PNL Ploiești îi cere demisia primarului Andrei Volosevici după ce a anunțat că va candida în 2024 din partea PSD

Data actualizării: Data publicării:
Primarul orasului Ploiesti pleaca de la PNL la PSD
FOTO: Facebook Andrei Volosevici

PNL Ploiești îi solicită demisia primarului Ploieștiului, Andrei Volosevici, după ce acesta a anunţat că la alegerile din 2024 va candida pentru un nou mandat de partea PSD. Liberalii susțin că acesta ocupă funcția de edil "abuziv" și că demisia ar fi "un gest demn", transmite Agerpres.

"Organizaţia PNL Ploieşti îi solicită domnului Andrei Volosevici să facă un gest demn, poate singurul de când este primar, şi să îşi prezinte DEMISIA DIN FUNCŢIA DE PRIMAR!", se arată într-un comunicat transmis, joi, de PNL Ploieşti.

Conform sursei citate, liberalii nu au fost surprinşi de anunţul lui Volosevici, în condiţiile în care acţiunile acestuia din ultimii doi ai "au devoalat adevărata opţiune politică a acestuia".

"La scurt timp după alegerile locale, noi am înţeles că domnul Volosevici a candidat din partea PNL doar pentru că partidul nostru se afla pe primul loc în opţiunile prahovenilor. Atacurile constante la adresa membrilor PNL, blocarea tuturor iniţiativelor liberale asumate în faţa ploieştenilor în alegeri, blocarea tuturor proiectelor europene în valoare de peste 180 milioane de euro au demonstrat că Volosevici nu numai că NU este liberal, dar şi că este un om căruia nu îi pasă de oraş, ci doar de funcţie. Volosevici tot timpul a crezut că funcţia îi dă dreptul să jignească, să ameninţe oamenii şi să îngenuncheze un oraş întreg! De aceea, PNL l-a suspendat din partid!", se precizează în comunicatul PNL.

Liberalii consideră că, la acest moment, Andrei Volosevici ocupă "abuziv" funcţia de primar al municipiului Ploieşti 

"În acest context, îi reamintim domnului Volosevici că mandatul de primar l-a obţinut sub sigla PNL, cu sprijinul necondiţionat al colegilor liberali care l-au reprimit în partid după escapadele în PMP şi ALDE şi cu votul masiv al ploieştenilor anti-PSD. În acest moment, domnul Volosevici ocupă abuziv fotoliul de primar al municipiului Ploieşti. DEMISIA este singurul gest decent pe care îl poate face după ce a adus primăria în faliment şi societăţile din subordine în stare de insolvenţă! Îl somăm (pe încă) primarul Volosevici să achite facturile restante către societăţile TCE (18 milioane de lei) şi TERMO (30 milioane de lei ) înainte de a părăsi poziţia de edil şi înainte de a distruge societăţile care asigură serviciile publice esenţiale pentru ploieşteni!", mai arată sursa citată.

Primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, care în 2020 a fost ales în funcţie din partea PNL, a anunţat că va candida anul viitor din partea PSD Prahova pentru un nou mandat.

"Da, voi candida din partea PSD. Vreau să merg într-o zonă în care lumea se interesează, de la premier şi până la ultima structură, de administraţie. Deci, de iure sunt în PNL, dar suspendat, de facto, aşa cum am spus, voi candida pentru un nou mandat din partea PSD", a declarat Volosevici, pentru Agerpres.

Edilul spune că nu se pune problema să îşi dea demisia din PNL, pentru că şi-ar pierde mandatul

"PNL, în afară de a mă critica... Dacă sunt aşa slab, praf, pulbere şi rău pentru oraşul ăsta, nu înţeleg de ce nu se ia o decizie. E un joc penibil al PNL. (...) Cred că nu datorez PNL-ului nimic, dat fiind faptul că mulţi de acolo sunt în funcţii şi datorită sprijinului meu. Nu pot fi bătaia de joc a unor oameni care sunt 'listaci', care s-au bucurat de susţinerea mea să ajungă acolo unde sunt acum, după care au uitat de Ploieşti", a adăugat Volosevici.

El a precizat că îşi asumă eventuale critici din partea alegătorilor, ca urmare a schimbării partidului, punctând că nu se teme de discuţia politică, ci de a nu avea ajutor pentru problemele administraţie.

În luna decembrie a anului trecut, Volosevici a fost suspendat temporar din PNL, pe fondul tensiunilor cu aleşii PNL din Consiliul Local Ploieşti, dar şi cu preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, cel care este şi preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova.

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria: Când se urează, de fapt, „La mulți ani” și ce este strict interzis să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Travis Kelce, prima declarație despre nunta cu Taylor Swift: „Cea mai frumoasă noapte din viața mea”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Halle Berry, imaginea senzualității într-o rochie foarte decoltată. Fanilor nu le vine să creadă câți ani...
Adevarul
Incendiu în Halkidiki. Turiștii au fost evacuați inclusiv pe mare, după ce flăcările s-au extins rapid...
Newsweek
De ce ni se pare că timpul trece mai repede pe măsură ce ne apropiem de pensie? Ce se întâmplă în creier
Digi FM
Brad Pitt, mărturisiri tulburătoare despre cea mai întunecată perioadă din viaţa sa: „Nu vedeam nicio ieșire...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Modul în care e distribuită grăsimea corporală contează mai mult decât credeai. Ce au descoperit cercetătorii...
Digi Animal World
Imagine tulburătoare pe o plajă din New Jersey. 29 de rechini morți, descoperiți de o femeie
Film Now
Cine ar putea fi noul James Bond. Un actor cunoscut, analizat la modul cel mai serios de producători
UTV
Alexandra Stan a vorbit despre momentele dificile de după naștere. „24 de ore la Terapie Intensivă”