Nașul și finii conduc finanțele României

Data publicării:
rusanu si finii

Triunghiul finanţelor României a devenit monopol liberal odată cu înlocuirea preşedintelui Şerban Pop, numit de social-democraţi. Cele mai mari şanse pentru scaunul rămas liber le are Gelu Diaconu, de la Partidul Naţional Liberal, care acum este secretarul de stat la Ministerul Economiei.

Odată cu numirea lui se conturează următorul tablou: Dan Radu Ruşanu, propus la conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară, este naşul ministrului Economiei, care controlează tot ce înseamnă finanţe publice, şi al celui care va urmări colectarea tuturor taxelor şi impozitelor datorate statului.

Dan Radu Ruşanu a explicat că nu este nicio incompatibilitate între ei. Conform legii, relaţia dintre fin şi naş nu este una de rudenie, ci doar o alianţă.

Am dat declarație pe proprie răspundere că nu am rude nici în Parlament, nici cu banca, nici cu guvernul, nici cu președintele”, a spus Dan Radu Rușanu, propus pentru funcţia de preşedinte alAutorităţii de Supraveghere Financiară.

Cine este Gelu Diaconu

Cei doi fini ai lui Dan Radu Ruşanu au colaborat îndeaproape anul trecut. Daniel Chiţoiu, pe atunci ministrul Economiei, a fost preşedinte interimar la PNL. Iar Gelu Diaconu, secretar de stat, a preluat o parte din atribuţiile de ministru. Printre altele, a semnat documente importante şi proiecte de acte normative. Gelu Diaconu este un apropiat al aripii care deţine conducerea Partidului Naţional Liberal.

Gelu Diaconu, propus la conducerea Fiscului, a avut o carieră impresionantă, dar a fost şi urmărit penal pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi abuz în serviciu. Acuzaţia este legată de un contract de credit încheiat în 1996, în vremea cînd conducea sucursala din Piatra Neamţ a unei bănci. Un an mai târziu, a devenit adjunctul lui Nini Săpunaru, şeful de atunci al Direcţiei Generale a Vămilor. În 2001, intra în Ministerul Finanțelor, iar în 2005, Călin Popescu Tăriceanu l-a numit șef al Autorității Naționale a Vămilor, calitate echivalentă cu cea de vicepreședinte al ANAF.

Între 2009 şi 2012, Gelu Ștefan Diaconu nu a ocupat nicio funcţie în administraţia publică. A revenit, anul trecut, ca director de cabinet al ministrului Economiei, Daniel Chiţoiu. După doar două luni, a fost numit secretar de stat în acelaşi minister.

„Îmi dau seama că este urmărit foarte bine, dacă de zece ani îl tot urmăresc şi l-au prins în timpul Guvernului din 2012", a declarat ironic premierul Victor Ponta.

La scurt timp, procurorii l-au scos pe Gelu Diaconu de sub urmărire penală.

Parcursul profesional al lui Gelu Diaconu

- 1997-2001 - director adjunct al Autorităţii Naţionale a Vămilor

- 2001-2005 - director adjunct al Direcţiei de soluţionare a contestaţiilor din Ministerul Finanţelor

- 2005-2009 - şeful Autorităţii Naţionale a Vămilor, vicepreşedinte ANAF

- 2009-2012 - consilier economic ARTRI România

- 2012 (mai-iulie) - director de cabinet al ministrului Economiei

- iulie 2012-prezent - secretar de stat în Ministerul Economiei

Care au fost șefii ANAF

-Neculae Plăiașu - 2003 - 2005

-Sebastian Bodu 2005 - 2007

-Daniel Chițoiu - 2007- 2009

-Sorin Blejnar - 2009 - 2012

-Șerban Pop - 2012 - prezent

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce nu ai voie să arzi în curte, chiar dacă terenul îți aparține. Legea prevede inclusiv pedeapsa cu...
Digi FM
Trump este „fericit” că prinţul Harry şi Meghan au părăsit SUA: „Dacă eram familia regală, nu-i primeam...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Bianca Censori, apariție provocatoare într-un body roșu extrem de decupat. Ținuta minusculă i-a lăsat la...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Așa arăta Zendaya în copilărie! Actrița a împlinit 30 de ani, iar mama ei a publicat o fotografie adorabilă
Adevarul
De ce nu putem muta rapid marfa de pe Dunăre pe tren sau șosea când fluviul devine prea mic. Seceta lovește...
Newsweek
În ce condiții poți ieși la pensie fără penalizare la doar 60 de ani? Câți ani ești obligat să muncești?
Digi FM
Cum arată rochia inspirată de operația de cezariană. Cele șapte straturi traversate de medici, transformate...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Lipiciul-minune” care funcționează sub apă. Se lipește în doar 10 secunde și rezistă ani întregi
Digi Animal World
O pasăre a început să latre după ce a fost crescută de un câine. Imaginile sunt virale
Film Now
George Clooney, discurs memorabil la Veneția. „Am 65 de ani. Te speli pe dinţi şi îţi spui: Vai, arătau mult...
UTV
„Fjord”, filmul lui Cristian Mungiu cu Sebastian Stan, este propunerea României pentru Oscar 2027. Producția...