Rise Project: Cum a cumpărat DIICOT, sub conducerea lui Horodniceanu, un sediu de 3 ori mai scump decât avea nevoie

Data publicării:
Sigla DIICOT fotografiată pe 10 august 2016
DIICOT. Foto: Inquam Photos / Alexandru Busca

DIICOT a cumpărat în 2014 o clădire-schelet cu peste 17 milioane de euro, deși estima că are nevoie de un sediu care să coste doar 6,2 milioane de euro. Tranzacția, încheiată în perioada în care șef al DIICOT era Daniel Horodniceanu, a fost decisă în doar câteva ore, iar Curtea de Conturi a constatat că achiziția nu a fost transparentă și nici nu a respectat procedura internă, arată o investigație Rise Project.

Tranzacția imobiliară a fost decisă în doar câteva ore, în urmă cu șase ani, într-o după-amiază de decembrie. În cele câteva ore, procurorul Daniel Horodniceanu și oamenii din subordine au vizionat proprietatea, au verificat-o și au negociat prețul.

Curtea de Conturi a verificat apoi întreaga achiziție și a constatat că procedura internă nu a fost transparentă și că are mai multe probleme, dar nu s-a mai întâmplat nimic apoi, potrivit publicației.

Suprafața necesară pentru sediul DIICOT era estimată la 3500- 3800 de mp. Dar Art Diamond Real Estate SRL, o firmă cu capital israelian, a propus o clădire de 12 etaje, cu peste 10.000 de mp, la un preț de 18,5 milioane de euro plus TVA. Clădirea era încă în șantier.

Reprezentanții DIICOT susțin că au încercat să rezolve problema sediului structurii centrale încă din perioada 2010-2014. Ar fi solicitat în acei ani oferte pentru potențiale spații de la Primăria Municipiului București, Administrația Patrimoniului Protocolului de stat (R.A.A.P.P.S.) și Ministerul Apărării Naționale, dar că „răspunsurile primite au fost negative sau au constituit soluții de neacceptat (suprafețe sub necesar sau poziționare la periferie)”, potrivit notelor de fundamentare.

Cele trei instituții au transmis, însă, la solicitarea RISE, că nu au primit astfel de cereri de la DIICOT.

„Bine, acuma, sincer, parcă m-aș crede mai mult pe mine sau pe cei care erau înaintea mea acolo. (…) dacă Primăria Municipiului București nu găsește documentul și el va fi găsit după ce veți publica materialul ? (…) Sau nu știu. Întreb, nu știu, poate aveți dreptate”, a fost reacția lui Horodniceanu, în prezent vicepreședinte CSM.

El spune, de altfel, că achiziția a fost legală.

„Eu sincer nu văd nicio fraudă, iar dumneavoastră mă întrebați pe mine de parcă eu aș fi un artizan acolo”, a spus el.

Citiți mai mult pe Rise Project.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul-cheie din România pentru securitatea ţării și a NATO. Este considerat „călcâiul lui Ahile”
Digi FM
La Toya Jackson a împlinit 70 de ani. Destinul tumultuos al celebrei surori a lui Michael Jackson
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fergie, alături de „frații” ei de la Black Eyed Peas într-o reuniune surpriză pe scena AMA. Artista de 51 de...
Film Now
Demi Moore, acuzații dure la adresa fostului partener al fiicei sale în plin proces de custodie: „A stricat...
Adevarul
Ce înseamnă pentru români facturile calculate în euro
Newsweek
Ministrul muncii, anunț despre plata pensiilor. Vești bune despre indexarea de la 1 ianuarie 2027
Digi FM
Emilia Clarke, adevărul despre salariile actorilor din „Game of Thrones”: „Nu am câștigat atât de mult”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un fenomen fără precedent se petrece pe Pământ. Oamenii de știință spun că nu s-a mai întâmplat de 3,6...
Digi Animal World
Ce a făcut un câine imediat după ce stăpâna sa a alunecat și a căzut. Gestul patrupedului a emoționat-o: „A...
Film Now
"Simțeam că mă aflu în prezența unui magician". Atrasă într-un cult, o actriță din Game of Thrones povestește...
UTV
Theo Rose și Anghel Damian au postat imagini romantice de la Cannes. „Te iubesc, omule!”