Bursa zvonurilor. Pe cine va propune premier Dragnea

Data actualizării: Data publicării:
liviu dragnea fb

Numele pe care Liviu Dragnea îl va prezenta președintelui Klaus Iohannis pentru funcția de premier, funcție revendicată de alianța PSD-ALDE, va fi anunțat oficial miercuri, în ziua în care social-democrații vor merge la consultările cu șefului statului. Până atunci, la bursa zvonurilor sunt vehiculate tot mai multe nume de posibili prim-miniștri desemnați, iar ex-premierul Victor Ponta ține să precizeze că el nu refuză nicio funcție care i-ar fi propusă.

iohannis dragnea - presidency

Declarațiile făcute duminică seara, la diferite televiziuni, de șeful PSD, Liviu Dragnea, au clarificat măcar un „mister”: nu el va fi propunerea cu care social-democrații vor merge la Cotroceni. Motivul invocat public? Dorința de a nu porni „un război politic”. Tot Liviu Dragnea a spus că premierul desemnat „nu va fi niciunul dintre cei care au apărut la televizor”.

Așa se face că nume precum Vasile Dâncu, Mihai Fifor și Sorin Grindeanu, vehiculate intens până acum câteva zile, au fost abandonate, iar la bursa zvonurilor a apărut un altul: cel al ex-ministrului Marius Nica. Acesta a condus Ministerul Fondurilor Europene în perioada 30 martie - 17 noiembrie 2015, preluând funcția de la Eugen Teodorovici.

Cât despre guvernele făcute și desfăcute pe surse în lipsa unor informații oficiale și asumate de partidul care a câștigat alegerile, pe listă apar Rovana Plumb la Ministerul Muncii, Robert Cazanciuc la Justiție, Georgian Pop la Apărare, Bogdan Aurescu la Externe, Daniel Constantin la Agricultură și Ionuț Vulpescu la Cultură. În privința lui Bogdan Aurescu, în prezent consilier prezidențial al lui Klaus Iohannis, trebuie precizat că acesta a fost și membru al Guvernului Ponta 4. Iar, acum, sunt voci care-l avansează și pentru „funcția” de premier desemnat.

ALDE va avea, potrivit informațiilor vehiculate, trei portofolii în viitorul Guvern. Formațiunea liberal-democrată va păstra funcția de președinte al Senatului, pentru Călin Popescu Tăriceanu.

Funcția de președinte al Camerei Deputaților revine PSD, cel mai probabil chiar lui Liviu Dragnea, deși Victor Ponta încearcă să-și facă lobby pentru respectiva funcție. „Nu cer nicio funcţie, nu refuz nicio funcţie. Deocamdată, am primit de la oameni şi de la PSD funcţia de deputat de Gorj”, a declarat Ponta, luni, la preluarea noului mandat de deputat. Fostul premier și-a manifestat disponibilitatea de a fi șeful Camerei Deputaților și în luna iunie, după revocarea lui Valeriu Zgonea. „Am discutat cu domnul Dragnea astăzi despre șefia Camerei Deputaților. I-am spus că intenționez și mâine la Comitetul Executiv Naţional şi miercuri la grup să-mi depun candidatura”, preciza Ponta în iunie 2016. Ulterior, în funcție a fost instalat Florin Iordache.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât este rezerva de aur a României. Motivul pentru care Mugur Isărescu o ține blocată
Digi FM
Ce ar fi descoperit Brigitte în telefonul lui Emmanuel Macron înainte de momentul viral din avion: "Te găsesc...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Britney Spears, scandal într-un restaurant. Martorii spun că a țipat, a lătrat și s-a plimbat cu un cuțit în...
Film Now
John Travolta, cu beretă pe cap, lacrimi în ochi și fiica la braț, la Cannes. A primit Palme d’Or onorific...
Adevarul
Autostrada din mijlocul oceanului care costă 200 de milioane de euro pe kilometru. Proiectul SF construit de...
Newsweek
Vestea așteptată de 2.000.000 pensionari. CCR a anunțat că va analiza dacă CASS la pensie încalcă legea
Digi FM
Tudor Chirilă, mesaj puternic pentru Alexandra Căpitănescu: „Cea mai tare voce rock românească din ultimii 20...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 lucruri pe care un cardiolog le face zilnic pentru a reduce principala cauză de infarct: "Schimbări mici...
Digi Animal World
Descoperirea șocantă făcută de un bărbat în propriul dormitor. Ce se ascundea în perna sa: „Așa ceva nu am...
Film Now
Sunt căsătoriți de 33 de ani. Michelle Pfeiffer și soțul ei, doi îndrăgostiți pe covorul roșu la un eveniment...
UTV
Marilu Dobrescu și Nicole Cherry sunt acuzate că ar fi fost plătite să promoveze Malta la Eurovision. „Sunt...