Video Cum vrea PSD să modifice bugetul: bani pentru vulnerabili și eliminarea CASS pentru mai multe categorii. Lista amendamentelor (surse)
Social-democrații au depus deja mai multe amendamente la proiectul de lege a bugetului de stat pe 2026, după nemulțumirile din interiorul Coaliției de Guvernare. PSD susține că a găsit sursele de finanțare necesare pentru a acorda ajutoare pensionarilor și familiilor vulnerabile. În plus, formațiunea cere eliminarea CASS pentru mamele aflate în concediu pentru creșterea copilului, pentru veterani și văduve de război.
Sorin Grindeanu, înainte de „Momentul adevărului”: Este evident că, așa cum suntem acum, lucrurile nu mai pot continua
Grindeanu, replică pentru Bolojan: Să încerci să vinzi companiile de stat înseamnă să furi toată cămara. Ăsta e adevăratul șobolănism
„Suntem la începutul unei crize”. Președintele preia rolul de mediator, dar critică tensiunile PSD - PNL: „Ne-am întors la lupta veche”
Nicușor Dan, la slujba din Vinerea Mare la Mănăstirea Cornu, alături de primarul localității și șeful CJ Prahova, ambii membri PSD
Cât costă masa de Paște în 2026 și cum poate fi gestionat bugetul în contextul scumpirilor. Explicațiile unui consultant financiar
Grindeanu, despre coaliţie: Nu e în cea mai bună formă
ACTUALIZARE 17.50 Preşedintele PSD a fost întrebat la Parlament despre situaţţia coaliţiei, în acest moment. „Nu e în cea mai bună formă”, a răspuns Grindeanu.
El a amintit că PSD urmează să decidă, după buget, dacă va rămâne sau nu la guvernare.
„Ştiţi că noi am anunţat mai demult, de la începutul lunii decembrie, că imediat după buget vom face acea consultare internă. În primul rând vom face, dacă vreţi, o radiografie a activităţii noastre în guvern, a miniştrilor PSD şi după aceea, bineînţeles, că vom analiza activitatea întregului guvern, iar cei aproape 5.000 de colegi din PSD, aşa cum au votat intrarea de bună credinţă în această coaliţie, vor decide în cunoştinţă de cauză dacă PSD decide să iasă de la guvernare”, a spus Sorin Grindeanu.
Grindeanu a precizat că „PSD nu va susţine vreodată vreun guvern minoritar”.
Sorin Grindeanu: PSD nu va negocia ajutoarele pentru categoriile vulnerabile
ACTUALIZARE 17.47 Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat după şedinţa grupurilor PSD că în Parlament s-a intrat în calendarul pentru aprobarea bugetului.
„Mi-aş fi dorit, şi cred că aşa era bine şi pentru România, ca bugetul să se discute şi să se aprobe la sfârşitul anului trecut. S-a întârziat nepermis de mult şi asta nu e vina Parlamentului. Cum vedeţi, aici se lucrează. În câteva zile, mai exact joi, probabil vom avea votul final. Întârzierea vine de la Guvern. Dar trecem de această etapă”, a spus liderul PSD.
Grindeanu a precizat că PSD a depus amendamente la buget, legate de pachetul de solidaritate.
„Sunt lucruri pe care noi le-am anunţat iarăşi de câteva săptămâni şi la care ţinem. Astăzi am rugat pe colegii parlamentari să se bată în sens pozitiv în comisiile de specialitate, astfel încât amendamentele depuse de noi să poată fi trecute şi să avem un buget care să conţină şi acest pachet de solidaritate”, a subliniat Grindeanu.
Preşedintele PSD a menţionat că ei au anunţat din timp că vor acest pachet, care este undeva în jur de 3 miliarde şi sunt 26 de miliarde la acţiuni generale, la Ministerul Finanţelor.
„Dacă discutăm şi de CASS şi aşa mai departe, ne ducem la 2-3,3 miliarde. Sunt lucruri pe care refuz să le negociez. N-am să negociez niciodată indemnizaţia copiilor cu dizabilităţi. N-am să negociez pensiile nici din România. N-am să negociez CASS-ul pentru mame. N-am să negocez CASS-ul pentru veteranii de război, pentru deţinuţii politici. Sunt amendamente pe care le-am anunţat din timp, pe care le susţinem, iar eu continui să cred că există o majoritate în Parlament care va vota aceste amendamente”, a mai spus Sorin Grindeanu.
