T.Băsescu: Geoană nu a pierdut doar de prost, ci a avut şi un staff îndoielnic

Data actualizării: Data publicării:
traian basescu fb crop

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, miercuri, că Mircea Geoană a pierdut alegerile prezidenţiale din 2009 „nu doar de prost”, ci şi pentru că a avut un staff „îndoielnic”, precum Viorel Hrebenciuc, care fie minte, fie nu a ştiut ce s-a înâmplat la votul din diaspora şi cât se putea legal vota în cele 14 ore ale scrutinului.

„Ieri am avut explicaţia totală şi de ce a pierdut Geoană alegerile. Nu numai de prost, dar a avut şi un staff îndoielnic. Hrebenciuc spunea că după calculele lui la o secţie de votare din străinătate nu pot vota mai mult de 1.050 de persoane (...) Minciuna lui Hrebenciuc, că erau două ştampile... Minte sau n-a ştiut şi asta explică în plus de ce a pierdut Geoană. La ambasada de la Paris au fost tot timpul cinci cabine şi cinci ştampile de vot”, a spus Băsescu.

El a prezentat datele despre care a vorbit şi fostul ambasador de la Paris, Teodor Baconschi, potrivit cărora în 2009, în turul al doilea, au votat 3.785 de persoane, reprezentând o medie de 270 de voturi pe oră, mai puţin decât la referendumul din 2007, când au fost 287 de voturi pe oră.

„Iată, avem proba că oamenii ăştia nu numai mint. Eu sunt convins că Hrebenciuc nu minte, dar ne arată cât de nepregătiţi au fost să gestioneze campania electorală”, a spus Băsescu.

Fostul preşedinte l-a mai ironizat pe Mircea Geoană pentru pierderea alegerilor. „Acasă a pierdut că s-a dus la Vîntu. Toate sondajele arată că a pierdut cel puţin jumătate de milion de voturi după întâlnirea celebră pe care am avut-o, iar în străinătate s-a putut vota mult mai mult decât credea Hrebenciuc”, a spus Băsescu.

Senatorul PMP a precizat că va participa la audierile din Comisia de anchetă cu două condiţii: ca audierile să fie publice, iar membrii Comisiei să verifice procesele verbale încheiate după turul al doilea din 2009 pentru a se convinge că nu au fost fraude.

Fostul şef al campaniei PSD pentru prezidenţialele din 2009, Viorel Hrebenciuc, a declarat, marţi, în comisia de anchetă, că este de părere că alegerile au fost fraudate, pentru că au fost secţii în care au votat peste 1.050 de persoane în 14 ore, ceea ce el consideră a fi imposibil. Întrebat de ce nu a fost contestat acest lucru la vremea încheierii proceselor verbale, Hrebenciuc a dat vina pe „oboseala” reprezentanţilor PSD din secţii.

El a explicat în faţa comisiei că este de părere că alegerile au fost fraudate pentru că fizic nu se putea vota în multe secţii în ritmul în care s-a votat. Fostul şef de campanie al lui Geoană a spus că, potrivit simulărilor şi calculelor de la acea vreme, cu două ştampile şi două cabine de vot, într-o secţie de votare puteau vota cel mult 1.050 de persoane în 14 ore (între ora 07.00 şi 21.00) şi de aceea Legea electorală a prevăzut ca o secţie să servească unui maximum de 2.000 de persoane, în ideea că prezenţa la vot este în medie de 50%.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Reacția lui MGK după ce s-a spus că regretă despărțirea de Megan Fox. Replica lui vulgară a devenit virală
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actorul cu care Scarlett Johansson are o „chimie excelentă”: O, îl iubesc. Este unul dintre preferații mei
Adevarul
Lecția ucraineană de care ar trebui să țină cont și Armata Română. Profeția sumbră a unui general NATO
Newsweek
Un pensionar trebuie să returneze 100.000€ din pensie și să se reangajeze. Cum a rămas fără 19 ani de grupa I
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
12 rase de câini care pot fi dificil de crescut într-o familie cu copii mici. Ce trebuie să știe părinții
Film Now
Primele imagini din „Miami Vice ’85”. Austin Butler și Michael B. Jordan devin faimoșii detectivi Crockett și...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro