Video Radu Marinescu, despre referendumul magistraților anunțat de Nicușor Dan: „Vom vedea dacă este în parametri legali sau nu”

Data actualizării: Data publicării:
Radu Marinescu
Radu Marinescu. Foto: Inquam Photos / Codrin Unici

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat că președintele Nicușor Dan nu a prezentat până în acest moment modalitatea concretă prin care ar intenționa să organizeze un referendum în rândul magistraților, subliniind că abia după clarificarea acestui demers se va putea stabili dacă procedura este sau nu legală. Ministrul a mai precizat că nu a fost invitat la discuțiile de la Palatul Cotroceni, dintre președinte și magistrați. 

„Referendumul are o reglementare legală și este stabilit cine îl poate promova și în ce condiții. Cred că domnul președinte va lămuri care este demersul dumnealui și modalitatea în care acesta va fi realizat. Pentru consultarea magistraților există o formulă prevăzută în legile justiției, care presupune inițierea de către CSM, prin convocarea adunărilor generale, și apoi exprimarea punctului de vedere al magistraților. În momentul de față nu știu care este formula juridică pe care domnul președinte o are în vedere.

Rămâne de văzut dacă se încalcă Constituția și în ce sens va evolua situația. Domnia sa a spus doar că intenționează organizarea unui referendum, fără a prezenta mai aplicat care sunt instrumentele și modalitățile prin care dorește să procedeze, pentru ca ulterior să putem evalua dacă demersul se încadrează în parametrii legali sau nu. Urmează să vedem cum va face această consultare”, a declarat ministrul Justiției, luni, la Palatul Parlamentului, acolo unde a fost dezbătută o moțiune simplă împotriva sa. 

Ministrul a mai precizat că nu a fost consultat de către președintele Nicușor Dan în privința referendumului și nici nu a fost invitat la discuțiile cu magistrații, la Palatul Cotroceni. 

„Dacă instituțional m-ar fi consultat, i-aș fi spus punctul nostru de vedere. Dacă domnul președinte a dorit să discute cu magistrații și să vadă puncte de vedere, sigur că are această posibilitate. Nu a ținut să mă invite și pe mine. Dacă m-ar fi invitat, aș fi dat curs, suntem într-o cooperare instituțională”, a mai transmis Radu Marinescu. 

Președintele Nicușor Dan a anunțat duminică, la Palatul Cotroceni, că va iniția în luna ianuarie un referendum în cadrul corpului magistraților cu întrebarea: „Consiliul Superior al Magistratului acționează în interes public sau acționează în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”. „Dacă vor spune în ansamblul lor că CSM acționează în interes public, vom continua discuțiile legislative, dar dacă magistrații, în majoritatea lor, vor spune că CSM nu reprezintă interesul public, ci al breslei, atunci CSM va pleca de urgență”, a afirmat acesta.

Anunțul a fost criticat de mai mulți reprezentanți ai Justiției. Judecătorul Alin Ene, membru al CSM, a spus că declaraţiile preşedintelui Nicuşor Dan privind organizarea unui referendum în Justiţie sunt „absolut inacceptabile în orice stat democratic”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : A.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate fi încorporat în România în caz de război. De ce au fost chemaţi tinerii în Armată
Digi FM
Mihai Onilă a fost operat de urgență. Fostul membru AXXA stârnise controverse după ce a ținut post negru 40...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Anca Țurcașiu, noi imagini inedite alături de partenerul ei, la malul mării. Fanii au fost cuceriți: „Așa...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ce părere ar avea Johnny Depp despre filmul care îi marchează revenirea la Hollywood: „O șansă care apare o...
Adevarul
Pericol pentru securitatea energetică globală: atac cu drone asupra a două petroliere în Marea Neagră
Newsweek
Modificare la pensie începând de vineri. Milioane de români vor munci mai mult înainte să iasă la pensie
Digi FM
Mihai Trăistariu, exasperat de turiștii de pe litoral. Ce îi dispare din apartamente și ce obiecte ajunge să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce este "dirty soda", băutura care face furori pe internet, dar îi îngrijorează pe medici: "Este un dezastru...
Digi Animal World
Un câine a distrus drona vecinului, iar cazul a ajuns în instanță. Ce a decis judecătorul
Film Now
A trăit în mașină înainte să ajungă la Hollywood, apoi a câștigat două premii Oscar. Viața a încercat-o de...
UTV
Florin Ristei și iubita lui au sărbătorit un moment special în vacanță. Cum a surprins-o artistul pe Andreea...