Un grup de parlamentari cere suspendarea preşedintelui Nicuşor Dan, după anunțul despre referendumul în Justiție

Data actualizării: Data publicării:
nicusor dan 5
Președintele Nicușor Dan. Foto: presidency.ro

Un grup de senatori şi deputaţi intenţionează să depună în Parlament o cerere de suspendare din funcţie a preşedintelui Nicuşor Dan, pentru „atacuri asupra independenţei justiţiei”. Propunerea de suspendare a șefului statului poate fi iniţiată dacă este semnată de cel puţin o treime din numărul parlamentarilor.

„Preşedintele a făcut declaraţii publice prin care a contestat autoritatea şi deciziile CSM. Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat intenţia de a organiza un referendum adresat membrilor sistemului judiciar, vizând modul de organizare şi funcţionare al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Această acţiune constituie o ingerinţă directă într-un organ constituţional independent, încălcând atribuţiile sale prevăzute de Constituţie şi subminând principiul separaţiei puterilor în stat”, se arată într-o cerere adresată preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor şi semnată, în numele iniţiatorilor, de senatorul Ninel Peia din Grupul PACE - Întâi România.

Potrivit documentului, acţiunile preşedintelui generează presiuni asupra magistraţilor şi slăbesc percepţia publică asupra imparţialităţii justiţiei.

„În ultimele zile s-a constatat o ingerinţă directă a Preşedintelui României, Nicuşor Dan, în funcţionarea sistemului judiciar, prin atacuri repetate şi publice la adresa magistraţilor şi a CSM. Aceste acţiuni contravin prevederilor Constituţiei, care garantează independenţa justiţiei şi separaţia puterilor în stat, şi pun în pericol statul de drept. Preşedintele a depăşit limitele rolului său de mediator între puterile statului, sfidând atribuţiile constituţionale ale CSM şi ale sistemului judiciar. În aceste condiţii, considerăm că există fapte grave care justifică declanşarea procedurii de suspendare prevăzute de art. 95 din Constituţie”, se menţionează în document.

Potrivit documentului, „este de-a dreptul spectaculos şi extrem de grav” că preşedintele îşi propune să organizeze un referendum între magistraţi, exact între cei pe care Constituţia îi pune sub protecţia CSM, organul autonom şi garant al independenţei justiţiei.

În cerere se arată că, prin acţiunile sale, şeful statului acţionează în afara cadrului constituţional, afectând funcţionarea normală a instituţiilor statului.

„Având în vedere gravitatea faptelor şi consecinţele lor asupra statului de drept şi funcţionării instituţiilor publice, solicităm suspendarea din funcţie a Preşedintelui României, Nicuşor Dan, în conformitate cu art. 95 din Constituţia României, urmând ca propunerea să fie adusă la cunoştinţa Preşedintelui şi să fie organizat referendum conform prevederilor legale”, se mai arată în document.

Propunerea de suspendare a președintelui poate fi iniţiată dacă este semnată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor.

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, duminică, într-o declaraţie de presă, că va iniţia în luna ianuarie un referendum în cadrul corpului magistraţilor cu o singură întrebare: „CSM acţionează în interes public sau acţionează în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce câștigătorul Survivor România 2026 nu primește 100.000 de euro în cont, de fapt? Suma care îi rămâne...
Digi FM
"Mi-am privit brațul și atârna pur și simplu". Un turist a fost atacat de un urs grizzly și târât prin pădure
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Carmen Electra, despre ultimele conversații cu Prince: „Era un clarvăzător”. Cum i-a schimbat viața cel care...
Film Now
Sharon Stone, mărturii despre drama ascunsă și abuzurile din familie: "Mă arunca pe scări și mă bătea cu...
Adevarul
Cum ar putea sistemele active de protecție anti-dronă să readucă blindatele pe câmpul de luptă. Soluția la...
Newsweek
Cine se va ocupa de 4.600.000 pensii în guvernul Tomac? Va indexa pensiile viitorul ministru al Muncii?
Digi FM
De la miliardar la trilionar. Cum ar putea Elon Musk să rescrie istoria averilor globale
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
Greșeala banală pe care mulți stăpâni de câini o fac zilnic. Îți poate îmbolnăvi atât animalul, cât și familia
Film Now
John Travolta, confesiune rară despre durerea care l-a urmărit ani la rând: „Privesc întunericul, dar nu...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...