PSD cere o poziție unitară a României pentru apărarea fermierilor în negocierile privind viitorul buget UE

Data publicării:
combină agricolă recoltează orez
Foto: Profimedia Images

PSD face un apel la toate forțele politice pentru apărarea interesului național și al agriculturii românești în legătură cu proiectul președinției Comisiei Europene privind Bugetul Uniunii Europene 2028-2034.  Social-democrații consideră că „adoptarea în forma actuală a viitorului buget al Uniunii Europene ar afecta substanțial agricultura românească, iar gravitatea situației nu lasă loc de dispute politice interne pe acest subiect”, arată comunicatul de presă al partidului.

„România trebuie să își stabilească o poziție unitară și fermă, care să fie apărată cu demnitate de toți reprezentanții țării noastre la nivel european, indiferent de instituțiile în care activează și indiferent de orientarea sau apartenența lor politică. Astfel, se impune o dezbatere constructivă între toate forțele politice, în coordonarea Președintelui României care are un rol esențial la votul final din Consiliul European pentru aprobarea viitorului buget al Uniunii”, mai spun social-democrații.

Principalele prevederi la care România trebuie să se opună la viitoarele negocieri

„1) Constituirea unui fond comun pentru asigurarea finanțării politicilor UE, inclusiv pentru agricultură, cu o condiționare a acordării fondurilor de îndeplinirea anumitor jaloane.

O astfel de abordare ar crea o incertitudine majoră asupra finanțării agriculturii din România. Fermierii ar putea pierde fonduri semnificative din motive pur birocratice sau din cauza neîndeplinirii unor jaloane din alte sectoare de activitate.

Politica agricolă comună trebuie finanțată separat! Hrana și securitatea alimentară nu pot fi condiționate!

De altfel, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a purtat deja discuții cu omologii săi din mai multe state europene, majoritatea respingând această abordare din proiectul viitorul buget.

2) Plafonarea subvenției pe beneficiar, indiferent de suprafața lucrată.

O astfel de prevedere ar reduce fondurile europene disponibile pentru fermierii noștri și ar determina o divizare artificială și ineficientă a suprafețelor agricole. România s-a opus de fiecare dată când s-a mai încercat o astfel de plafonare.

3) Creșterea procentului de cofinanțare de la 15% la 30%.

O astfel de modificare ar pune presiune pe bugetul național din care ar trebui asigurată cofinanțarea proiectelor din agricultură și ar reduce semnificativ accesul fermierilor români la fondurile europene”, precizează sursa citată.

Fermierii care încasează pensie de vârstă nu vor mai fi pentru a beneficia de subvenții. Este ceea ce propune Comisia Europeană iar măsură trebuie implementată de statele membre ale UE până cel târziu în 2032.

Bugetul general al UE pentru 2028-2034, „cel mai ambițios propus vreodată, mai flexibil şi mai transparent” în viziunea preşedintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen va fi de 2 trilioane de euro, mai mare decât cel anterior, însă vine la pachet cu noutăţi.

Una dintre modificările majore care au generat reacţii negative încă de când au fost enunțate este fuziunea a două mari direcţii bugetare: Politica Agricolă Comună (PAC), care include subvențiile pentru agricultori, şi fondurile de coeziune. Acest pilon va avea alocate 865 de miliarde de euro, din care 300 de miliarde de euro vor fi direcţionate pentru sprijinirea veniturilor agricultorilor, după cum a enunţat preşedinta CE.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meseriile pe care tinerii le-au ocolit ani la rând sunt acum la mare căutare. Salariile ajung la 7.000 de euro
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Madonna, confesiuni neașteptate la 67 de ani. De ce a ales acum să renunțe la imaginea ei prea provocatoare
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
„Pe Via poți să mergi ore întregi fără să vezi un alt om”. Comparația virală între Via Transilvanica și...
Newsweek
Pentru ce perioade nu se acordă puncte de stabilitate la pensie? Cum pierd bani pensionarii cu grupe de muncă?
Digi FM
Adelina Pestrițu, furioasă după experiența dintr-o farmacie: „Dacă ești așa supărată, ia-ți două zile de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
Rață prinsă cu „viteză excesivă” în Elveția. O rață a zburat prea repede și acum 7 ani, în același loc
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...