Budăi le-a dat termen miniștrilor de linie ca până miercuri să depună amendamente pentru legea pensiilor speciale

Data publicării:
marius budai cu un dosar in mana
Ministrul Muncii, Marius Budăi. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat că toţi miniştrii de linie au termen până miercuri, la ora 12.00, să depună în scris amendamentele la proiectul de lege privind pensiile speciale.

"Săptămâna trecută a avut loc prima şedinţă a grupului de lucru referitor la respectarea jalonului din PNRR cu privire la reforma pensiilor speciale.

Acolo s-a decis şi un calendar al grupului de lucru, ţinând cont de faptul că noi, PSD, ne dorim urgentarea depunerii şi a Cererii numărul 3 dar şi de termenul de 31 martie, termen la care adoptarea tacită în Senat urmează să se întâmple.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

A reieşit necesitatea ca toţi miniştrii de linie să vină, în scris, cu amendamentele care au reieşit atât din raportul final al Băncii Mondiale, dar şi din discuţiile cu Comisia Europeană.

În acest sens, sub coordonarea domnului prim-ministru, vineri am întocmit adrese de solicitare către toţi miniştrii de linie cu termen până săptămâna aceasta, miercuri, ora 12.00, de a se depune aceste amendamente care să respecte prevederile din cadrul PNRR.

Apoi, la finalizarea şedinţei de Guvern, vom avea încă o întâlnire a grupului de lucru unde să participe şi miniştrii de linie care au în coordonare aceste legi speciale, să agreăm acele amendamente pe care ulterior să le depunem către coaliţie spre decizie", a precizat Budăi, luni, într-o conferinţă de presă la sediul central al PSD.

El a adăugat că "este momentul" ca ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, să meargă la Comisia Europeană cu acele amendamente care vor fi agreate în coaliţie, pe legea pensiilor speciale.

"Mă pun la dispoziţia dumnealui să îl însoţesc, să mergem la Comisia Europenă", a spus Budăi. 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Moody’s a cruțat România. Acum politicienii pot strica tot. Avertismentul analiștilor
Newsweek
Beneficiu la pensie pentru o categorie de pensionari. Consiliul legislativ a dat aviz favorabil
Digi FM
Ce riscă bărbatul care a desenat o declarație de dragoste pe o stâncă din Transfăgărășan. Are 55 de ani și e...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Rinichii, printre primii afectați de caniculă. Câtă apă trebuie să bem, de fapt, vara și la ce alimente să...
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Matt Damon, eclipsat de frumoasa lui soție, pe covorul roșu. Tablou superb de familie alături de două dintre...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine