Elena Udrea: Domnul Maior îmi spusese de existența fotografiilor cu Alina Bica la Paris, înainte ca acestea să apară

Data publicării:
elena udrea dna mediafax-1

Am fost ținta dosarului Microsoft când a apărut, prin implicarea fostului soţ, fără să fiu menționată în dosar. Nu este zi să nu fie încă o persoană din anturajul Elenei Udrea chemată la DNA, reținută. Toate acestea sunt probă a faptului că este, aşa cum i-am spus domnului Coldea ( Florian Coldea, directorul interimar al SRI, n.r.) în faţă, o strategie care are ca ţintă reducerea la tăcere a Elenei Udrea”, a spus aceasta.

Când o persoană face un denunț împotriva Elenei Udrea, extrem de ciudat momentul, mie mi se cere arestarea preventivă. Când fac un denunț împotriva lui Florian Coldea, sunt oameni care se întreabă: oare Udrea n-are un interes? Ar trebui tratate egal denunţurile”, susține Elena Udrea.

Toate pozițiile din ultima perioadă și acuzațiile n-au fost la adresa justiției, a DNA sau a SRI. Au fost acuzații legate de niște oameni”, a adăugat aceasta.

Elena Udrea a vorbit și despre fotografiile în care apare alături de Alina Bica, la Paris: „Mi se spusese că exista acele fotografii. Replica mea a fost că nu e nimic ilegal. Îmi spusese domnul Maior că există acele fotografii. Și dânsul aflase de la Coldea. Nu-l bănuiesc de nimic. Doar mi-a zis că aflase că există acele fotografii. Conform manualului de manipulare, au apărut joia dinaintea votului. Pe toate analizele sociologice s-a văzut că prezentarea acelor fotografii ca o mare dezvăluire, ca un lucru pe care am fi vrut să-l ascundem, a contat foarte mult în minus în campania mea electorală”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate un moștenitor să vândă casa dacă ceilalți frați nu sunt de acord? Ce se întâmplă când proprietatea...
Digi FM
Cât plătesc Cristi Borcea și Valentina Pelinel pentru școala privată a celor trei copii ai lor. Puțini români...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Kelly Osbourne a slăbit atât de mult după moartea lui Ozzy încât nu s-a mai recunoscut: „Vedeam doar o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Penelope Cruz, răvășitoare într-o rochie roșie, cu crăpătură pe picior, la Veneția. A plâns de emoție după...
Adevarul
Nu are creier, nu are neuroni, dar pare să învețe. Misterul organismului care îi pune pe oamenii de știință...
Newsweek
Când intră pensiile pe card - vineri sau luni? Când se dau indemnizațiile de handicap și alte ajutoare?
Digi FM
Gina Pistol, adevărul despre relația cu tatăl ei: „A trebuit să mă cresc singură”. Cum se înțeleg cei doi în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Materialul de care nu se lipește nimic. Chinezii au creat un vas de toaletă care ar putea economisi miliarde...
Digi Animal World
Un păianjen gigantic a apărut în podul unei femei: „E de mărimea unui cocker spaniel”
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. „Regele comediei”, unul dintre cei mai bogați actori. Are o avere impresionantă
UTV
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Rapperul de la Paraziții a vorbit despre diagnosticul primit