Iohannis: România are în următoarele decenii potenţialul de a deveni un vector regional de tehnologie şi inovaţie

Data publicării:
Capul lui Klaus Iohannis înconjurat de stelele UE
Președintele român, Klaus Iohannis. Foto: Profimedia Images

România are în următoarele decenii potenţialul de a deveni un vector regional de tehnologie şi inovaţie, iar investiţiile în educaţie, cercetare şi dezvoltare sunt fundamentale în atingerea acestui obiectiv, care va oferi avantaje competitive substanţiale, a transmis, vineri, preşedintele Klaus Iohannis, în cadrul evenimentului „165 de ani de statistică oficială în România”, informează Agerpres.

Mesajul a fost prezentat de consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu.

Potrivit şefului statului, „prin statistici judicioase, Institutul Naţional de Statistică (INS) a demonstrat un angajament consecvent pentru rigoare şi excelenţă” şi a contribuit la informarea corectă a societăţii.

„Viziunea pentru dezvoltarea României trebuie să fie axată pe competitivitate economică, inovare tehnologică şi incluziune socială. Prin intermediul datelor statistice, avem posibilitatea de a identifica oportunităţi şi de a anticipa schimbări. Capacitatea noastră de adaptare la date şi informaţii este esenţială pentru a beneficia de progres şi predictibilitate. Statistica joacă un rol central în acest proces, oferind date esenţiale pentru a evalua nevoile pieţei muncii, pentru a elabora programe educaţionale şi pentru stimularea iniţiativelor antreprenoriale”, a subliniat Iohannis.

El a atras atenţia asupra eforturilor de reducere a diferenţelor dezvoltare şi a inegalităţilor de şanse în societate. „Statistica ne arată unde sunt cele mai mari provocări şi sprijină conceperea de programe specifice pentru o societate echitabilă şi incluzivă”, a completat preşedintele.

Conform acestuia, în prezent, principala provocare în societatea modernă nu mai vizează accesul la date şi informaţii, ci modul cum sunt acestea folosite în comunicarea şi fundamentarea proceselor decizionale.

Iohannis a punctat că datele INS arată că, în ultimele două decenii, performanţa economică a ţării noastre a fost una "remarcabilă".

România a înregistrat o creştere medie anuală a PIB-ului real de 3,8%, ritm aproape triplu faţă de media europeană, a subliniat şeful statului.

„De asemenea, potrivit estimărilor statistice, convergenţa economică a României avansează semnificativ către nivelul de 80% din media Uniunii până la sfârşitul anului 2024”, a indicat preşedintele.

Klaus Iohannis a susţinut că demersurile naţionale cu rezultate de anvergură sunt cele bazate pe date statistice veridice.

„Trebuie să acordăm o atenţie deosebită formării viitoarelor generaţii de analişti economici. Este crucial să investim în pregătirea tinerilor specialişti şi în dezvoltarea infrastructurii de cercetare, pentru a consolida rolul sistemului statistic naţional în crearea de politici publice fundamentate pe baze ştiinţifice”, a punctat el.

Preşedintele a încurajat promovarea educaţiei economice şi financiare pentru o mai bună înţelegere a economiei de piaţă şi a impactului politicilor publice asupra mediului de afaceri.

„Contribuţii semnificative la dezvoltarea economică şi socială a României au avut, spre exemplu, cercetările statistice ocazionate de desfăşurarea recensămintelor agricole şi ale populaţiei. Aportul statisticii este incontestabil: fiecare decizie fundamentată de politică publică sau fiecare strategie de afaceri se bazează pe munca specialiştilor în statistică. O relevanţă aparte o au atribuţiile Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, organism esenţial în furnizarea prognozelor economice, care îşi bazează activitatea pe datele oferite de Institutul Naţional de Statistică”, a adăugat Klaus Iohannis.

În acest sens, el a evidenţiat că, pentru a rămâne un exemplu de bune practici în acest domeniu, munca INS trebuie susţinută şi promovată în continuare.

Institutul Naţional de Statistică a fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural, Categoria H -„Cercetarea ştiinţifică”, în grad de Comandor, „o distincţie care reflectă atât recunoaşterea performanţelor specialiştilor în statistică, cât şi îndemnul de a accelera direcţia actuală de modernizare a INS”.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Probleme pentru Adriana Iliescu, femeia care a devenit mamă la 66 de ani. Se judecă de peste 20 de ani cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Un rol celebru, o dependență dezastruoasă, Demi Moore și Madonna. Povestea din culisele Hollywoodului...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Tommy Lee Jones, prima apariție pe covorul roșu la mai bine de nouă luni de la moartea fiicei sale. Ethan...
Adevarul
Un zimbru de aproape o tonă a fost găsit fără cap la Măgura Ilvei. Ce suspiciuni au autoritățile în legătură...
Newsweek
Un pensionar va primi o creștere de 1.400 lei a pensiei. Instanța a decis că a muncit în condiții speciale
Digi FM
Prăjitură cu mere și scorțișoară. Rețeta simplă, pufoasă și aromată, perfectă pentru zilele reci
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300 de ani. Descoperirea care ar putea...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Joe Manganiello rupe tăcerea despre anii cu Sofia Vergara: "Eram din ce în ce mai bolnav". Ce acuzații îi...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”