Noile reguli de intrare în Bulgaria i-au luat prin surprindere pe turiști: „Nu ne primește că am făcut vaccinul ieri. De unde să știu?”

Data publicării:
cozi bulgaria
Noile reguli de intrare în Bulgaria i-au luat prin surprindere pe turiști. Foto: Captură video

A fost aglomerație mare toată ziua în vama din sud-estul țări. De astăzi, turiștii care vor să meargă în Bulgaria sunt obligați să prezinte certificatul de vaccinare sau un test negativ PCR. Nu toți turiștii au știut însă acest lucru, iar timpul de așteptare a ajuns si la 2 ore.

Încă de dimineață granița de la Vama Veche s-a aglomerat. La punctele de trecere a frontierei de la Negru Vodă și Ostrov traficul a fost restricționat numai pentru cei care tranzitează țara vecină.

- Nu au medic și ne-au direcționat spre Vama Veche. Am ocolit că n-ai în altă parte, n-ai. Și de aici e puțin deviat drumul, dar nu avem ce să facem acum, mergem înainte.
- Cât ați ocolit până aici?
- Vreo 40 de kilometri.”

În frontiera de la Vama Veche coada de mașini se întinde pe aproxiamtiv 5 km, iar ca să treacă în Bulgaria oamenii trebuei să aștepte aici între o oră și chiar 2 ore.

De la 1 septembrie, autoritățile din Bulgaria nu mai permit accesul în țara lor fără dovada vaccinului, a trecerii prin boală sau a unui test PCR făcut cu maximum 72 de ore înainte. Dar nu toată lumea știa acest lucru.

-Voiam să mergem în Bulgaria, dar nu putem pentru că nu suntem vaccinați și nu avem nici test. Așa că ne vom întoarce în România.

-Ce faceți, v-ați întors?
-Da! Nu ne primește zice că am făcut vaccinul ieri. Dar de unde știam eu că trebuie vaccinare neapărat?! Că până acum au primit fără.
-Și trebuia să mergeți în concediu?
-Da da da.
-Și ați anulat concediul, ce faceți?
-Nu l-am anulat, nu știu ce să facem acum...

Unii turiști au condus ore întregi și au ajuns în Vamă deja epuizați.

-De unde veniți dumneavoastră?
- De la Bacău.
- Și când ați plecat?
- Hehe, cred că pe la vreo 2 noaptea, cam așa. Am vreo ceva kilometri, sunt obosit, sunt praf, nici n-am dormit.

Pentru a fluidiza traficul, autoritățile din Bulgaria au suplimentat personalul de la Vamă.

La punctul de trecere a frontierei prin Vama Veche sunt 3 artere de circulație.

Andrei Ene - purtător de cuvânt Garda de Coastă: S-au făcut manevre cu arterele de circulație se jonglează cu una pe intrare, una pe ieșire în funcție de timpii de așteptare. Personalul poliției de frontieră suplimentat la nivel maxim.

După-amiază, traficul s-a eliberat pe sensul de ieșire din țară în schimb s-au format cozi mari la intrarea în România.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pericolul ascuns sub pământul României. Avertismentul unui expert american despre mineralele critice din ţara...
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Adda, confesiune din vacanță și imagini în costum de baie: "Eram supărată că nu am reușit să slăbesc 4 kg"
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filme cu Tom Holland. Cele mai bune producții cu actorul din „Spider-Man”
Adevarul
Cum au fost păcăliți spionii europeni de o sursă de la Kremlin. Generalul care a sfidat propriile servicii...
Newsweek
Ce contribuții nu sunt luate în considerare la pensie? Înalta Curte a lăsat un pensionar fără 19.400 lei
Digi FM
Cum arată corveta livrată de Turcia României. E prima navă de luptă nouă care se alătură flotei în peste 30...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Stomacul meu se mănâncă singur". Bryan Johnson, milionarul care vrea să trăiască până la 160 de ani, a...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Cine e actrița considerată revelația din "Odiseea". Tom Holland și Matt Damon, în rolurile carierei
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...