Norica Nicolai (ALDE), către colegi: Aveţi voie să nu criticaţi PSD-ul

Data publicării:
norica nicolai

Europarlamentarul Norica Nicolai le-a prezentat delegaţilor veniţi la congres principalele modificări ale statutului partidului, spunându-le acestora că membrii ALDE care vor lăuda activitatea altor formaţiuni politice nu vor mai fi excluşi din partid, motivând că astfel au inventat ”normalitatea în politică”.

norica nicolai

„Anecdotic fie spus, atunci când am procedat la aceste modificări, la încetarea calităţii de membru se afla un text în care se afirma că cei care vorbesc sau laudă activitatea sau acţiunile altui partid nu mai pot face parte din ALDE. Noi cred că trebuie să inventăm normalitatea în politică şi să vorbim bine despre cei care fac bine, mai ales că suntem într-o alianţă şi opinia mea este că până acum această alianţă este singura formulă politică care face bine României. Aşa că, aveţi voie să nu criticaţi PSD-ul atunci când respectă valorile liberale şi nu mai este un impediment pentru calitatea de membru de partid”, le-a spus Norica Nicolai delegaţilor de la congresul ALDE. 

Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) are programat vineri şi sâmbătă, la Palatul Parlamentului, Congresul pentru votarea noului statut şi alegerea noii conduceri.

Citiți și: 
Tăriceanu: ALDE, locul 3 la parlamentare. Ce loc a ocupat potrivit BEC

Congresul ALDE a început vineri la ora 16:00 în sala Alexandru Ioan Cuza a Palatului Parlamentului şi a fost precedat de reuniunile Biroului Politic Central, la ora 13:00, şi a Delegaţiei Permanente Naţionale, la ora 13:30.

Principalul punct de pe ordinea de zi a congresului de vineri este votarea noului statut al formaţiunii.

Sâmbătă, începând cu ora 10:00, în cea de-a doua zi a congresului ALDE, va fi aleasă noua conducere a formaţiunii şi vor fi votate trei rezoluţii şi moţiuni, una vizând economia, cealaltă situaţia politică, iar a treia statul de drept.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă în 2027. Anunțul ministrului Finanțelor
Digi FM
O fetiță de 9 ani, lăsată nemâncată la școală pentru o datorie de doar 12 euro! A fost singura din clasă care...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
"Știe cum să aibă grijă de o femeie". Cine este bodyguard-ul lui Jennifer Lopez, bărbatul care a cucerit...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Debut record pentru un film străin la box-office-ul nord american. Senzația lunii noiembrie
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să...
Newsweek
Transferul dosarului de pensie. Cât durează și cine îți plătește pensia în cele trei luni de așteptare?
Digi FM
Rică Răducanu, dezvăluiri la 80 de ani despre pensie și banii pierduți de-a lungul vieții. De ce soția este...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu o broască după ce a înghițit un licurici. Imaginile sunt virale: „E o nebunie”
Film Now
Misterioasă și seducătoare. Charlize Theron, apariție spectaculoasă într-o rochie verde ca smaraldul. „Cea...
UTV
Bianca Censori a întors toate privirile la revenirea lui Kanye West în lumea modei. Apariție rară alături de...