Ciorbea, despre OUG privind aleşii locali: Staţi să o văd; putem vorbi de săptămâna viitoare încolo

Data publicării:
victor ciorbea captura 1

„Staţi mai întâi să o văd, ce vreţi să reacţionez? După ce o să văd, văd ce fac, adică ce dispoziţiii dau, ce verificări şi aşa mai departe”, a precizat Ciorbea, întrebat cum va reacţiona instituţia pe care o conduce cu privire la Ordonanţa de Urgenţă care permite aleşilor locali ca, timp de 45 de zile, să îşi aleagă partidul fără a-şi pierde funcţia publică.

Întrebat, pe de altă parte, când este de aşteptat un răspuns instituţional al Avocatului Poporului, având în vedere că Ordonanţa a fost publicată marţi în Monitorul Oficial, Ciorbea a spus că acesta nu va fi elaborat în cursul acestei săptămâni.

„Nu ştiu, depinde ce prevede şi cum prevede (Ordonanţa, n.r.) şi aşa mai departe. Avem diverse proceduri în funcţie de diverse situaţii. Aşa că, mai vorbim, dacă vreţi, când doriţi. De săptămâna viitoare încolo mai putem vorbi, vedem ce şi cum. (...) În secunda asta nu pot să vă spun ce şi cum”, a spus Ciorbea.

OUG care permite migraţia aleşilor locali fără ca aceştia să îşi piardă mandatul a fost publicată în Monitorul Oficial.

"Pentru anul 2014, prin derogare de la prevederile art. 9 alin. (2) lit. h1) şi art. 15 alin. (2) lit. g1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 45 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene, consilierii locali şi consilierii judeţeni, precum şi candidaţii care au fost declaraţi supleanţi, îşi pot exprima în scris şi o singură dată opţiunea cu privire la partidul politic, organizaţia minorităţii naţionale din care doresc să facă parte sau să devină independenţi, fără ca aleşii locali respectivi să-şi piardă calitatea dobândită în urma alegerilor", se arată în ordonanţă.

Proiectul legii de aprobare a OUG a ajuns şi la Senat, prima Cameră sesizată pentru dezbaterea actului normativ.

Secretarul general al Senatului, Ion Vărgău, a declarat, marţi, pentru Mediafax, că actul normativ a fost înregistrat la Secretariatul general al instituţiei, urmând să intre în parcursul legislativ.

Astfel, proiectul legii de aprobare a OUG va fi înscris pe ordinea de zi a Biroului Permanent, care îl va distribui spre dezbatere comisiilor de specialitate, acestea urmând să elaboreze raportul ce va fi supus ulterior votului plenului.

După votul în plenul Senatului, actul normativ va fi transmis Camerei Deputaţilor, care are competenţă decizională.

Ordonanţa de urgenţă se consideră intrată în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, fiind îndeplinită şi prevederea de depunere la Camera competentă să fie sesizată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România considerat strategic pentru apărare. E mic, mulți nici nu știu să îl arate pe hartă
Digi FM
A vrut chipul perfect și a ajuns să nu mai vadă. Intervenția estetică care era cât pe ce să-l lase orb pe un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mihai Trăistariu, comentarii după prima semifinală Eurovision: "Prea mult cântat despre draci, vârcolaci. Nu...
Film Now
Moment unic la Cannes 2026. Peter Jackson, premiat cu Palme d'Or onorific. Reuniune emoționantă pe scenă cu...
Adevarul
Val de automedicație cu antiparazitare după o apariție online a actorului Mel Gibson. Oncologii: „Nu există...
Newsweek
Pensionar cu 5.500 lei pensie i-au reținut 480 lei. Alți 2.000.000 pensionari au pierdut sute de lei. De ce?
Digi FM
Demi Moore, declarații surprinzătoare despre inteligența artificială: "Nu avem de ce să ne temem"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce efecte are cafeaua asupra intestinului și creierului. Descoperirea surprinzătoare a cercetătorilor
Digi Animal World
Patru greșeli frecvente când călătorești cu animalul de companie. Una dintre ele te poate costa o amendă...
Film Now
Răsturnare de situație între Nicole Kidman și Tom Cruise, la 25 de ani de la divorț. Un apropiat a spus ce se...
UTV
Cabral și Andreea Ibacka sunt în centrul zvonurilor despre divorț. Fanii au observat că nu mai poartă...