Despre decizia PNL de a nu susţine aceste amendamente, Grindeanu a răspuns: „Asta e, să meargă în faţa românilor şi să îşi asume faptul că contribuie şi mai mult la scăderea puterii de cumpărare în România, că au un buget care are doar viziune de dreapta. Dacă vor continua să meargă în această formă, e treaba lor”.
Sorin Grindeanu a fost întrebat şi despre faptul că PNL şi USR consider că se încalcă protocolul coaliţiei, pentru că teoretic în protocol se spunea că niciun partid din coaliţie nu trebuie să depună amendamente peste cele negociate în coaliţia de guvernare.
„Noi am mers în coaliţie şi am spus aceste lucruri de nenumărate ori, am insistat, am anunţat, am spus că nu vom renunţa la acest 1,1 miliarde, că despre asta vorbim. Este o sumă la care PSD-ul nu renunţă şi nu renunţăm doar dintr-un anumit calcul de bătălie politică. Eu cred şi noi credem în continuare că cei vulnerabili în acest moment au nevoie de aceste sume. Şi nu vom negocia nici cu cei de la AUR, nici cu cei de la SOS, de la POT (..) pentru că în mod sigur, dacă intri într-o negociere, ţi se cere altceva la schimb. Noi nu vom face aceste lucruri, dar asta nu înseamnă că nu vom fi bucuroşi ca acele amendamente să treacă”, a precizat Grindeanu.
PNL nu va vota amendamentele PSD
ACTUALIZARE 16:13 În urma ședinței de Birou Executiv care a avut loc începând cu ora 13:30, liberalii au decis că nu vor depune niciun amendament care să modifice legea bugetului, dar nici nu vor vota propuneri venite din partea altor partide. Cu alte cuvinte, PNL nu va vota amendamentele PSD.
Propunerea a fost votată în unanimitate.
Citește și: Război deschis în Coaliție înaintea votării bugetului. USR și PNL anunță că nu vor vota amendamentele PSD
Știrea inițială
Principalele amendamente depuse de PSD vizează:
- eliminarea CASS pentru mamele aflate în concediu de creștere copil
- eliminare CASS pentru veterani și văduve de război (în total, pentru scutirile de la plata CASS ar fi nevoie de aproximativ 500 milioane de lei)
- alocarea unor venituri suplimentare, de 1,1 miliarde de lei, către Ministerul Muncii pentru a oferi ajutoare familiilor cu copii și venituri reduse, pentru familiile care au în întreținere copii cu handicap, precum și acordarea unui ajutor financiar pentru aproximativ 2,8 milioane de pensionari din sistemul public de pensii, estimat pentru anul 2026 la aproximativ 2.350.000 mii lei.
Este vorba despre ajutoarele anunțate anterior de PSD, pentru familiile vulnerabile și vârstnici.
Pentru pensionari, ajutorul luat în calcul este de:
- 600 de lei pentru pensionarii care au pensie cuprinsă între 2.001 și 3.000 de lei;
- 800 de lei pentru cei cu pensie cuprinsă între 1.501 lei și 2.000 de lei;
- 1.000 de lei pentru pensionarii care au pensii sub 1.500 de lei;
Banii s-ar acorda în două tranșe.
De asemenea, PSD ar vrea să acorde ajutoare one/off și pentru pensionarii militari cu pensii mai mici de 3.000 de lei.
Impactul bugetar ar fi de 10 milioane de lei pentru pensiile MAI și 12 milioane de lei la MApN.
Surse de finanțare
Social-democrații susțin că au identificat două surse de venituri suplimentare la bugetul de stat ce totalizează 2,3 miliarde de lei, „pe care considerăm că Ministerul Finanțelor le-a trecut cu vederea”, au declarat surse din interiorul PSD pentru Digi24.ro.
1. „Recuperarea unei cote din arieratele la buget pe contribuțiile de asigurări sociale. Totalul contribuțiilor sociale restante ale agenților economici este 3,7 miliarde lei, credem că o țintă de recuperare de 1,3 mld lei este absolut obligatorie, fiindcă aceste restanțe la buget înseamnă bani opriti din salariu de la angajați pentru CAS, dar nevirați la stat.
2. Colectarea la buget a unei sume suplimentare din TVA de 1 miliard de lei, având în vedere creșterea prețului combustibililor care înseamnă majorarea veniturilor încasate de întreaga piață a combustibililor – una dintre cele mai importante ramuri ale economiei”, susțin social-democrații.
- Etichete:
- psd
- amendamente
- legea bugetului
- buget 2026
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News