete CEC. Se pierd dacă nu au fost retrași zeci de ani?
Digi FM
Cât plătesc Cristi Borcea și Valentina Pelinel pentru școala privată a celor trei copii ai lor. Puțini români...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cuvintele unei mame care mai speră să-și revadă copilul: „Dacă într-o zi vei vrea să mă vezi...”. Roxana...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gwyneth Paltrow, adevărul despre despărțirea de Brad Pitt: "Am simțit rușine. A fost un fel de dragoste la...
Adevarul
Optimismul Ucrainei pe front se erodează, în timp ce Rusia amenință „centura de fortărețe” din est
Newsweek
Casa de pensii, anunț așteptat de pensionarii care iau vineri pensia. „Am trimis banii!” Când ajung pe card?
Digi FM
Gina Pistol, adevărul despre relația cu tatăl ei: „A trebuit să mă cresc singură”. Cum se înțeleg cei doi în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Câte cafele pe zi sunt prea multe pentru oase. Un studiu pe aproape 10.000 de femei vine cu un răspuns
Digi Animal World
Un șarpe a dat peste cap unul dintre cele mai punctuale trenuri din lume. Ce s-a întâmplat la bordul unui...
Film Now
Apariție rară a fraților Affleck! Ben și Casey s-au reunit la Veneția, la aproape 10 ani de la ultima...
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o campanie îndrăzneață. Actrița a pozat fără haine, acoperită...