Copy-paste în Parlament. Expunere de motive, copiată de pe net din lucrări pentru elevi

Data publicării:
parlament plen crop inquam photos

Toată expunerea de motive cuprinde cinci paragrafe, iar trei dintre acestea sunt copy-paste de pe internet, de pe un site de referate pentru elevi și studenți. Acolo, era citată o lucrare științifică.

Deputatul Mihai Deaconu, iniţiatorul legii, a explicat la Digi24: 

Cum comentaţi faptul că din cele cinci paragrafe ale expunerii de motive, trei sunt copiate de pe un site de pe internet? Un site destinat elevilor şi studenţilor?

Mihai Deaconu: „Eu credeam că dumneavoastră mă sunaţi pentru a afla despre această propunere legislativă, de fapt care va fi efectul ei, şi nu ca să mă întrebaţi despre ce e scris în expunerea de motive.

Eu pot să spun că am folosit aceste trei alineate pentru a da o definţie şi a se înţelege către publicul larg diferenţa între supermarketuri şi magazinele mici. (...)”

De ce nu ați trecut sursa, referințele în josul paginii?

Mihai Deaconu: „Nu m-am gândit la acest lucru. E prima dată când mi se întâmplă lucrul acesta. Da, este o omisiune, într-adevăr”, a spus parlamentarul.

Pentru parlamentarul Ovidiu Iane, semnatar al inițiativei, expunerea de motive este mai puțin importantă:

„Am citit repede expunerea, dar nu este importantă expunerea. Eu nu expunerea am semnat, ci propunerea de modificare a legii. Expunerea în sine poate fi luată cu copy-paste din orice carte și orice referat și orice lucru, pentru că nu reprezintă în sine modul în care se explică. Modul în care se explică se face în dezbaterea de la comisii și din plen. Eu am discutat cu colegul meu ideea și eu am achiesat la această idee. Expunerea nu are niciun fel de valoare. Am văzut expuneri mult mai proaste”, a declarat el la Digi24.

Citiți și:

Parlamentarii vor să introducă un impozit suplimentar pe veniturile supermarketurilor

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când intră următorii bani de la stat în septembrie. Calendarul plăților până pe 21 septembrie pentru familii...
Digi FM
E de zeci de ani în centrul atenției, dar și ea intră în panică pe covorul roșu. Sandra Bullock: "Transpir și...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Artistul și-a dezvăluit diagnosticul: „De gradul 3!”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gwyneth Paltrow, adevărul despre despărțirea de Brad Pitt: "Am simțit rușine. A fost un fel de dragoste la...
Adevarul
Gafă în platforma E-Sănătatea Mea, unde o persoană cu dizabilități s-a ales cu statutul de „handicapată”...
Newsweek
Vineri intră pensiile pe card. La ce oră le primesc pensionarii? Contează banca la care au cont
Digi FM
Miss Austria a murit la doar 22 de ani. Născută cu o malformaţie cardiacă, a suferit şapte operaţii pe cord...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Câte cafele pe zi sunt prea multe pentru oase. Un studiu pe aproape 10.000 de femei vine cu un răspuns
Digi Animal World
Labradorul nu este pentru oricine. 4 lucruri esențiale pe care trebuie să le știi înainte să-l iei acasă
Film Now
Russell Crowe, la plimbare pe canalele Veneției. Actorul, însoțit de iubita sa și de fiu. Cu ce proiect...
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o campanie îndrăzneață. Actrița a pozat fără haine, acoperită...