Ministrul Muncii, despre negocierile cu sindicatele din educaţie: „Soluţia nu este doar la mine, ci la întreaga Coaliție”

Data publicării:
marius-budai-1536x1024
Marius Budăi, ministrul Muncii. Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat sâmbătă despre negocierile cu sindicatele din educaţie că nu crede că soluţia este doar la el, ci este la întreaga Coaliţie. Întrebat dacă va merge în faţa profesorilor cu o majorare a salariilor, ministrul a spus că nu merge la o negociere cu concluziile şi cu liniile deja ştiute din acest moment. El a precizat că legea salarizării este parte a cererii numărul patru şi noi suntem încă cu cererea numărul doi neînchisă, transmite News.ro.

„Sunt într-o perioadă extrem de delicată, în care gândul meu să duce către cei trei milioane de copii şi cei aproximativ 300.000 de lucrători din sistemul de educaţie şi consider că este mai presus de orice dispută a unuia sau altuia. Decizia şi ceea ce Marcel Ciolacu a decis, să întrerupem orice discuţie, orice negociere politică, pentru că orice funcţie publică, politică, într-un guvern este mult mai puţin importantă decât destinul a peste trei milioane de copii şi trebuie să lăsăm aceste discuţii deoparte şi din respect pentru cadrele didactice şi din dorinţa de a rezolva aecastă problemă, voi fi mâine în Bucureşti, prezent la aceste discuţii”, a spus Marius Budăi într-o intervenţie la Antena 3. 

Ministrul s-a referit la greva profesorilor, arătând: „Nu cred că soluţia este doar la mine, eu cred că soluţia este la întreaga Coaliţie”.

„Dacă ar fi fost soluţia doar la mine şi la colegii mei, că nu lucrez singur la această lege, atunci vă garantez că într-o lună, maxim două, am închis această temă şi sper să o şi fac, însă aici nu vorbim doar de lege, vorbim de finanţare, de mult mai multe lucruri şi mai vorbim că dacă acest PNRR a fost scris în secret, eu am aprobarea preşedintelui PSD şi a partidului să nu facem o reformă pe ascuns”, a arătat Budăi.

Ministrul Muncii a precizat că a avut discuţii cu toate ministerele

Ministrul Muncii a precizat că a avut discuţii cu toate ministerele şi primeşte deja parte din solicitările celor din sistem şi le-a trimis către Banca Mondială.

„Aşteptăm analizeze de impact şi apoi le centralizăm şi să continuăm discuţia. Legea salarizării este parte a cererii numărul patru, noi suntem încă cu cererea numărul doi neînchisă. Orice decizie ia Coaliţia, vizavi de reglementări, sunt un om care a lucrat în domeniu şi mă voi achita de îndatoriri”. 

Întrebat dacă duminică va merge în faţa profesorilor cu o majorare de salarii, ministrul Marius Budăi a spus: „Nu este un lucru la care să răspundă ministrul Muncii acum, fără să fie această discuţie transparentă mâine”.

„Nu mergem la o negociere şi la o discuţie în cadrul unui dalog social onest cu concluziile şi cu liniile deja ştiute din acest moment”, a mai afirmat Budăi. 

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul-fantomă din România unde poți cumpăra un bloc întreg cu 49.000 de euro. Cartierul abandonat e ascuns...
Digi FM
Cum arată Ozana Barabancea după ce și-a făcut operație de ridicare a sânilor cu implant: „Luați-vă popcorn...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Pădurean, profesor la MIT, despre viața dominată de AI: "Instrument de antrenament al creierului, nu...
Film Now
Demi Moore, acuzată că și-a amenințat fostul ginere. Noi detalii ies la iveală în lupta pentru custodia...
Adevarul
Cazul elevei din Cluj care ar fi fost drogată la banchet: testele toxicologice, negative. Ce au descoperit...
Newsweek
Pensiile militare ar putea crește din acest an. Legea e în Parlament. Ce se întâmplă cu restul pensiilor?
Digi FM
Vești bune pentru elevi! Cât durează vacanța de vară în 2026 și când începe noul an școlar
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
O furnică minusculă provoacă îngrijorare în 22 de state. Pentru unii oameni, înțepătura sa poate fi mortală
Film Now
Ewan McGregor, marcat de filmul care i-a schimbat viața: „Sunt uimit de cât de bun e și acum, la 30 de ani de...
UTV
Mihai Petre și Elwira au publicat imagini rare de la nuntă. Cum arătau cei doi în urmă cu 18 ani