Ce au discutat Ludovic Orban și Dan Barna. Miza candidaturii pentru Primăria Capitalei

Data publicării:
Ludovic Orban și Dan Barna
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Președinții PNL, Ludovic Orban, și USR, Dan Barna, s-au întâlnit pentru a discuta colaborarea dintre cele două formațiuni la nivel parlamentar, pe de o parte, și în teritoriu, în vederea alegerilor locale, pe de altă parte.

„Am stabilit un mod de coordonare a acțiunilor la nivel parlamentar. Am discutat despre pregătirea Legii bugetului de stat. De asemenea, de câteva elemente din înțelegerea pe care am avut-o privind chestiuni legate de susținerea în Parlament a Legii alegerii primarilor în două tururi. De asemenea am abordat problema anticipatelor și am discutat de îmbunatățirea colaborării la nivel local, între filialele noastre și de o non beligeranță între formațiunile noastre politice, în perspectiva alegerilor locale”, a spus Ludovic Orban.

Întrebat dacă cele două formațiuni vor avea un candidat comun pentru Primăria Capitalei, Orban a răspuns: „E prematur să abordăm acest subiect, abia s-au terminat alegerile prezidențiale. În mod evident între noi există o veche colaborare, suntem de trei ani de zile, am stat împreună pe băncile Opoziției și ne-am opus împreună tuturor agresiunilor pesediste împotriva economiei, împotriva justiției, împotriva percepției bune a României la nivel internațional, am făcut front comun și colaborarea noastră continuă”, a spus Ludovic Orban.

Pe de altă parte, Dan Barna spune că e necesar ca partidele de dreapta să aibă candidat unic la alegerile locale, pentru a o putea învinge pe Gabriela Firea.

„Au fost și subiecte legate de pregătirea alegerilor locale și perspectivele de colaborare în acele locuri unde sunt primari PSD de care România trebuie să scape cât mai repede. E important ca în marile orașe unde avem primari PSD să avem un candidat unic al opoziției, am discutat despre el astăzi. Am spus și în această întâlnire că Gabriela Firea poate fi înfrântă, însă e nevoie să avem candidat unic pe București. În perioada următoare vom purta negocieri pentru a găsi cele mai bune mecanisme pentru a găsi acel candidat care să aibă suprot în București”, a spus Barna, după întrevederea cu Orban.

Editare web: M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoferii vor fi opriți pe anumite drumuri din România în această toamnă. De ce îi oprește Poliția și ce vor fi...
Digi FM
Soția lui Michael Schumacher, declarații rare la aproape 13 ani de la accidentul de schi: „Era melodia...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
51, 83 și 86 de ani. Leonardo DiCaprio, Robert De Niro și Al Pacino, trei exemple de măreție hollywoodiană...
Adevarul
Cum s-a construit Mamaia modernă, stațiunea din care au plecat vilegiaturiștii și au venit tovarășii: „S-a...
Newsweek
Se interzice cumulul pensiei cu salariu. Se elimină pensia anticipată. Pensiile cresc la 1 ianuarie PROIECT
Digi FM
Dragostea nu are vârstă. Heather Locklear a împlinit 65 de ani. Lorenzo Lamas: „Este singurul tort pe care îl...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Un bărbat a avut parte de șocul vieții când a mers noaptea la toaletă. A aprins lumina și a văzut cum se...
Film Now
Fiul lui Goldie Hawn, confesiuni despre presiunea de a crește într-o familie celebră: „Mă lupt cu...
UTV
Adela Popescu și Radu Vâlcan au întors toate privirile la premiera filmului „3 zile în septembrie”. Cei doi...