Exclusiv Daniel Băluță îl contrazice pe Nicușor Dan în privința bugetelor locale. Ce spune despre referendumul din București

Data publicării:
EDL BALUTA MOTIUNE ATACURI CIUCU BOLOJAN 020226_00270
Daniel Băluță, la Digi24

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a reacționat la declarațiile președintelui Nicușor Dan privind bugetele locale și referendumul din București, afirmând că menținerea finanțării la nivelul anului 2025 este „imposibilă” în contextul inflației, dar că rezultatul referendumului trebuie respectat și aplicat imediat. Invitat la Jurnalul de Seară de la Digi24, Băluță a respins ideea că primăriile ar putea să se descurce cu aceleași bugete ca în 2025, explicând că ajustarea este necesară pentru a acoperi creșterile de prețuri și cheltuielile reale ale administrațiilor locale.

Daniel Băluță a spus că nu este în totalitate de acord cu această abordare.

„Nu sunt în totul de acord cu această filozofie, dintr-un motiv simplu: dacă dumneavoastră stați în Ploiești și plătiți taxe și impozite locale în municipiul Ploiești, pentru ca orașul dumneavoastră, care nu este la cel mai ridicat nivel de dezvoltare, să crească, nu este corect ca banii pe care dumneavoastră îi plătiți să se ducă în altă parte. De aceea se numesc taxe și impozite locale și nu se numesc altfel”, a spus Daniel Băluță.

Primarul Sectorului 4 a mai adăugat că Ilie Bolojan omite un principiu important.

„Domnul Bolojan uită că oamenii cunosc principiul capilarității”, a adăugat el.

Întrebat dacă este de acord ca administrațiile locale să se descurce în 2026 cu același buget ca în 2025, Daniel Băluță a răspuns categoric că acest lucru nu este posibil.

„Este imposibil lucrul ăsta. Dacă vorbim despre aceeași sumă, în valoare nominală, rezultată din suma taxelor și impozitelor locale plus suma cotelor, dacă aceasta este la fel, avem următoarea problemă: inflația în România, care, ca pentru noi toți, a fost de 10%. Energia electrică, ca pentru toți românii, s-a liberalizat, au crescut salariile, TVA a crescut, astfel încât aceeași problemă pe care o punem la nivelul unei primării trebuie să pornească de la nivelul unei familii obișnuite, pentru care nu suntem de acord să creștem prețul la bilet, pentru că nu mai au de unde să plătească oamenii”, a explicat Daniel Băluță.

În acest context, primarul a subliniat necesitatea unei ajustări a bugetelor locale.

„Vrem o actualizare, cel puțin cu inflația”, a mai spus el.

Daniel Băluță a comentat și o altă declarație a președintelui Nicușor Dan, care a afirmat că nu va vota un buget național ce nu ia în considerare referendumul din București.

„Sunt 100% de acord, pentru că întreaga societate și întreaga clasă politică trebuie să înțeleagă următorul aspect: ceea ce oamenii decid trebuie implementat de îndată. Este un lucru cu care sunt 100% de acord”, a declarat Daniel Băluță.

Citește și: Daniel Băluță, despre intoxicația cu arsenic și mercur: Cineva chiar mi-a făcut rău. Este un semnal de alarmă pentru alți oameni

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara europeană în care un pensionar se poate descurca cu aproximativ 1.000 de euro pe lună. Are mare, ierni...
Digi FM
VIDEO Nicușor Dan, surprins în timp ce-și aranja tacticos șosetele lângă Volodimir Zelenski. Reacția...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum își calma fiul lui Richard Gere anxietatea în copilărie. Homer Gere, dezvăluiri rare despre tatăl său
Adevarul
Un tronson din Autostrada Transilvania s-ar putea deschide în noiembrie, după 22 de ani de la începerea...
Newsweek
Cum pot recupera pensionarii CASS reținut la pensie? De ce au sanse mici în instanță? Salvarea poate fi la CCR
Digi FM
A renunțat la cariera în drept pentru a plimba câini. La 30 de ani, spune că acum câștigă cu mii de dolari...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Ceasurile îmbătrânirii”. Când suferă organismul uman cele mai mari schimbări. Vârstele diferă la bărbați...
Digi Animal World
De ce nu trebuie să ţipi la câinele tău. Iată care sunt efectele negative, conform unui studiu
Film Now
Penelope Cruz, îngrozită să joace alături de soțul ei, Javier Bardem: „Simți că vrei să-l protejezi”
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...