Ministerul Finanțelor, după ce Raluca Turcan a acuzat un control comandat la Ministerul Muncii: Se fac inspecții la 17 ministere

Data actualizării: Data publicării:
intrarea in sediul ministerului muncii
Ministerul Muncii. Sursă foto: Facebook

Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară din cadrul Ministerului de Finanţe face controale la 17 ministere, printre care şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, precum şi la alte trei autorităţi și instituţii publice. Anunțul vine la o zi după ce Raluca Turcan, ministrul demis al Muncii, a acuzat Guvernul Cîțu că din noiembrie nu vor mai fi bani de pensii și alocații.

Acţiunea de inspecţie la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a fost demarată pe 19 noiembrie 2021, simultan cu alte 17 acţiuni de verificare, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor.

„Controalele sunt prevăzute în Programul de control aprobat din 26 ianuarie 2021. Verificările sunt menite să asigurare respectarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice şi respectarea prevederilor legale referitoare la investiţiile realizate din fonduri publice şi la bunurile din domeniul public şi privat al statului, inclusiv a celor care aparţin patrimoniului cultural naţional mobil”, se arată în comunicat.

Acţiunile de inspecţie sunt dispuse conform prevederilor art. 22 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, ca urmare a indiciilor de abateri de la legalitate identificate la nivelul MF, potrivit prevederilor art. 3^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 şi ale art. 288 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Alte prevederi legale incidente sunt art. 59^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 şi art. 606 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, mai precizează Ministerul de Finanţe.

Ministrul interimar al Muncii, Raluca Turcan, a afirmat luni că din 26 noiembrie România nu va mai avea bani de pensii și alocații, pentru că fondurile au fost luate de la Ministerul Muncii la rectificarea bugetară. Într-un mesaj trimis pe grupurile interne ale PNL, Turcan l-a acuzat pe premierul interimar Florin Cîțu că „e dispus să joace la poker până și banii de pensii”.

Ulterior, ea s-a plâns că o echipă de control de la Ministerul de Finanțe a venit în inspecție la Ministerul Muncii.

În replică, Florin Cîţu i-a transmis că „Doamna Raluca Turcan, dacă avea ceva de spus, putea să vină astăzi la şedinţa BPN, nu în presă. Vom discuta aceste lucruri în BPN. (...) Este ministrul Muncii, să-şi asume dacă nu mai sunt fonduri”.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Topul meseriilor refuzate de români. Domeniile în care angajaţii nu mai vor să lucreze, deşi este nevoie de...
Digi FM
Paula Badosa vorbeşte despre relaţia „toxică” cu fostul ei iubit, Stefanos Tsitsipas: „Astăzi mă simt din nou...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce crede Sam Asghari despre faptul că este asociat în continuare cu Britney Spears: „Nu poți schimba ceea ce...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
A depășit „Super Mario Galaxy Movie”! „Toy Story 5” devine filmul cu cele mai mari încasări din 2026
Adevarul
Teritoriul românesc luat cu japca de ruși. Militarii români care s-au opus au fost împușcați
Newsweek
Anunț de la Casa de Pensii: Când își vor recupera pensionarii banii reținuți ca CASS la pensie? „Fără cereri”!
Digi FM
Premieră mondială în medicină: o femeie nevăzătoare și-a recăpătat vederea după un transplant fără precendent
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Pământul nu mai poate ține pasul cu modul în care folosim resursele". Omenirea a depășit deja limitele pe...
Digi Animal World
Pot câinii-ghid să citească hărți? Cele mai răspândite mituri despre aceste animale au fost demontate de...
Film Now
Părinții lor au format un cuplu celebru în anii '90, azi copiii joacă împreună. Kaia Gerber și Homer Gere...
UTV
Cum arată Andreea Ibacka în costum de baie, la 40 de ani. „Acum să vă prefaceți că n-ați dat zoom”