Iohannis este primit de președintele Braziliei. România vrea întărirea relațiilor cu principalul partener comercial din America de Sud

Data publicării:
Klaus Iohannis ascultă traducerea unor declarații la o conferință de presă în Letonia, pe 23 noiembrie 2023.
Președintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, că autoritățile din România urmăresc cu atenție evenimentele din Rusia și sunt în contact permanent cu Aliații. Foto: Profimedia Images

Preşedintele Klaus Iohannis va fi primit, marți, de omologul său brazilian Luiz Inacio Lula da Silva, în prima zi a turneului său în America de Sud, cei doi urmând să discute despre schimburile comerciale între cele două țări și despre întărirea relațiilor bilaterale, informează Agerpres.

Aceasta este prima vizită oficială în Republica Federativă a Braziliei a unui președinte român în ultimii 23 de ani.

Preşedintele Klaus Iohannis va vizita Muzeul memorial dedicat preşedintelui Juscelino Kubitschek de Oliveira, fondatorul oraşului Brasilia și apoi va fi primit de omologul său brazilian, Luiz Inacio Lula da Silva, cu care va avea convorbiri oficiale. Preşedintele Iohannis va participa şi la un dejun oficial.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, cei doi preşedinţi vor discuta despre stadiul şi perspectivele relaţiilor bilaterale, cât şi temele de actualitate de pe agendele regionale şi respectiv cea internaţională.

Obiectivul central al acestei vizite îl reprezintă aprofundarea, diversificarea şi dinamizarea relaţiei bilaterale cu Brazilia, principalul partener comercial al României în America de Sud şi Caraibi, aspect care va fi concretizat şi prin adoptarea de către cei doi preşedinţi a unei Declaraţii comune.

Documentul conţine angajamentul celor două părţi de a creşte nivelul relaţiilor bilaterale prin intermediul unui dialog politic intensificat şi al unei cooperări sectoriale mai dinamice, în domenii de interes comun precum comerţ, investiţii, industrie, cercetare şi inovare ştiinţifică, securitate cibernetică, digitalizare, schimbări climatice, agricultură durabilă, educaţie şi cultură.

Vizita va urmări, având în vedere nivelul schimburilor comerciale, aflat sub potenţialul oferit de cele două pieţe, şi promovarea României ca partener economic atractiv, cu accent pe oportunităţile de cooperare şi investiţii în industrie, energie, agricultură, IT şi alte sectoare.

Miercuri, şeful statului se va întâlni cu autorităţile locale din Rio de Janeiro. Astfel, el va avea întrevederi cu viceguvernatorul statului Rio de Janeiro, Thiago Pampolha Goncalves, la Palatul Guanabara, şi cu viceprimarul oraşului Rio de Janeiro, Nilton Caldeira, la primăria acestui oraş. În aceeaşi zi, preşedintele Klaus Iohannis va depune o coroană de flori la Monumentul naţional al eroilor căzuţi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

După vizita oficială în Brazilia, următoarele etape ale turneului sud-american efectuat de şeful statului sunt vizitele oficiale în Republica Chile şi în Republica Argentina, primele de acest nivel în ultimii zece ani, respectiv în ultimii 30 de ani.

Conform Administraţiei Prezidenţiale, aceste vizite urmăresc relansarea dialogului la nivel înalt cu statele Americii de Sud şi redinamizarea interacţiunilor bilaterale la nivel politico-diplomatic, respectiv sectorial, fiind menite să deschidă noi oportunităţi de colaborare în domenii de interes crescut, inclusiv cele privind răspunsul comun la o serie de provocări la nivel global.

În anul 2000, în perioada 23-27 iulie, preşedintele României de la acel moment, Emil Constantinescu, a efectuat o vizită oficială în Brazilia. În Chile, fostul preşedinte Traian Băsescu a participat în 2013 la Summitul UE (Uniunea Europeană) - CELAC (Comunitatea Statelor Latino-Americane şi Caraibiene), care a avut loc la Santiago de Chile, în perioada 25-28 ianuarie. În Argentina, în anul 1993, în perioada 27-29 iulie, fostul preşedinte Ion Iliescu a efectuat ultima vizită la nivel de şef de stat.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când începe plata indemnizației de handicap. Diagnosticul nu dă automat dreptul la bani
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câte intervenții estetice și-a făcut Michael Jackson. Ce spunea regele pop înainte de moarte și ce a arătat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Satul ascuns din Grecia în care oamenii „uită să moară”. Mulți localnici ajung la 100 de ani și chiar îi...
Newsweek
Pensia unei pensionare a scăzut după ce a ales să mai muncească un an. Câți bani a pierdut la pensie. De ce?
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
O femeie în comă s-a trezit după ce un câine i-a atins mâna. Medicii susțin că e un miracol: „N-am mai văzut...
Film Now
El are șase căsnicii la activ, ea, două, iar acum sunt super îndrăgostiți. Heather Locklear și Lorenzo Lamas...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”