O icoană a scăpat neatinsă de foc, la Brașov, în urma unui incendiu în care au ars trei case

Data actualizării: Data publicării:
maica domnului cu pruncul icoana riga shutterstock_99560354
Foto: Shutterstock

Pompierii militari brașoveni au descoperit, în urma lichidării unui incendiu care a mistuit aproape în totalitate o casă în municipiul Săcele, o icoană cu Maica Domnului şi Pruncul Iisus Hristos, care a rămas neatinsă de foc, anunță Agerpres.

Incendiul a avut loc luni după-amiază, iar focul, izbucnit la acoperişul unei case, s-a extins cu repeziciune la alte două imobile învecinate.

„În cursul zilei de ieri (n.r. luni), pompierii braşoveni au intervenit la un incendiu devastator în municipiul Săcele, care a cuprins rapid trei locuinţe învecinate. Din nefericire, una dintre case a fost distrusă în proporţie de 90%. Flăcările au mistuit aproape totul: acoperişul, mobilierul, amintirile... Şi, totuşi, în mijlocul cenuşii, o icoană cu Maica Domnului şi Pruncul Sfânt a rămas neatinsă de foc, înconjurată de scrum, dar întreagă. O imagine care ne aduce aminte că, uneori, chiar și în cele mai grele momente, există o protecție divină care ne veghează. Pentru noi, salvatorii, este un simbol de speranţă”, a transmis, marţi, ISU Braşov pe pagina de Facebook.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În urma incendiului, nu au fost înregistrate victime.

Echipaje de pompieri au intervenit și la începutul lunii ianuarie a acestui an pentru stingerea unui incendiu la sediul unei bănci, în municipiul Braşov. Nici în acest caz nu s-au înregistrat victime, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Întrebarea la care să nu răspunzi când ești oprit de Poliție în trafic. Ce recomandă un avocat șoferilor
Digi FM
Ce face Ion Lăceanu la 90 de ani. "Omul-orchestră" s-a mutat acum cinci ani la un azil, după moartea soției...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Florin Negruțiu a dezvăluit ce notă dezamăgitoare a luat la matematică la BAC. Povești din liceu, în direct...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
S-au îndrăgostit pe platoul de filmare, iar azi au o familie superbă. Kirsten Dunst și Jesse Plemons, din nou...
Adevarul
O țară europeană oferă 10.000 de euro celor care se mută în zone depopulate. Are plaje spectaculoase, sate...
Newsweek
Pensii militare: Ministrul Miruță anunță că vârsta de pensionare nu crește. Documentele oficiale îl contrazic
Digi FM
Casa „Barbie” din Marea Britanie se vinde cu 725.000 de lire sterline. Locuința unde până și robinetele sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
A ridicat o scândură din podea și a rămas fără cuvinte. Sub casa pe care o renova o aștepta o comoară din 1921
Digi Animal World
Reacția unei femei când un străin i-a oferit 200.000 de dolari pentru câinele ei: „Mulți dintre voi nu...
Film Now
John Goodman, despre gestul generos făcut de Bruce Willis la începutul carierei: „A avut grijă de mine. Îl...
UTV
Nadia Comăneci a defilat la Paris alături de Jane Fonda și Eva Longoria. Sportiva a ales o ținută creată în...