Preşedintele Nicuşor Dan i-a primit pe noii ambasadori din Ungaria, Peru, Cipru, India şi Germania

Data publicării:
original_acreditari_ambasadori_8_iulie_2025-36
Foto: presidency.ro

Preşedintele Nicuşor Dan i-a primit, marţi, la Palatul Cotroceni, pentru prezentarea scrisorilor de acreditare, pe ambasadorii agreaţi ai Ungariei, Katalin Kissne Hlatki, Republicii Peru, Gloria del Carmen Olivares Portocarrero de Garro, Republicii Cipru, Pericles Demetriou Stivaros, Republicii India, dr. Manoj Kumar Mohapatra, şi Republicii Federale Germania, Angela Ganninger, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

În cadrul întâlnirii cu ambasadoarea Ungariei au fost abordate teme legate de stadiul şi perspectivele dialogului politic, inclusiv la nivel înalt, şi al cooperării bilaterale în mai multe domenii.

„Preşedintele României a evidenţiat disponibilitatea părţii române pentru consolidarea dialogului constructiv cu Ungaria, pe baza Parteneriatului Strategic româno-ungar, un element fundamental al cooperării bilaterale”, arată sursa citată.

Au fost abordate şi principalele domenii de cooperare, precum energia, transporturile, IT, turismul, mediul şi schimbările climatice, educaţia, schimbările demografice, cu accent pe proiecte comune, în beneficiul cetăţenilor ambelor state.

La întrevederea cu ambasadoarea Republicii Peru, şeful statului a evidenţiat nivelul foarte bun al relaţiei bilaterale româno-peruane şi al colaborării în format multilateral, bazate pe valori comune.

În cadrul discuţiilor au fost evidenţiate şi oportunităţile deosebite de dinamizare a cooperării sectoriale, în domenii precum agricultura, turismul, educaţia şi cultura.

În întâlnirea cu ambasadorul Republicii Cipru a fost reafirmat nivelul foarte bun al relaţiei bilaterale şi interesul ambelor părţi pentru impulsionarea dialogului politico-diplomatic, în contextul aniversării, în 2025, a 65 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice. De asemenea, a fost exprimată dorinţa ambelor părţi de a dezvolta schimburile comerciale şi investiţiile reciproce.

„Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat interesul pentru întărirea cooperării cu Republica Cipru, atât în plan bilateral, cât şi european, în perspectiva preluării Preşedinţiei Consiliului UE în prima jumătate a anului 2026. Preşedintele a exprimat apreciere faţă de sprijinul oferit de autorităţile cipriote comunităţii româneşti din Cipru”, informează Administraţia Prezidenţială.

În discuţia cu ambasadorul Republicii India, şeful statului a subliniat importanţa intensificării dialogului politico-diplomatic în perioada următoare.

„Ambele părţi au exprimat angajamentul pentru consolidarea cooperării dintre România şi India, prin explorarea noilor oportunităţi economice şi sectoriale, în baza Declaraţiei comune aniversare, în contextul marcării anul trecut a 10 ani de la stabilirea Parteneriatului Extins dintre România şi India”, arată sursa citată.

În cadrul întrevederii cu ambasadoarea Germaniei, preşedintele Nicuşor Dan a apreciat nivelul excelent al relaţiilor bilaterale.

„În contextul marcării a 145 de ani de relaţii diplomatice între România şi Germania, preşedintele Nicuşor Dan a apreciat intensitatea dialogului politico-diplomatic, precum şi legăturile solide la nivel interuman, dar şi economic. Cele două părţi au subliniat, de asemenea, rolul esenţial jucat de comunitatea românească din Germania şi de minoritatea germană din România, ca punţi de legătură între cele două state”, informează Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului a reiterat interesul pentru dezvoltarea parteneriatului economic româno-german, care constituie un „motor important al creşterii economice”.

„Preşedintele a exprimat satisfacţia pentru coordonarea strânsă dintre cele două ţări în cadrul Uniunii Europene şi NATO şi şi-a manifestat dorinţa de a extinde cooperarea în domeniul industriei de apărare, contribuind astfel la consolidarea securităţii europene în faţa ameninţărilor actuale”, indică sursa citată.

Preşedintele Nicuşor Dan le-a urat noilor ambasadori bun venit în ţara noastră şi mult succes, asigurându-i de întregul sprijin în îndeplinirea mandatului lor.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate Poliția să stea cu radarul ascuns după un copac sau un panou? Ce spune Codul Rutier
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, reacție fermă după ce a fost acuzat de fani că cere bani pe TikTok: „Nimeni nu vă bagă mâna în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi...
Newsweek
Care pensionari au dreptul la pensie suplimentară? Trebuie depusă cerere să o primești? Despre ce sume vorbim?
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La câte miliarde ar putea ajunge populația Terrei până în 2070. "Sistemele de susținere a vieții pe planetă...
Digi Animal World
Descoperirea făcută de o femeie după ce a salvat un câine care urma sa fie eutanasiat. Patrupedul are o rasă...
Film Now
Jennifer Lopez a dat cărțile pe față. Ce o face să considere un bărbat cu adevărat atrăgător: „Noi, femeile...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine