Sari la conținut

Tăriceanu: Refuzul lui Kövesi de a veni la comisie este o recunoaştere că a fost la celebra întâlnire

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a acuzat-o, joi, pe Laura Codruţa Kövesi că sfidează Parlamentul prin refuzul ei de a fi audiată la comisia de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009, Tăriceanu apreciind că refuzul reprezintă o recunoaştere a participării procurorului general de atunci la întâlnirea de acasă de la Gabriel Oprea, relatată de către jurnalistul Dan Andronic.

tariceanu2

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Călin Popescu-Tăriceanu susţine că motivaţia refuzului lui Kövesi arată fie necunoaşterea unor principii de drept, fie ignorarea lor deliberată. „Şi într-un caz, şi în celălalt, avem de-a face cu o atitudine incompatibilă pentru un magistrat, mai cu seamă dacă ne raportăm la funcţia cheie pe care o ocupă în ierarhia Ministerului Public, unde ar trebui să fie un model de profesionalism şi corectitudine. Motivaţia refuzului de a se prezenta în faţa Comisiei este cu siguranţă şi o recunoaştere  involuntară că s-a aflat la celebra întâlnire în calitate oficială”, susţine Tăriceanu, întru-un comunicat de presă.

Preşedintele Senatului consideră că actualul procuror-şef al DNA are o atitudine inconsecventă, dictată de conjunctură şi de interesele politice. „Ne amintim cu toţii de sloganul invocat permanent de DNA şi de slujitorii săi plătiţi: «Dacă e nevinovat, să-şi susţină cauza în instanţă şi va fi achitat». Oare acest argument nu mai este valabil şi acum, când subiectul este chiar dna. Kövesi? Dacă nu are nimic de ascuns în faţa opiniei publice şi în faţa Parlamentului României, dacă poate explica prezenţa sa partizană ca magistrat într-un moment de maximă importanţă politică alături de politicieni de vârf, de ce se eschivează de la audieri? Să vină cu explicaţii în faţa Comisiei şi să-şi susţină cauza”, argumentează Tăriceanu.

El susţine că Laura Codruţa Kövesi nu poate invoca drept pretext pentru refuzul său o decizie a Consiliului Superior al Magistraturii întrucât CSM nu este organ legiuitor şi nu poate conferi procurorilor statutul de „stat în stat”.

„Aşa cum în SUA, ţară pe care o considerăm un model de democraţie parlamentară, la comisiile Senatului şi ale Camerei Reprezentanţilor s-au prezentat înşişi preşedintele ţării şi Procurorul General al SUA, când au fost invitaţi, consider că de aceeaşi consideraţie şi respect trebuie să se bucure şi Comisia specială de anchetă a Parlamentului României şi vom face tot ceea ce este necesar pentru ca acest lucru să se întâmple”, a conchis Tăriceanu.

Procurorul-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, a anunţat comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 că nu va veni la audiere, invocând o hotărâre a CSM care interzice obligarea procurorilor de a se prezenta la comisiile parlamentare, precum şi o decizie a Curţii Constituţionale din 1994, conform căreia dispoziţiile din regulamentele Parlamentului care obligă persoane de a se prezenta la comisiile de anchetă sunt neconstituţionale.

„Vă comunic faptul că, la data de 24 mai 2007, plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât că «procurorii nu pot fi obligaţi să se prezinte în calitate de martori în faţa comisiilor parlamentare, deoarece, conform normelor constituţionale, fac parte din autoritatea judecătorească»”, se arată în adresa trimisă de Kovesi la comisie.

Ea invocă şi o hotărâre a Curţii Constituţionale din 1994, conform căreia ”dispoziţiile din regulamentele interne ale Senatului sau Camerei Deputaţilor care prevăd obligativitatea persoanelor citate de a se prezenta la comisia de anchetă sunt neconstituţionale”.

„Faţă de aceste aspecte, vă comunic faptul că nu mă voi prezenta în data de 14 iunie 2017 la şedinţa comisiei de anchetă”, a transmis Laura Codruţa Kovesi comisiei parlamentare de anchetă.

„Luni ne vom întâlni cu domnul George Maior şi cu domnul Vergil Voineagu, cel care a fost preşedintele INS la data alegerilor. Pentru marţi, domnul Robert Cazanciuc, domnul Gheorghe Neţoiu, domnul Cătălin Voicu şi domnul Dumitru Iliescu, iar pentru miercuri domnul Emil Boc şi o s-o invităm pe doamna Laura Codruţa Kovesi”, a anunţat miercuri preşedintele comisiei, social-democratul Mihai Fifor.

Deputaţii au adoptat pe 9 mai, cu 171 voturi „pentru”, 98 de voturi „împotrivă” şi o abţinere, Proiectul de Hotărâre privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, astfel încât persoanele care sunt citate la audieri în cadrul comisiilor de anchetă să fie obligate să dea curs invitaţiei, în caz contrar existând posibilitatea ca acestea să fie acuzate de ascunderea unor date necesare pentru aflarea adevărului.

Sursa: News.ro

Etichete: calin popescu tariceanu , politicieni , laura codruta kovesi , comisie de ancheta , ancheta alegeri

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale