Camera Deputaților, explicații despre majorarea cu 14% a bugetului pe 2026: A fost determinată de impactul inflației

Data publicării:
camera deputatilor in sedinta
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Camera Deputaţilor a venit, marţi, cu explicaţii despre bugetul instituţiei pe 2026, arătând că sunt prevăzute credite bugetare în sumă de 632.370 mii lei, comparativ cu 553.288 mii lei în anul 2025, o creştere de aproximativ 14%, determinată, în principal, de impactul inflaţiei asupra cheltuielilor de funcţionare, majorarea tarifelor la utilităţi şi necesitatea continuării unor investiţii.

Camera Deputaţilor a dat asigurări că bugetul instituţiei pentru anul viitor nu include creşteri de indemnizaţii pentru deputaţi şi nici majorări de salarii/sporuri pentru angajaţi, nefiind alocări pentru posturi noi”.

„Ca urmare a materialelor apărute în presă referitoare la bugetul Camerei Deputaţilor pentru anul viitor, facem următoarele precizări: Pentru anul 2026 sunt prevăzute credite bugetare în sumă de 632.370 mii lei, comparativ cu 553.288 mii lei în anul 2025, rezultând o creştere de aproximativ 14%, creştere determinată, în principal, de: impactul inflaţiei asupra cheltuielilor de funcţionare; majorarea tarifelor la utilităţi (energie electrică, energie termică, apă); necesitatea continuării unor investiţii majore cu rol structural şi de eficientizare a cheltuielilor pe termen mediu şi lung”, a transmis Camera Deputaţilor într-un punct de vedere oficial.

Potrivit instituţiei, cheltuielile curente sunt dimensionate la un nivel care să asigure desfăşurarea în condiţii optime a activităţii Camerei Deputaţilor, fără a genera cheltuieli nejustificate.

Camera Deputaţilor a mai arătat că, din 81 de milioane de lei, reprezentând creşterea bugetului Camerei Deputaţilor în 2026, comparativ cu 2025, 51.2 milioane lei reprezintă creşterea pentru capitolele bugetare Bunuri” (utilităţi, carburanţi) şi Cheltuieli de capital” (lucrări de reparaţii şi construcţii, achiziţii strict necesare pentru buna funcţionare a instituţiei). ”Camera Deputaţilor este unic administrator în ceea ce priveşte administrarea şi întreţinerea reţelelor de distribuţie utilităţi şi are în administrare peste 300.000 de mp din imobil la care se adaugă instalaţiile industriale . Ca urmare, Camera Deputaţilor plăteşte facturile pentru utilităţi pentru toate instituţiile găzduite în Palatul Parlamentului, urmând să le recupereze ulterior, pe baza unor convenţii”, se menţionează în comunicat.

Camera Deputaţilor mai spune că bugetul instituţiei pentru anul viitor nu include creşteri de indemnizaţii pentru deputaţi şi nici majorări de salarii/sporuri pentru angajaţi, nefiind alocări pentru posturi noi”. Cheltuielile de personal sunt fundamentate fără includerea unor majorări salariale sau acordarea de sporuri, acestea nefiind prevăzute prin acte normative în anul 2025. Creşterea de aproximativ 7% faţă de anul 2025 este determinată exclusiv de menţinerea nivelului cheltuielilor cu drepturile legale existente (salarii de bază, indemnizaţii, drepturi de delegare). Sporurile pentru condiţii de muncă şi alte sporuri sunt menţinute la niveluri constante, fără influenţă bugetară suplimentară”, arată comunicatul.

Potrivit instituţiei, la fundamentarea bugetului s-a avut în vedere: includerea integrală a sumei forfetare cuvenite conform reglementărilor în vigoare, creşterea cheltuielilor cu diurna pentru deplasările la lucrările parlamentare, ca urmare a prezenţei sporite a deputaţilor, influenţă estimată la aproximativ +20%.

