Video Parchetul General s-a autosesizat după desecretizarea documentelor din ședința CSAT. A fost deschisă anchetă

Data actualizării: Data publicării:
Parchetul General

Parchetul General a anunţat joi că s-a sesizat din oficiu „în baza indiciilor care relevă posibile încălcări ale legislaţiei electorale şi săvârşirea altor infracţiuni conexe", după ce a analizat documentele care au fost prezentate în cadrul şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării referitoare la campania candidatului Călin Georgescu.

„În urma desecretizării şi analizării documentelor care au fost prezentate în cadrul şedinţei CSAT din data de 28 noiembrie 2024 privind desfăşurarea procesului electoral pentru funcţia de preşedinte al României, astăzi, 5 decembrie 2024, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a sesizat din oficiu în baza indiciilor care relevă posibile încălcări ale legislaţiei electorale şi săvârşirea altor infracţiuni conexe. Cercetările vizează indiciile privind săvârşirea unor infracţiuni electorale care ar fi influenţat procesul de vot, prin metode precum coruperea
alegătorilor, inclusiv în mediul online, cu scopul de a-i determina să voteze un anumit candidat", explică Parchetul într-un comunicat de presă.

Sesizarea vizează, totodată, infracţiuni de spălare a banilor în legătură cu posibile nelegalităţi legate de provenienţa şi utilizarea sumelor de bani folosite pentru finanţarea ilegală a campaniei electorale a unui candidat de către susţinătorii săi, potrivit Agerpres. 

De asemenea, sesizarea are ca obiect şi comiterea unor infracţiuni informatice de competenţa parchetelor regulare, ca urmare a identificării unor activităţi în mediul online care au implicat crearea şi utilizarea unor conturi false, menite să influenţeze opţiunile alegătorilor, acţiuni care au avut potenţialul de a afecta exprimarea corectă a voturilor în cadrul procesului electoral.

În cadrul aceluiaşi demers, s-a solicitat procurorului-şef al DIICOT să efectueze o analiză proprie a informaţiilor existente din perspectiva sesizării din oficiu, în raport de indiciile privind săvârşirea unor infracţiuni aflate în competenţa structurii specializate de parchet, conform art.11 din OUG nr.78/2016.

CSAT a desecretizat joi informaţiile primite de la SRI, SIE şi Ministerul Afacerilor Interne cu privire la campania electorală derulată de Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale.

Astfel, informaţiile prezentate de SRI, SIE şi MAI indică faptul că finanţarea campaniei candidatului independent Călin Georgescu pe TikTok s-a ridicat la un milion de euro, că au avut loc acţiuni ale unui actor cibernetic statal asupra infrastructurilor IT&C suport pentru procesul electoral şi că România este o ţintă pentru acţiuni hibride agresive ruse.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ajutoarele pentru plata facturilor la electricitate ar putea fi extinse. Ministerul Energiei analizează noi...
Digi FM
Mama lui Meghan Markle a ajutat FBI-ul în ancheta care îl vizează pe fostul ei soț. Thomas Markle, arestat...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
"Știe cum să aibă grijă de o femeie". Cine este bodyguard-ul lui Jennifer Lopez, bărbatul care a cucerit...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Salma Hayek, sclipitoare într-o rochie roșie care i-a conturat perfect silueta. Soțul abia și-a putut lua...
Adevarul
„Trebuia să vadă dacă e OK ursul?” Reacții virale după ce un șofer a filmat momentul în care lovește un urs...
Newsweek
Românii vor primi la pensie mai puțin de 40% din ultimul salariu. Pensionarii vor avea un real șoc. De când?
Digi FM
Ce mănâncă o femeie de 101 ani ca să trăiască atât de mult: „Îmi permit și un gin tonic”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu o broască după ce a înghițit un licurici. Imaginile sunt virale: „E o nebunie”
Film Now
Michael Douglas, alături de „comorile” lui la gala „Art of Freedom”. Carys și Dylan, cum nu se poate mai...
UTV
David Popovici și Cristi Chivu au avut parte de o întâlnire specială pe San Siro. Cei doi români și-au oferit...