S. Lăzăroiu: Mulți dintre alegătorii lui Crin Antonescu au votat pentru 300 de parlamentari în 2009

Data publicării:
Lazaroiu-Mediafax Foto-Andreea Alexandru

Sebastian Lăzăroiu a declarat că, în campania pentru un viitor referendum, președintele Traian Băsescu se va baza pe românii care, în 2009, s-au pronunțat în favoarea unui parlament unicameral, cu 300 de membri.

„Nu cred că trebuie să ne bazăm pe PDL mai mult decât pe domnul Mircea Geoană sau pe domnul Crin Antonescu. Președintele se bazează pe cei 7,7 milioane de români care au votat într-un fel în 2009 și care, cred, că nu și-au schimbat votul”, a spus consilierul prezidențial, în emisiunea „Cultura POLITICĂ”.

„Din cele 7,7 milioane care au votat pentru 300 de parlamentari, doar vreo 3 milioane erau voturile lui Traian Băsescu, restul erau voturile domnilor Geoană și Antonescu. Deci eu cred că și domnul Antonescu, și domnul Geoană au o responsabilitate față de cei care i-au votat atunci și care au votat și pentru 300 de parlamentari, și unicameral”, a apreciat Sebastian Lăzăroiu.

El a adăugat că obiectivul nu este să facă un referendum cu orice preț. „Obiectivul președintelui este ca, în Constituția revizuită, să avem 300 de parlamentari și parlament unicameral”, a precizat Sebastian Lăzăroiu.

Acesta a mai spus că referendumul poate fi evitat fie prin dialog, fie prin respingerea unei Constituții care nu ține seama de rezultate consultării populare din 2009 în plenul Parlamentului sau la Curtea Constituțională.

În privința dialogului între Traian Băsescu și liderii USL, consilierul prezidențial s-a arătat rezervat.

„Dialogul ar trebui să aibă și o consecință, pentru că, altfel, ar putea să fie un dialog al surzilor. Dacă rezultatul acestui dialog va fi obținerea în Constituția revizuită a celor două prevederi care au fost deja votate de români la referendumul din 2009, sigur că dialogul ar fi binevenit. Dar dacă fiecare vorbește pe limba lui și cele două părți nu își doresc să ajungă în același punct, e inutil, cred”, a spus Sebastian Lăzăroiu.

Mircea Geoană susține ideea dialogului

Senatorul PSD Mircea Geoană s-a pronunțat, în aceeași emisiune, pentru dialog pe tema revizuirii Constituției și pentru evitarea unei crize politice.

„Eu aș încuraja, mai degrabă, calea dialogului, chiar dacă astăzi lucrurile par să fie destul de tranșate și taberele sunt destul de clar constituite. Ar fi păcat să nu avem o Constituție modificată și poate că dialogul și compromisul ar fi o cale mai bună decât confruntarea”, a apreciat senatorul PSD.

Traian Băsescu a anunțat marți că va convoca un nou referendum cu următoarele două întrebări: „Doriți Parlament unicameral?” și „Doriți Parlament cu 300 de membri?”.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românul care a construit în două ore un portal ANAF modern. Autoritățile doar visează la o astfel de soluție...
Digi FM
Țara din Europa unde permisul auto costă cât o mașină second-hand. Șoferii ajung să plătească între 3.500 și...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Loredana Groza în costum de baie, la 55 de ani. S-a fotografiat fără inhibiții pe o plajă din...
Film Now
De ce a părăsit Antonio Banderas Hollywood-ul în apogeul carierei sale: „Am fost la un pas de moarte”
Adevarul
„Vin rușii”. Val de reacții bizare în online, după o tornadă din Teleorman: „Georgescu e de vină/Bolojan a...
Newsweek
Ministrul muncii despre schimbarea sistemului de pensii. Crește vârsta de pensionare? Mai poți ieși anticipat?
Digi FM
Cât a cheltuit Nicușor Dan pe toate deplasările din 2025. Suma ar fi acoperit doar un singur zbor de lux al...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dormi 7-8 ore pe noapte, dar tot ești obosit? Explicația unui specialist și sfaturile lui pentru un somn mai...
Digi Animal World
A ținut moartea în palmă fără să știe. Momentul inedit în care un turist filmează cea mai otrăvitoare...
Film Now
Ce au descoperit autoritățile în cazul fraudei comise asupra Ursulei Andress, fata Bond din anii '60. Scandal...
UTV
Loredana Groza dezvăluie cum își menține silueta la 55 de ani. „Sfătuiesc pe toată lumea să încerce”