„La capitolul protocol şi acţiuni externe, creşterea bugetară este justificată de organizarea, în anul 2026, a unor evenimente internaţionale majore care se vor desfăşura la Camera Deputaţilor şi în alte locaţii din ţară, respectiv : Iniţiativa Central Europeana – dimensiunea parlamentară (ICE-DP); Adunarea Parlamentară a Procesului de cooperare din Europa de Sud Est ( AP-SEECP) şi Adunarea Parlamentară-NATO la nivel de comisii de specialitate. Pentru două dintre aceste structuri, Parlamentul României va deţine preşedinţia începând cu anul 2026, ceea ce implică obligaţii suplimentare de reprezentare, organizare şi protocol. Menţionăm că oportunitatea aprobării efectuării deplasărilor externe revine Biroului permanent, conform prevederilor legale”, explică Camera Deputaţilor.

Instituţia mai afirmă că creşterea bugetului este determinată în mare de: creşterea preţurilor la bunuri şi servicii, în special la utilităţi şi carburant; necesitatea efectuării reparaţiilor curente ca urmare a gradului avansat de uzură a clădirii Palatului Parlamentului, lucrările de consolidare şi reabilitare a elementelor de structură exterioară a clădirii .

„În bugetul pe anul 2026 sunt prevăzute credite de angajament şi credite bugetare pentru continuarea unor investiţii esenţiale, după cum urmează: continuarea retehnologizării ascensoarelor; continuarea lucrărilor de reabilitare a staţiei de hidrofor; înlocuirea sistemului de vot din plen, necesară pentru asigurarea securităţii şi funcţionării corespunzătoare a procesului legislativ; implementarea unui sistem de cogenerare, cu indicatori tehnico-economici aprobaţi de Guvern, care va genera economii estimate la aproximativ 100.000 lei lunar în medie; lucrări pentru creşterea eficienţei energetice, prin reabilitarea reţelelor termice”, a mai spus Camera Deputaţilor.

Instituţia a arătat o serie de lucrări au scadenţa în anul 2026 şi nu au fost incluse în bugetul pe anul 2025 pentru că nu erau scadente. Pentru majoritatea lucrărilor care sunt prevăzute în buget există expertize tehnice şi documentaţii de avizare a lucrărilor de investiţii (DALI) care au fost plătite în vederea angrenării lucrărilor în anul 2026 (instalaţii de alimentare construcţii speciale, Punct Termic de 32 Gcal – cel mai mare din Europa). Una dintre cele mai emblematice săli ale Camerei Deputaţilor este închisă de 3 ani, nefiind utilizată pentru creşterea veniturilor proprii. În buget este prevăzută şi demararea lucrărilor de reabilitare a sălii Al. I. Cuza” , mai spune Camera Deputaţilor.

Editor : Ș.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ancheta morții lui Mario, dată peste cap. Mai există un suspect, familiile au început să vorbească: „Să îl...
Digi FM
Amal, fermecătoare la brațul lui George Clooney, în Italia. Avocata și starul de Hollywood au atras toate...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Motivul din spatele deciziei radicale pe care Kelly Clarkson a luat-o la 6 luni de la moartea fostului ei...
Film Now
Channing Tatum, imagine de pe patul de spital. Starul din „Magic Mike”, supus unei intervenții chirurgicale
Adevarul
Rezerviști inapți, mobilizați anul trecut. Cum a fost modificată legislația
Newsweek
Pensie mai mică după recalculare. Un pensionar rămâne fără 1.000 lei pe an. Specialiștii explică de ce
Digi FM
„Superbă”. Charlize Theron, apariție surpriză la ceremonia de deschidere a JO 2026. Actrița a transmis un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cauza morții lui Jane Austen a rămas un mister timp de peste 200 de ani. Ce indicii oferă scrisorile și...
Digi Animal World
Doi bărbați au salvat un porc și l-au învățat să folosească toaleta: „Îl iubim, nu este animalul nostru de...
Film Now
Halle Berry, adevărul despre Oscarul pentru Monster’s Ball: Nu mi-a schimbat cursul carierei. A doua zi eram...
UTV
Mira și Andrei Bănuță sunt sau nu un cuplu. Artistul lămurește zvonurile apărute după aparițiile lor pe scenă