PNL răspunde acuzațiilor PSD privind plafonarea motorinei: „Măsura trebuia discutată în urmă cu o lună”

Data publicării:
benzinarie pompa OMV carburanti
Inquam Photos / George Călin

Liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, a respins, marți, acuzațiile PSD potrivit cărora liberalii ar fi blocat prelungirea plafonării prețului la motorină și a susținut că o astfel de măsură nu mai putea fi adoptată în timp util, întrucât procedura legislativă ar fi trebuit începută cu cel puțin o lună în urmă.

Declarațiile vin după ce deputatul PSD Augustin Hagiu a afirmat că proiectul de lege care ar fi permis prelungirea schemei de plafonare până la 30 noiembrie a fost blocat în Comisia pentru buget-finanțe a Camerei Deputaților, condusă de un reprezentant al PNL.

Citește și: Plafonarea prețului la motorină expiră de la 1 iulie. PSD acuză PNL că a blocat prelungirea măsurii

Întrebat de ce PNL nu a convocat Comisia pentru buget-finanțe pentru a adopta ordonanța privind plafonarea prețurilor la combustibili, Gabriel Andronache a afirmat că procedura parlamentară nu permitea acest lucru.

„PNL nu poate convoca Comisia de buget. Vorbim de sesizarea comisiilor într-o anumită modalitate. Au fost alte comisii raportoare care trebuiau să dea raport înainte de Comisia de buget. Nu a fost sesizată Comisia de buget-finanţe cu rapoarte preliminare de la celelalte comisii. Pe cale de consecinţă, nu avem ce să discutăm despre chestiunea aceasta”, a declarat liderul deputaților PNL, la Palatul Parlamentului.

Acesta a explicat că o eventuală prelungire a plafonării nu mai putea intra în vigoare înainte de expirarea măsurii, deoarece adoptarea unei legi presupune mai multe etape procedurale.

„O lege adoptată de Parlament trebuie, după adoptare, să rămână la nivelul Camerei Deputaţilor sau Senatului o perioadă de timp de două sau cinci zile pentru a se depune sesizări la Curtea Constituţională. După aceea trebuie să parcurgă procedura de promulgare, deci vorbim de 25 de zile înainte ca reglementarea să intre în vigoare. O astfel de propunere trebuia să fie discutată acum o lună de zile”, a spus Andronache.

Liberalii susțin că era nevoie de un nou proiect de lege

Liderul deputaților PNL a mai afirmat că prelungirea unei măsuri care și-a încetat aplicabilitatea nu mai poate produce efecte juridice și că, în aceste condiții, ar fi fost necesară inițierea unui nou act normativ.

„Un astfel de mecanism nu poate să fie aprobat de Parlament pentru că nu mai avea la ce să se raporteze. Plafonarea încetează astăzi. De aceea ar fi necesar un mecanism separat, un proiect de lege separat”, a precizat acesta.

Deputatul PSD Augustin Hagiu a acuzat PNL de „cinism politic” și a susținut că proiectul de prelungire a plafonării prețului la motorină până la 30 noiembrie nu a mai ajuns la votul final al Camerei Deputaților din cauza blocajului din Comisia pentru buget-finanțe.

În lipsa adoptării unei noi măsuri, schema de plafonare a prețului la motorină expiră la 30 iunie și nu va mai fi aplicată începând cu data de 1 iulie.

Editor : A.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salariul președintelui Bulgariei, pus față în față cu cel al președintelui României. Diferența este...
Digi FM
Dana Tapalagă va fi înmormântată azi la cimitirul Sfânta Vineri din Capitală. Mesajul emoționant transmis de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Cât au crescut, sunt adorabili!” Imagini rare cu copiii lui Enrique Iglesias în tricourile Spaniei după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
„Se crede Kubrick. Nu e” - Ce spune Irina Margareta Nistor despre „The Odyssey”, pariul de 250 de milioane $...
Newsweek
900 lei pensie după 19 ani munciți plus 15 ani „pe caz de boală”. De ce pensionarul a primit atât de puțin?
Digi FM
Cine este românca care a urcat pe scena finalei Cupei Mondiale 2026. A ținut în mâini trofeul înmânat lui Pau...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Dacă patrupedul tău are respirație urât mirositoare, nu o ignora. Ce poate ascunde acest simptom
Film Now
Richard Gere, cu soția și copiii la finala CM 2026. Imagini virale cu actorul din „Pretty Woman” și alături...
UTV
Andreea Ibacka rupe tăcerea după divorțul de Cabral. „Rănile se vindecă alături de ai mei”