Blocaj pe tăierile din instituții: PSD vrea reduceri de cheltuieli cu 10%, nu de salarii. Grindeanu: „Nu suntem PDL și Băsescu”

Data actualizării: Data publicării:
Sorin Grindeanu
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu. Foto. Digi24

Social-democrații au intrat în ședință după ce liderii Coaliției au discutat împreună tăierile din administrația centrală, dar s-au înțeles separat. Varianta inițială prevedea o tăiere cu 10% a bugetului pentru salarii în toate instituțiile însă în ședințele liderilor s-au cerut primele excepții: militarii și profesorii. A fost momentul în care PSD a transmis că, în acest caz, exceptați ar trebui să fie și medicii, altfel nu poate susține pachetul. În cele din urmă, conducerea PSD a decis că va susține în Coaliție tăierea cheltuielilor generale, nu a salariilor.

ACTUALIZARE 15:15 Conducerea PSD a votat miercuri, în unanimitate, că va susține în ședințele Coaliției reducerea cheltuielilor generale cu 10% în instituțiile centrale și nu reducerea cheltuielilor cu salariile, au declarat surse politice pentru Digi24.ro.

„PSD la guvernare a crescut salarii. Noi nu suntem PDL și Băsescu”, a transmis Sorin Grindeanu în timpul ședinței.

ACTUALIZARE 13:30 Purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Ene Dogioiu, a declarat că „în viziunea premierului, în cazul învățământului preuniversitar nu se pune problema altor reduceri bugetare”.

ACTUALIZARE 10:20 Sorin Grindeanu va avea o întâlnire, astăzi, cu președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu.

Știrea inițială

Ședința conducerii PSD (Biroul Permanent Național) începe la 14:30, iar potrivit informațiilor Digi24.ro, social-democrații se pregătesc să anunțe că se opun tăierilor salariale pentru medici, profesori, polițiști și militari.

Mișcarea PSD vine după ce liderii Coaliției au discutat să taie cheltuielile din administrația centrală cu 10%, dar nu s-au înțeles până la capăt de la ce capitole și cum să se aplice măsura.

Social-democrații ar fi propus în ședințele de la Palatul Victoria să se aplice o tăiere cu 10% pentru cheltuielile generale ale instituțiilor, astfel încât fiecare să aleagă de unde face economii și fără ca vreo instituție sau vreun minister să fie exceptat.

La fel ca în cazul tăierilor din primării, premierul Ilie Bolojan și-ar fi dorit ca reducerea de cheltuieli să se facă de la capitolul salariilor, astfel încât să existe o reducere de 10% a cheltuielilor cu angajații. Scenariul ar fi fost agreat în cele din urmă, până când au apărut primele excepții și, implicit, noi tensiuni între liderii Coaliției. Ionuț Moșteanu, vicepremier și ministru al Apărării, s-a opus tăierilor pentru militari. La rândul său, Kelemen Hunor, președintele UDMR, a insistat să nu se taie nici de la Educație.

În acel moment, social-democrații au insistat că dacă tot vor exista excepții, atunci și Sănătatea (portofoliu condus de social-democrați) să fie exceptată. Inițial, Sorin Grindeanu ceruse să nu existe nicio exceptie: dacă tot se fac tăieri, atunci să se facă de la toată lumea.

„Sorin a fost păcălit”

Voci din conducerea PSD spun că Sorin Grindeanu, președintele partidului, a fost păcălit în timpul negocierilor din Coaliție, pentru că ar fi acceptat acest al doilea scenariu de tăiere a cheltuielilor salariale. Este motivul pentru care conducerea PSD urmează să decidă ce va accepta și, mai ales ce nu va accepta la capitolul reformei administrației centrale.

Până când liderii Coaliției vor decide cum va arăta proiectul final, sindicatele din Sănătate și Educație amenință inclusiv cu greva generală dacă le sunt tăiate salariile, în timp ce angajații Parlamentului au protestat ieri pe holurile Legislativului.

Citește și: Protest al angajaților din Parlament, nemulțumiți de tăierile de salarii. Ministrul Dezvoltării îi asigură că nu vor fi afectați

Editor : A.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Oana Gheorghiu. Vicepremierul, în centrul unui scandal politic şi economic uriaş
Digi FM
Ce studii are Alexandra Căpitănescu. Reprezentanta României la Eurovision 2026 a ales un domeniu rar întâlnit...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, reacție fermă după ce a fost acuzat de fani că cere bani pe TikTok: „Nimeni nu vă bagă mâna în...
Film Now
Paul Wesley, cu abdomenul la vedere în vacanță. Actorul din „The Vampire Diaries” și-a răsfățat logodnica...
Adevarul
Drumurile care au rezistat aproape două milenii. Cum arată șoselele de piatră construite de romani în Dacia
Newsweek
Stagiu aferent grupelor de muncă e contributiv. Ce trebuie să facă pensionarii să ia bani în plus la pensie?
Digi FM
Decizie fără precedent luată de prinţul William. Vinde părţi din proprietatea sa regală. Motivul din spatele...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Care este cel mai bun moment să bei cafea pentru a avea mai multă energie
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Dolph Lundgren, apariție rară pe covorul roșu cu soția tinerică și fiica lui. Actorul arată incredibil după...
UTV
Vedetele din România au atras privirile la Cannes 2026. Mădălina Ghenea și Andreea Esca au strălucit pe...