Nicuşor Dan: Principalul obiectiv al R. Moldova e integrarea în UE. România are o experienţă de preaderare pe care o poate împărtăși

Data actualizării: Data publicării:
nicusor dan face declaratii
Nicușor Dan. Foto: Inquam Photos / Saul Pop

Nicuşor Dan a declarat că principalul obiectiv al Republicii Moldova este integrarea în Uniunea Europeană. Președintele ales a adăugat că există un calendar până în 2030 pe care România trebuie să îl susţină atât diplomatic, cât şi operaţional şi a reamintit că ţara noastră are o experienţă de preaderare pe care o poate împărtăşi cu vecinii de peste Prut.

„Politica României faţă de Republica Moldova a fost politica corectă. Faptul că avem un parteneriat energetic care a redus dependenţa Republicii Moldova, dependenţa energetică faţă de Federaţia Rusă, acum în opinia mea principalul obiectiv al Republicii Moldova este integrarea în Uniunea Europeană. Există un calendar până în 2030 pe care România trebuie să-l susţină, atât din punct de vedere diplomatic, cât şi din punct de vedere operaţional. Avem o experienţă de preaderare pe care putem să o împărtăşim cu Republica Moldova”, a explicat Nicuşor Dan, întrebat dacă intenţionează să schimbe ceva în relaţia României cu Republica Moldova, după participarea, joi, la Black Sea and Balkans Security Forum 2025, scrie News.ro.

Președintele ales a mai spus că este necesară extinderea conectării energetice cu Republica Moldova.

Citește și: Nicuşor Dan: Principala ameninţare în momentul acesta este la securitatea cibernetică. Ce propune președintele ales

„Dincolo de asta, este necesar să extindem conectarea energetică cu Republica Moldova. Este necesar să extindem conectarea de reţele de transport cu Republica Moldova. Este necesar şi se propune de mult timp o conectare economică printr-un fond de garantare al investiţiilor româneşti în Republica Moldova. Este ceva ce trebuie să facem şi, bineînţeles, vorbind cu români care trăiesc în Basarabia, avem două probleme funcţionale, aparent banale, timpul petrecut în vămile dintre cele două state şi circuitul pentru obţinerea cetăţeniei române. Aceste două chestiuni trebuie rezolvate. Şi, bineînţeles, schimburile culturale şi academice trebuie să continue poate la un nivel mai mare decât până acum”, a transmis Nicuşor Dan.

Acesta a mai spus că şi-ar dori ca prima vizită oficială în calitate de preşedinte al României să fie în Republica Moldova.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât câștigă șefa ANM, Elena Mateescu. Veniturile lunare sunt uriaşe pentru cei mai mulţi români, scandal...
Digi FM
Florin Răducioiu, dezvăluiri despre viața de lux din tinerețe: "Eram un personaj de circ". Vinuri de 10.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Taylor Swift și Travis Kelce, prima toamnă ca soț și soție. Imagini romantice dintr-o zi obișnuită în NYC
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gesturile secrete ale lui Luke Perry, de care puțini știau. Ce făcea regretatul actor din „BH, 90210” pentru...
Adevarul
Tragedie în Portugalia. Trei români, găsiți morți într-un rezervor de apă din Loulé. Aveau 21, 24 și 40 de ani
Newsweek
Județul unde pensia medie trece de 4.000 lei. Diferente la pensie de 1.400 după orașul unde ai muncit. De ce?
Digi FM
Elena Ceaușescu ar fi luat o decizie drastică în privința Nadiei Comăneci, din cauza relației cu Nicu. De ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
Un animal extrem de rar a fost surprins pentru a doua oară în 100 de ani. Cum arată creatura și de ce se...
Film Now
„Doi frumoși!” Scarlett Johansson și Adam Driver, împreună pe covorul roșu la șapte ani de la „Marriage...
UTV
Iulia Vântur și Salman Khan au apărut împreună la un ritual sacru din India