Traian Băsescu: "Victor Ponta a fost ofiţer acoperit SIE". Prima reacţie a premierului: Sunt numai minciuni, o să mă rog pentru el, preşedintele este extrem de tulburat

Data publicării:
ponta si basescu

 

Premierul a spus, la Iaşi, unde va participa la slujba de Sfânta Parascheva, că se va ruga şi pentru şeful statului, care ”este extrem de tulburat şi frământat”.

”Vă spun cu toată deschiderea că azi o să mă rog şi pentru preşedintele Traian Băsescu, pentru că este extrem de tulburat şi frământat şi România nu trebuie să mai depindă de tulburările unei persoane. Eu cred că există instituţii ale statului care, dacă cineva a încălcat legea, îl va trage la răspundere”, a declarat Ponta.

El a mai spus că din 1995, când a terminat Facultatea de Drept, a respectat legile şi şi-a servit ţara şi va face acest lucru în continuare.

Premierul a mai susţinut că Traian Băsescu se exprimă ”într-un mod total inacceptabil pentru un preşedinte”, folosind această funcţie şi instituţiile pentru a o susţine pe Elena Udrea.

”Când eu voi fi preşedinte, veţi vedea că ceea ce vedeţi în ultimele zile la Traian Băsescu poate fi schimbat”, a afirmat Victor Ponta.

Întrebat dacă este ceva adevărat din ceea ce a afirmat luni seară preşedintele Băsescu, premierul a afirmat:”Sunt numai minciuni”.

Traian Băsescu: „Victor Ponta a fost ofiţer acoperit SIE”

T. Băsescu: T. Meleşcanu a iniţiat o HG care îi proteja pe foştii ofiţeri, semnată de V. Ponta. L-am întrebat dacă în Guvern sunt foşti ofiţeri şi nu a răspuns

JURNALUL DE SEARĂ. Teodor Meleșcanu vorbește despre relația cu Traian Băsescu și despre ofițeri acoperiți



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românul care a construit în două ore un portal ANAF modern. Autoritățile doar visează la o astfel de soluție...
Digi FM
Țara din Europa unde permisul auto costă cât o mașină second-hand. Șoferii ajung să plătească între 3.500 și...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Loredana Groza în costum de baie, la 55 de ani. S-a fotografiat fără inhibiții pe o plajă din...
Film Now
De ce a părăsit Antonio Banderas Hollywood-ul în apogeul carierei sale: „Am fost la un pas de moarte”
Adevarul
„Vin rușii”. Val de reacții bizare în online, după o tornadă din Teleorman: „Georgescu e de vină/Bolojan a...
Newsweek
Ministrul muncii despre schimbarea sistemului de pensii. Crește vârsta de pensionare? Mai poți ieși anticipat?
Digi FM
Cât a cheltuit Nicușor Dan pe toate deplasările din 2025. Suma ar fi acoperit doar un singur zbor de lux al...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dormi 7-8 ore pe noapte, dar tot ești obosit? Explicația unui specialist și sfaturile lui pentru un somn mai...
Digi Animal World
A ținut moartea în palmă fără să știe. Momentul inedit în care un turist filmează cea mai otrăvitoare...
Film Now
Ce au descoperit autoritățile în cazul fraudei comise asupra Ursulei Andress, fata Bond din anii '60. Scandal...
UTV
Loredana Groza dezvăluie cum își menține silueta la 55 de ani. „Sfătuiesc pe toată lumea să încerce”