Video Românii nevaccinați se plâng de carantină. Călător: „Am fost nevoit să fac vaccinul, nu eram de acord”

Data publicării:
tanar cu masca sub nas vorbeste in aeroport cu reporterul
O dată cu noile reguli care se aplică la sosirea în țară, unii români recunosc că s-au vaccinat din obligație, nu din convingere Foto: captură video

Regulile noi de intrare în țară, de sărbători, îi trimit în carantină pe românii care nu s-au vaccinat. Cei care se întorc din afara spațiului european trebuie să rămână izolați chiar dacă sunt vaccinați. Pentru a scurta perioada, e nevoie de un test PCR. Românii care s-au imunizat și vin din spațiul UE nu au, în schimb, de suferit la revenirea în țară. 

La aeroportul Otopeni au aterizat primele zboruri ce au adus acasă români care au călătorit potrivit noilor reglementări. Majoritatea sunt tineri. Unii nu sunt deranjați de reguli, alții s-au declarat nemulțumiți și au recunoscut că s-au vaccinat din obligație, nu din convingere.

- Cum ți se par noile reguli de intrare în țară?

- Mi se par OK, dacă ai vaccin și test, nu mi se pare că e sfârșitul lumii, spune o tânără.

- Ți-a luat mult să faci testul?

- Nu. Testul l-am făcut, în 24 de ore am avut rezultatul.

- Cum e pentru cei nevaccinați, că trebuie să stea în carantină?

- Da, nasol, am văzut că era coadă mare, cred că sunt destul de mulți nevaccinați.

***

- Am făcut testul să putem călători, spune un tânăr.

- Eșți vaccinat?

- Da.

- Pentru cei care nu sunt vaccinați cum e?

- Nașpa, nu pot să călătorească. 

***

Am întrebat și un cetățean străin: 

- Ce părere aveți despre noile reguli?

- Nu știu, cred că oamenii trebuie să rămână în siguranță.

- Eșți vaccinat?

- Da.

- Ai făcut testul?

- Da.

***

- A fost din scurt că a trebuit să te testezi? l-am întrebat pe un alt tânăr.

- Nu, era normal, era de așteptat. Eu le recomand să se vaccineze, spune el. 

Cei care călătoresc în România din afara UE trebuie să aibă un test negativ PCR, chiar dacă sunt vaccinați sau au trecut prin boală. Persoanele neimunizate stau însă în carantină o perdioadă de 10 zile, dacă au un test PCR, și 14 zile dacă nu dovedesc în niciun fel că nu sunt bolnavi.

Unii pasageri spun că au fost nevoiţi să se vaccineze pentru a veni în ţară de sărbători şi pentru a nu risca să stea în carantină.

- Cum vi se pare?

- Ce să zic, în pragul sărbătorilor, când te aștepți să vii la familie, e greu. Și eu am fost nevoit să fac vaccinul, nu eram de acord, dar asta este, recunoaște un tânăr cu masca sub nas. 

***

- Nu cred că sunt măsuri prea aspre, mi se pare normal să ne vacccinăm, este datoria noastră. Lăsați la o parte prostiile cu cine știe ce e în vaccin, vaccinați-vă și haideți să ne trăim viața! îndeamnă un alt pasager. Și-au asumat riscul, dacă știi că vii în țară și nu ai vaccin, îți asumi riscul să stai în carantină. Dacă vor să stea în casă 14 zile, n-au decât! adaugă el.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce document prezinți la medic dacă ai noul buletin electronic. CNAS explică regula din octombrie
Digi FM
Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat al României. Diplomat fără carnet de partid, fost jurnalist...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce a pățit Lidia Buble chiar în ziua în care a devenit majoră. Mama artistei a vrut să-i dea o lecție: „M-a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sylvester Stallone povestește altercația cu Richard Gere la filmările „The Lords of Flatbush”: Unul dintre...
Adevarul
Șapte cafele pe zi pentru un copil de clasa a VII-a. Cum ajung părinții să-și împingă copiii dincolo de limite
Newsweek
Când se plătesc pensiile, indemnizațiile și alocațiile în octombrie? Când iau bani persoanele cu handicap?
Digi FM
La 60 de ani și-a vândut casa și a renunțat la job. A călătorit în 15 țări și trăiește acum cu 200 de lire pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Tom Cruise refuză să fie numit „ultimul mare star de cinema”. Ce a spus despre Brad Pitt într-un interviu rar
UTV
Angelina Jolie și-a vândut conacul de lux, iar Madonna l-a cumpărat. Vezi cum arată proprietatea de aproape...